Pagina mea - moisamonica

Monica Moisa - invatator

Învăţământ primar - Scoala Gimnaziala Luncani

Luncani, Cluj, Romania

 

• Despre mine *

Sunt o persoană care se implică cu seriozitate în toate activitățile atât în calitate de invățătoare, cât și ca mamă și bunică. Îmi place să muncesc, să primesc, dar mai ales să dăruiesc dragostea mea, cunoștințele sau experiențele mele.
Sunt o persoană veselă, de un optimism prudent. Îmi place să cunosc locuri și lucruri noi, îmi place să învăț mereu câte ceva, nu fug de muncă, doresc să fac totul cât mai bine.
Ce nu am reușit până acum și nici nu știu dacă voi reuși vreodată este de a sta să aștept, să nu fac nimic. Nu am răbdare.
Cel mai bine mă definesc versurile lui I. Minulescu:

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cea care sunt!...

• Interese educaţionale

Preocuparea mea permanenta a fost de a găsi metode cât mai variate, moderne,plăcute și potrivite elevilor în funcție de de problemele specifice ale fiecăruia.
Am încercat să încurajez elevii să-și dea frâu liber imaginației, să se exprime, să-și exprime părerile, să aduca argumente pentru a le susține.

• Hobby-uri

1. Cititul
2. Călătoriile

• Realizări în carieră *

Mi-am făcut cunoscuți elevii pe didactic cu lucrările lor, au participat la concursuri naționale și internaționale.
Am participat la multe simpozioane județene, naționale și internaționale.


Comentarii (93)

1 0

26.06.2013 18:36 constantanistor

V-am urmarit indeaproape toate postarile de pe didactic si marturisesc sincer ca mi-au folosit extrem de mult. Respect si stima pentru tot ceea ce ne-ati daruit cu atata generozitate!

1 0

29.06.2013 19:14 floricaplosca

Multe din materialele dumneavoastră le-am folosit la clasă şi pentru asta vă mulţumesc. Vă doresc multă sănătate şi vacanţă plăcută!

2 0

01.07.2013 21:38 AnaJulia

Felicitari pentru materialele postate. Multa sanatate si putere de munca!

1 2

03.07.2013 11:17 just_dorina

Vă mulțumesc, stimată Doamnă, pentru minunatele dumneavoastră materiale!

2 0

06.07.2013 09:18 mihaiela26

Mii de multumiri impreuna cu toata stima si admiratia mea!

1 0

22.07.2013 12:13 cristud

Va felicit pentru materialele deosebite realizate de dumneavoastra. Ne sunt de un real folos! Multa sanatate si o vara frumoasa !

1 0

29.07.2013 14:58 cristina_ungureanu

Multe, multe felicitări pentru materialele realizate. Le meritaţi din plin. Majoritatea dintre ele sunt, de-a dreptul, extraordinare.

1 0

08.08.2013 22:49 liliextra

Simt ca sunteti dascalul dorit de orice copil. Cred ca copiii astepta inceperea scolii cu nerabdare...
Multumesc pentru toate materialele postate care sunt , pentru noi cei care numai privim si nu potam, exemple de bune practic...
Succes in tot ceea ce v-ati propus!

0 0

15.08.2013 14:51 adix

Multumesc pt materialele postate. Din toate m-am inspirat sau le-am folosit la grupa! Sunt grozave! Mult succes si putere de munca!

0 0

16.08.2013 09:20 moisamonica - Autor

Mulțumesc tuturor pentru aprecieri! Sunt bucuroasă că materialele mele sunt utile. Mă voi strădui să postez și altele la fel de reușite.

0 0

03.06.2016 20:17 profesor1971

Buna seara ,as dori sa tin legatura cu d-v daca se poate si vreau sa va rog ceva personal.adresa .mariaaschilean @yahoo.com . Multe bucurii si sanatate .

