MODELE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII

MODELE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII
prof. înv. primar, Ana Pleșca
Școala Gimnazială Ion Creangă, jud. Neamț

Una dintre primele clasificări asupra stilurilor de predare a fost realizată de Bennett în 1976, care a încadrat cadrele didactice din învăţământul primar în două categorii: formal şi informal.
Învăţătorii formali pun un mai mare accent pe promovarea şi atingerea unui nivel academic înalt şi pe achiziţia de deprinderi de bază în citit şi calcul matematic. Învăţătorii informali valorizează scopuri sociale şi emoţionale, preferând să accentueze importanţa autoexprimării, a plăcerii de a învăţa sau de a veni la şcoală şi a creativităţii la elevi. Bennett sugerează că învăţătorii ar trebui să utilizeze, în funcţie de situaţie, ambele stiluri de predare.
Dicţionarul Webster defineşte stilul ca o modalitate de a acţiona într-o manieră distinctă sau caracteristică sau de a utiliza un anumit ton în discurs. Stilul reprezintă astfel dispoziţiile personale pe care indivizii le fac publice.
Personal, ca și învățătoare cu peste 35 de ani vechime la catedră, cred ca am utilizat și utilizez ambele stiluri de predare. Nu mi-a trecut nimic cu vederea în timpul activitaților desfășurate și, chiar dacă eram într-un moment în lecție când predam și am observat ceva de ordin disciplinar, am întrerupt lecția, am rezolvat problema respectivă apoi am continuat și totul a intrat în normal.
La început de ciclu primar pun bazele achiziției cunoștințelor de bază privind cititul, scrisul și socotitul dar și atunci sensibilizez copilul pentru a ajunge să învețe cu plăcere, pentru a-și face temele ca pe o muncă pe care o prestează fiecare om în scopul realizării datoriei pe care o are. Pe parcursul dezvoltării psihice, copilul pe care eu îl formez și modelez se autoexprimă, se pliază pe exigențele grupului din care face parte dar se și exprimă funcție de prioritățile sale, de dorințele sale, de înclinațiile sale.
Formalul și informalul se îmbină perfect dacă sunt alese metodele adecvate prin care elevul să dobândească cunoștințe la nivel înalt invocând scopul social și emoțional-învățăm operațiile matematice pentru a ne descurca în viață, pentru a avea o meserie, pentru a nu ne păcăli la cumpărături...Un exemplu de îmbinare perfectă a stilului formal și informal este următorul: eram la o lecție de limba și literatura română( lectură) și aveam ca temă-citirea unor afișe, reclame, anunțuri și am folosit ca și metodă, printre altele, problematizarea după ce le- am spus că mai sunt oameni în vârstă care nu știu să citească. Cum v-ați simți dacă ați fi într-o gară și un om care nu știe să citească v-ar ruga să-i citiți la ce oră are un tren, de pe panoul cu mersul trenurilor, iar voi nu ați cunoaște literele( clasa a IV-a)? Ca și rezultat, am simțit că elevii se mobilizează pe grupe și exersează citirea, realizând chiar un joc de rol legat de aspectul prezentat de mine din gară.
Metodele de predare folosite-practicile instrucţionale preferate de către profesori le definesc stilul; astfel, o persoană poate să folosească metode expozitive, alta poate fi adepta metodelor verbale etc. Stilul devine astfel sinonim cu metoda/strategia de predare folosită cu preponderenţă.
Modul de folosire al metodelor de predare definesc stilul profesorului care îl etichetează în eficient sau ineficient. Sunt incluse aici aspecte precum organizarea informaţiei, claritatea prezentării, entuziasmul, capacitatea de a relaţiona cu elevii. Variaţiile în aceste trăsături sau comportamente sunt atribuite diferenţelor în stilurile de predare.
