Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân

• În ultima parte a secolului al XIV-lea și la începutul secolului al XV-lea,Țara Românească a fost condusă cu multă pricepere de domnitorul Mircea cel Bătrân. Era un conducător vrednic și înțelept,care a domnit 32 de ani.
• Sub înțeleapta sa conducere, Țara Românească și-a sporit avuția deoarece s-a organizat mai bine,pe județe.Țăranii cultivau pământul,creșteau animale și pe malurile apelor au construit mori pentru măcinat.Din pământ scoteau arama și sarea.Negustorii străini cumpărau cereale,vite,miere.
• S-au îmulțit orașele:Curtea de Argeș,Câmpulung,Târgoviște,Giurgiu.Cei mai mulți locuitori erau țărani liberi care plăteau dările și veneau la oaste când se anunțau primejdii din afară.Capitala țării s-a stabilit la Târgoviște.Domnul era cel mai mare judecător al țării.El conducea și oștirea,alcătuită din boieri și din țărani liberi.

Povestea preafrumoasei Dochia – Povestiri istorice

Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tânără, de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis:

- Te-am văzut, Dochia, cu cât curaj ţi-ai apărat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, când eu l-am biruit pe fratele tău Decebal şi am cucerit Dacia, iar războiul s-a sfârşit, vreau să vii cu mine la Roma. Vei trăi acolo în bogăţie şi mărire, în palatul meu cel cu pereţi auriţi şi împodobit numai cu lucruri scumpe.

- Mulţumesc, împărate, a zis Dochia. Admir vitejia şi bunătatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge.

- De ce?

- Pentru că sunt sora lui Decebal. Iar el şi-a curmat singur zilele ca să nu ajungă prizonierul tău. Oricât de frumos ar fi palatul tău, eu acolo tot o biată roabă aş fi. Şi apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, însoţeşte-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă în firea lui dârzenia şi vitejia noastră şi măreţia voastră. Eu însă de aici nu plec, voiesc să mă îngrop aici, în pământul sfânt al Daciei.

Traian împăratul i-a ascultat povaţa. Dar când a aflat că Dochia a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriţă şi a urcat în munţi, departe, s-a supărat foc. Fiind el împărat mare şi puternic, a vrut ca măcar sora lui Decebal să-i fie ca o podoabă în carul de triumf. Şi-a luat câţiva ostaşi credincioşi şi a pornit în urmărirea Dochiei. A mers zile şi săptămâni, peste dealuri şi văi. A găsit-o abia în vârful muntelui Ceahlău: păştea oile, pe un plai înclinat către soare, cu iarbă deasă şi flori multe albe, roşii şi albastre.

- Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!

- Nu, împărate! Mai bine mor ca fratele meu Decebal, decât s-ajung roabă.

- Îţi vreau binele, Dochia: ai să trăieşti în mare bogăţie!

- Dacă-mi vrei binele, lasă-mă în ţara mea, aici, în Dacia.

- Neîduplecato! Te iau cu de-a sila. Te răpesc!

Şi a şi făcut semn ostaşilor s-o prindă. Speriată, Dochia a ridicat mâinile spre cer şi a şoptit:

- Stană de piatră mă fac şi rămân aici în ţara mea!

În adevăr, cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă, cu toate mioarele ei, răspândite pe pajişte, s-au prefăcut în stânci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit şi el de uimire. Când şi-a venit în fire, a zis:

- N-am ce face; dacii,bărbaţi si femei, sunt legaţi de ţara lor ca munţii şi stâncile lor. Nu pot decât să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cât mai mulţi romani.

Şi zicând aşa, Traian s-a întors la Roma.

Iar pe muntele Ceahlău se vede şi azi o stâncă înaltă, ca o păstoriţă, iar în jur câteva zeci de stânci răsfirate pe plai, ca nişte oi brumării.

sursa: Dumitru Almaş, Povestiri istorice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982

Decebal către popor

George Cosbuc - Decebal catre popor

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o trăiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem și-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta și-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orișicare laș fugar!
Murmurul, azi și orișicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea și lasii știu!
Toți morții tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd și cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit și-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârau,
Nebiruit e brațul tău
Când morții-n față nu tresari!
Și însuți ție-un zeu îți pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Dușmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Și nu le-am da nici lor pamânt
Căci ei au cerul lor!

Si-acum, bărbați, un fier și-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi brațele jurând le-ați pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Și-n zei! Dar vă gânditi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,

Alexandru Ioan Cuza

• Cuza era un om inzestrat cu inalte insusiri, hotarat, gata de jertfa, lipsit de patima banului, se bucura de popularitate, pentru iubirea ce o avea fata de cei multi si saraci.Domnia lui Cuza a tinut 7 ani, dar rareori s-a vazut domnie mai plina de fapte.
• Nu exista ogor al vietii publice in care Cuza sa nu fi aruncat samanta innoirii: reforma agrara, organizarea invatamantului primar, obligatoriu si gratuit, dezvoltarea la orase a liceelor si a celor doua universitati de la Iasi si Bucuresti, dezvoltarea industriei si a comertului.Politica externa a lui Cuza a fost la fel de indrazdneata ca cea interna.