0 0

18.08.2013 14:33 aninastefan

De multi ani urmaresc si preiau materialele dvs. si tot timpul ma gandeam sau imi inchipuiam ca "moisamonica" este o domnisoara de vreo 22-25 de ani, care are timp, rabdare si daruire sa conceapa minunatele materiale. Astazi, am descoperit ca sunteti mama si chiar bunica. Felicitari si multe multumiri!

0 0

18.08.2013 15:49 daniela22

Felicitari pentru calitatea materialelor postate!

0 0

29.08.2013 20:52 DANAGR

Felicitari pentru pasiunea si daruirea cu care profesati,pentru vocatia dvs.de dascal,pentru sensibilitatea si profesionalismul care razbat din toate materialele postate!
Multumesc pentru ca impartasiti cu noi ideile dvs.,atat de utile si noua!Sunteti un model de dascal si de colega!
Multa sanatate si succese in tot ceea ce faceti,atat la scoala,cat si in familia dvs.!

0 0

24.09.2013 20:41 muty04

Tot respectul pentru ceea ce faceti.Se vede pliceperea,daruirea,inspiratia si nu in ultimul rand experienta de care dati dovada ! Mii de felicitari si mult succes in continuare.

0 0

15.10.2013 22:33 blanca_maria10

Am salvat toate fisele fara exceptie, sunt o incantare chiar si pentru mine, va multumesc mult si va doresc multa sanatate si putere de munca!

0 0

18.10.2013 18:37 moisamonica - Autor

Mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase, pentru aprecieri, și, mă bucur că am reușit să las câteva urme de pași pe nisipurile timpului. Pentru mine este o adevarată bucurie că mă pot face utilă, că materialele mele plac. Este o adevărată relaxare.

0 0

18.10.2013 23:19 inteldani

De-a lungul anilor am utilizat materiale deosebite din toate punctele de vedere a caror autoare sunteti.Intotdeauna copiii erau incantati si cereau...continuarea. VA FELICIT, VA MULTUMESC SI VA DORESC ANI MULTI CU SANATATE SI BUCURII! Cu deosebit respect si recunostinta, Daniela Bejan, institutor, Zalau.

0 0

22.10.2013 00:04 anca03

Va multumesc pentru materialele deosebite.Sunt atat de frumoase!Le astept pentru fiecare anotimp.Va felicit!

0 0

25.10.2016 20:31 tatuluciana

Sunteti nemaipomenita!Felicitari!
Mariana

1 0

25.10.2013 13:31 gherghescudoina

De cate ori sunt in impas va caut pe dv. si intotdeauna m/ati ajutat! Va multumesc din suflet pentru toate materialele postate!

0 0

28.10.2013 18:58 dorina_dinu

Va multumesc pentru ca existati!

0 0

03.11.2013 11:55 carmengehan

Imi place tot ceea ce postati. Va felicit si va doresc sanatate si multa putere in continuare. Toate cele bune, Carmen !

0 0

04.11.2013 18:58 plavy_30

Ne sunteti de mare ajutor in munca noastra!

0 0

07.11.2013 20:28 maria_64

Pasiune și dăruire profesională. Toata stima. Sa aveti parte de sanatate si numai bucurii alaturi de cei dragi.

0 0

17.11.2013 19:53 venus11

După ce am deschis doar o parte din materialele dvs. m-am gândit să vă scriu câteva cuvinte prin care să îmi arăt recunoştinţa pentru munca dvs. de care ne folosim si noi, ceilalţi. Apoi m-am întrebat, de ce mass-media nu e pe aici, printre fişierele dvs. ?! Cu respect, vă transmit toată admiraţia mea.

0 0

17.11.2013 21:00 lus_23

Buna seara,stimata colega.Va multumesc din suflet pentru ca de multe ori ne-ai fost de mare ajutor .Talentul,imaginatia,creativitatea ce va insoteste la tot pasul au fost,sunt si vor fi sprijin si inspiratie.Va doresc multa sanatate si putere de munca.

0 0

18.11.2013 11:06 aura_luca

Foarte frumoase conurile di hartie creponata , dar nu inteleg cum se realizeaza. Va rog din suflet daca sunteti amabila sa explicat mai amanuntit .