E greu să vorbești despre tine ca și mod de prezentare dar, ceea ce pot spune cu mândrie, e modul cum sunt percepută la nivelul unității școlare în care îmi desfășor activitatea de 30 de ani: o învățătoare care dă generații bune și foarte bune pentru ciclul gimnazial. Și, ca să continui în aceeași notă, sunt un om al școlii care a folosit metode diversificate și am adoptat ambele stiluri de predare prezentate de Bennett, elevii fiind și instruiți, și educați și au rămas de multe ori cu ochii la ceas afirmând că "nici nu știu când a trecut ora!" sau spunând:"abia aștept să vin la școală!"
Rolurile jucate de către profesor reprezintă patternuri consistente de comportament care ghidează şi susţin gândurile şi acţiunile în situaţii specifice de predare. Procesele asociate predării solicită asumarea şi interpretarea de roluri de către profesor: consultant, persoană resursă, model personal, consilier etc.
Trăsături de personalitate sunt caracteristici ale personalităţii și sunt folosite pentru a descrie stilurile de predare; observaţiile şi a interviurile au condus la gruparea de către psihologi a indivizilor în grupuri cu caracteristici similare. Astfel unii profesori pot fi reperați la stilul formal, alții la stilul informal. Fiecare împletește elementele din ambele stiluri pentru ca, în final, produsul să fie și format, și informat iar la finalul perioadei de școlarizare șă fie dezvoltat și din punct de vedere fizic, și psihic și să dețină toate instrumentele de care are nevoie pentru adaptarea la viața socială.
Funcție de trăsăturile de personalitate, cadrele didactice pot fi încadrate într-o anumită tipologie:
*Tipul intuitiv, în clasă: încurajează elevii să meargă dincolo de fapte, să înţeleagă relaţiile dintre idei diferite şi să ia în considerare implicaţii mai ample; încurajează elevii să descopere noi semnificaţii în concepte şi propun elevilor o gamă largă de activităţi;
*Tipul raţional, în clasă: oferă elevilor foarte puţine comentarii, recompense sau critici cu privire la comportamentul lor, nu deviază de la sarcinile de lucru cu elevii, sunt mai atenţi la propriile comportamente decât la cele ale elevilor, interacţionează cu clasa ca o entitate, în loc să relaţioneze cu elevul ca individ;
*Tipul afectiv, în clasă: comunică fiecărui elev că activitatea lui este importantă, asigură feedback consistent şi constructiv, atât pozitiv cât şi negativ, ajută elevii să-şi analizeze propriile valori, să ia decizii şi să rezolve probleme legate de disciplina în clasă;
*Tipul cerebral, în clasă: repetitiv, unidirecţional, ordonat şi controlat, accentuează elementele de structură, program şi termenele. Preferă temele şi activităţile de grup în care se realizează un produs specific; e nerăbdător cu elevii care nu sunt organizaţi şi care întârzie în realizarea sarcinilor sau temelor;
*Tipul spontan, în clasă: încurajează participarea elevilor, predă într-o manieră flexibilă şi spontană, se simte confortabil în discuţiile cu final deschis şi angajează elevii în activităţi pe grupuri mici.
La catedră, rând pe rând, cred că fiecare profesor se regăsește în fiecare dintre aceste tipuri, totul depinde de colectivul de elevi cu care lucrează și de activitatea pe care o desfășoară, la un moment dat. Profesorul trebuie să fie și intuitiv, și afectiv, și spontan. Eu nu sunt de acord cu tipul rațional care nu oferă feedback constructiv, care nu relaționează cu elevul ca individ și nu accept nici tipul cerebral care poate transforma activitatea didactică într- o activitatea incomodă și obositoare pentru elevi.
Iubesc elevii, iubesc munca la clasă și doresc, până la sfârșitul carierei didactice, să am în jurul meu elevi cărora să le cultiv dragostea pentru școală, pentru învățătură și pentru viață.

BIBLIOGRAFIE

1. Bârzea, Cezar, Arta şi ştiinţa educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

2. Momanu, Mariana, Introducere în teoria educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004.