Cu respect Aurora Catuta

0 0

27.11.2013 17:37 aura59

Este suficient sa va gasesc numele atasat unui material si deja simt bucuria intalnirii cu un profesionist adevarat.Lucrarile dumneavoastra au ceva special:starnesc o profunda emotie artistica si parca o lumina blanda iti patrunde in suflet...
Va multumesc si sa va fie viata la fel de buna ,pe cat sunteti de generoasa!

0 0

28.11.2013 20:39 moisamonica - Autor

Mulțumesc pentru cuvintele dumneavoastră frumoase. Lucrez materialele cu multă plăcere și mă gândesc să fie utile.
Ne apropiem de sărbători, prilej de a vă ura tuturor bucurii, împliniri și multă multă sănătate alături de cei dragi.

0 0

01.12.2013 17:14 arghim

Sunteţi uimitoare!!!!!!!!!! Aveţi o putere de creaţie extraordinară !De când am descoperit calculatorul v-am descoperit şi pe dumneavoastră şi creaţiile simple, frumoase, utile şi de un sirit practic captivant: te îndeamnă să lucrezi chiar dacă nu ţi-ai propus. Vă mulţumim din suflet !
Vă doresc multă sănătate, putere de muncă şi inspiraţie ! SĂ ÎNTÂMPINAŢI SĂRBĂTORILE DE IARNĂ CU SUFLETUL PLIN DE BUCURII !

0 0

04.12.2013 21:05 sandana

Ma alatur si eu celor care va multumesc pentru materialele dumneavoastra , care ne-au fost de multe ori de mare ajutor. Multa sanatate si putere de munca in continuare.
Cu stima, Dana S.

0 0

07.12.2013 10:56 verzisorii

Va doresc multa sanatate si as dori tare mult sa participati la concursul organizat de noi ,,BRADUL IN SPIRITUL COPILARIEI'' la care sectiune doriti. Regulamentul este pe didactic, iar pentru dumneavostra accept inscrierea si materialele pana vineri, 13 decembrie. Ma voi simti onorata de atentia acordata unei colege de ,,breasla''.
Cu respect,
Rusu Cornelia (verzisorii)

0 0

04.02.2014 15:55 ailenrok

Stimata colega,

Va felicit pentru toate materialele pe care le-ati postat pe didactic, dar si pentru stradania si pasiunea cu care munciti ! Si mie , la fel ca si atator colegi mi-au fost de folos . Va multumesc si va doresc multa sanatate si putere de munca in continuare !

0 0

09.02.2014 20:45 zebipopescu

Va multumesc pentru tot ce postati pentru cei multi.FELICITARI!

0 0

22.02.2014 19:30 meteadanita

CAND APARE UN MATERIAL AVAND CA AUTOR " MOISAMONICA" STIU SIGUR CA VOI DESCARCA ACEL MATERIAL SI CA, ELEVII MEI, SE VOR BUCURA DE ROADELE MUNCII LOR , DUPA IDEILE DOAMNEI.
Va doresc multa sanatate, ca sa ne puteti bucura, in continuare!

0 0

22.02.2014 21:47 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru aprecieri. Vă doresc tuturor o primăvară cu mult senin și mult, mult soare!!

0 0

23.02.2014 20:24 GabrielBirsan Acest comentariu a fost moderat de GabrielBirsan

Inainte de profesia dumneavoastra,de rolurile importante pe care le aveti in familie ca mama,respectiv bunicuta sunteti un om bun,menit sa invete pe altii lucruri originale.Cand ma refer la altii ma includ si pe mine,deoarece sunt la inceputul carierei de dascal si am de invatat o multime de lucruri.Ma bucur ca exista oameni ca dumneavoastra: modesti si demn de respect.Felicitari!

0 0

05.03.2014 19:18 Rotari_Ana-Maria

te rog ajuta-ma,trimitemi pozele de la pentru mama 2 te rogggg

0 0

05.03.2014 19:29 adinarar

Va urmaresc cu mult interes! Felicitari!

0 0

05.03.2014 22:42 moisamonica - Autor

Ana-Maria, te rog să-mi dai adresa ta de mail.

0 0

06.03.2014 17:36 corana4

Va multumim pentru materialele postate. Sunteti un dascal extraordinar. Multa sanatate si spor la munca!

0 0

12.03.2014 14:17 laura_iordache10

am vazut mastile sunt frumoase...dar nu sunt toate sabloanele...poate puneti si ochelarii cu flori cu frunze si tulpina.

0 0

14.03.2014 07:24 elina

Multumesc! Sunteti un dascal minunat si un om deosebit, demonstrat prin generozitatea de care dati dovada pe acest site! Multa sanatate si putere de munca va doresc!

0 0

25.03.2014 21:26 calina2si

Un om deosebit pe care nu l-ai vazut , dar il cunosti foarte bine dupa faptele sale. Multa sanatate si putere de munca!

0 0

06.04.2014 17:05 mari52

Va multumesc pentru materialele pe care postati si pe care le folosesc cu drag la clasa. E o placere sa descopar de fiecare data ceva deosebit, original, de aceea va urmaresc toate postarile. Va doresc multa sanatate si putere de munca!

0 0

06.04.2014 19:12 moisamonica - Autor

Mulțumec tuturor pentru cuvintele frumoase și vă doresc sărbători fericite, sănătate, împliniri și tot ce e mai bun alături de cei dragi!

0 0

07.05.2014 14:32 sunday

O doamnă deosebită de la care am luat multe materiale în perioada mea de început. Vă mulţumesc!

0 0

21.09.2014 11:07 aurora57

Felicitari pentru pasiunea si daruirea cu care exersati profesia de dascal. Multumesc pentru materialele postate din care deseori m-am inspirat. Sanatate si putere ...

0 0

05.10.2014 18:11 panaitmihaela58

Felicitari pentru materialele publicate si multumesc mult pentru ca le postati si ne folosesc si noua! Multumesc mult ! Sanatate si multe bucurii!

0 0

06.10.2014 08:04 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase, pentru aprecieri. Multă sănătate tuturor, un nou an școlar cât mai bun și multe, multe împliniri pe toate planurile, tuturor!!

0 0

06.10.2014 14:25 tutidenes

Daca atatia oameni va multumesc este pentru ca sunteti un adevarat profesionist si mai ales un om ales de Dumnezeu ,care stie sa primeasca ,dar mai ales sa daruiasca celor din jur fara sa ceara nimic.De multi ani "caut "materialele d-vs pantru ca sunt utile,practice si estetice.In toate regasesc un pic din sufletul si din ceea ce ati adunat ca dascal de multi ani.
Pentru tot va multumesc!

0 0

15.10.2014 21:25 mihaela1956

multumesc pentru materialele create de dumneavoastra. Sa va dea Dumnezeu sanatate si viata lunga

0 0

22.10.2014 20:11 milcka

Stimata doamna, felicitari si multumiri din suflet pentru tot ce ne impartasiti si noua cu drag, sa fiti sanatoasa si sa traiti multi ani frumosi alaturi de cei dragi! Sunteti un izvor nesecat de idei si daruire cum mai rar exista in invatamantul romanesc si nu numai! Va recomand sa editati o carte sau mai multe, pentru ca efortul depus acum sa ramana mostenire si urmasilor dascali... Ma bucur ca v-am cunoscut, fie si online, sunt mandra ca fac parte din aceeasi categorie de dascali, ca si dumneavoastra, si mai ales ca suntem ardelence! Va pup cu mare drag si respect deosebit!

0 0

11.11.2014 20:16 oana_sobranet

Cu cativa ani in urma am gasit pe pagina d-voastra un material power-point care prezenta modalitatea de scriere a literelor. Îl mai aveti? Anul acesta am clasa pregatitoare si mi-ar fi de mare folos. Multumesc anticipat!

0 0

05.01.2015 19:39 felicia10

Sunteti un model de daruire pentru noi ,cei care ne adapam din fantana materialelor publicate de dumneavoastra.Va doresc sanatate si multe bucurii.

0 0

31.03.2015 20:19 dumitrescu_manuela68

Buna seara! Aveti cumva un program cu activitati la proiectul-CULTUL EROILOR?

0 0

12.06.2015 21:46 naftanailaconstanta

Cuvintele sunt prea sarace ca sa exprime bucuria noastra cand gasim materialele dumneavoastra.Va multumum.

0 0

28.06.2015 09:39 moisamonica - Autor

Și eu vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Sper că voi reveni cât de curând cu noi materiale.

0 0

12.11.2015 12:38 rioana

Deși acum sunt pensionară, încă vă mai urmăresc pagina. Felicitări!

0 0

13.11.2015 00:18 moisamonica - Autor

Și eu sunt pensionară, dar îmi place să lucrez la tot felul de materiale mai mult sau mai puțin reușite.
Vă doresc multă sănătate și pensie cât mai îndelungată

0 0

14.12.2015 23:09 meteadanita

SARBATORI FERICITE, DOAMNA!

0 0

16.12.2015 11:33 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult și dumneavoastră la fel. Crăciun fericit alături de cei dragi!
Fie ca anul 2016 să fie bun și să aducă împliniri , liniște și pace în casă și în suflet.

0 0

16.02.2016 15:59 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru urări. Acum am intrat pe didactic după mai bine de 2 luni. Deși cu întârziere, vă urez un an plin de bucurii și împliniri atât pe plan profesional cât și personal.

0 0

24.01.2016 13:47 Lulibog

Monica, eşti un om minunat! Felicitări pentru materialele publicate. Şi mie mi-au folosit de atâtea ori! Te îmbraţişez!

0 0

16.02.2016 15:56 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru aprecieri. Sper să pot veni și în continuare cu materiale utile

0 0

16.02.2016 15:55 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru aprecieri. Sper să pot veni și cu alte materiale utile

0 0

17.02.2016 17:30 ralucris

Felicitari pentru toate materialele postate. Sunt deosebite!

0 0

23.03.2016 22:05 petunia

Sunteti un dascal special! Multumim mult pentru tot ce ne daruiti!

0 0

24.03.2016 17:48 moisamonica - Autor

Cu mare drag !!

0 0

15.04.2016 19:25 anasinana

Sunt învățător pensionar care mai activez.Folosesc materialele dumneavoastră de ani buni .Sunteți minunată și VĂ MULȚUMESC MULT!Este minunat că românii mai au asemenea oameni.Sper că îi și prețuiesc.Cu respect!

0 0

15.04.2016 20:04 moisamonica - Autor

Mulțumesc pentru aprecieri. Și eu sunt pensionară, dar îmi place să mai public materiale. Dacă sunt de folos, mă bucur !

0 0

03.06.2016 20:20 profesor1971

Am nevoie de un material asa cum numai d-v ma puteti ajuta,va rog.0747252110 Dorina

0 0

04.06.2016 23:49 moisamonica - Autor

Dacă pot și am cu cea mai mare plăcere. Acum am intrat pe didactic și am citit mesajul.

0 0

12.10.2016 20:00 ana_muresan

Felicitări, doamna învăţătoare Monica! Ideile şi sugestiile dumneavoastră merg la suflet. Talentul, imaginaţia şi creativitatea de care dispuneţi sunt nemărginite. De multe ori ne-aţi scos din impas cu lucruri deosebite. Să aveţi multă sănătate şi inspiraţie! Mă bucur că sunteţi clujeancă de-a noastră. Un an şcolar cu succese şi împliniri să aveţi!

0 0

17.10.2016 16:44 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru aprecieri !

0 0

18.10.2016 20:30 zavoica

Minunată DOAMNĂ, sunteţi un om deosebit o dată în plus! Răspundeţi cu dăruire sufletească tuturor celor care vă transmit felicitări pentru o muncă plină de dăruire si pasiune!
Vă rog să-mi trimiteţi, dacă se poate minunatele POVESTIRI cu tâlc...zavoianu_rodica2008@yahoo.com
Mulţumesc! Cu stimă

0 0

25.10.2016 22:35 moisamonica - Autor

Eu v-am trimis câteva povești cu tâlc. Sper să vă placă. Doreați cumva poveștile cu tâlc postate de mie cu ani în urmă ?

0 0

02.11.2016 22:00 lexis

Bună seara! Vă urmăresc cu plăcere și interes postările dumneavoastră. Sunt deosebite! Felicitări!

0 0

03.11.2016 13:18 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru aprecieri. Dacă sunt de folos mă bucur. Mă voi strădui să mai postez și alte materiale interesante.

0 0

04.11.2016 19:57 anasinana

Buna seara,va multumesc pentru materialul in 4.10.Folosesc multe in materialele publicate de d-stra.Va multumesc.

0 0

11.01.2017 20:03 LenutaPopRosca

Buna seara . Va multumesc pentru materialele postate. Povestea pentru dreptunghi nu o aveti? Va rog din suflet sa o postati! Multumesc frumos

0 0

07.05.2017 18:39 vasilica2008

Ar fi frumos ca macar 50% dintre invatatori sa fie precum dumneavoastra.Atunci cu adevarat am fi bogati,iar elevii fericiti.Felicitari si multa putere de munca!

0 0

06.08.2017 21:12 moisamonica - Autor

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Dacă v-am fost de vreun ajutor, mă bucur. Oricând cu plăcere !!

0 0

30.05.2017 19:03 fabrisa

Multumesc pentru generozitatea dumneavoastra! La mine in calculator am un fisier unde am salvat toate materialele pe care le-ati postat dumneavoastra.
Pot sa spun ca am invatat mult mai mullte de la domnia voastra decat de la "somitatile" care isi fac veacul pe la ministerul educatiei...
Felicitari si putere de munca!

0 0

06.08.2017 21:13 moisamonica - Autor

Cuvintele dumneavoastră mi-au încălzit sufletul. Dacă nu ar fi speranța !!

0 0

17.07.2017 16:09 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult pentru aprecieri. Am postat toate aceste materiale cu toată dragostea mea pentru ceea ce înseamnă copil și dascăl. Am vrut să dau puțin ajutor celor care au curajul să lucreze în învățământ. Nu e ușor, mai ales acum. Este un enorm consum nervos, o comunicare slabă între oameni și mai ales o imensă criză de timp. Materialele le-am realizat cu multă plăcere și le-am publicat gândindu-mă la plăcerea cu care le-au lucrat elevii mei. Acum pensionară fiind am mai mult timp. Materialele le-am adunat și pentru nepoțeii mei: Luca (absolvent de clasa 0) și Vlad care este la grădiniță (grupa mijlocie ).

0 0

07.10.2017 12:11 geti_serban

Va multumesc pentru materialele extraordinare. Va doresc sanatate, putere si inspiratie!

0 0

18.12.2017 17:11 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult !!

0 0

20.11.2017 22:45 sapstel

Vă mulţumim pentru materiale postate. Sunt extraordinare. Să vă dea Dumnezeu multă, multă sănătate. Numai bine!

0 0

18.12.2017 17:11 moisamonica - Autor

Mulțumesc mult !!

0 0

18.12.2017 17:14 moisamonica - Autor

Doresc tuturor celor de pe ”Didactic”, și nu numai, sărbători liniștite și binecuvântate alături de cei dragi iar anul 2018 să fie generos cu toți, împliniri și multă lumină!!
La mulți ani 2018 !!!

0 0

04.01.2018 09:16 monicamunteanu

Buna dimineata! Nu sunt invatatoare, ci o mama in cautare de materiale cu care sa-mi ocup copilasii atat de nerabdatori sa se intoarca la DOAMNA (a venit Mosu', deci ce mai asteptam?!). Am descoperit cu bucurie materialele pe care dumneavoastra ati avut marinimia sa le postati spre folosul tuturor si de doua zile am liniste in casa. Doar imprimanta hararie continuu. Multumim!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.