Şcoala cu
bune practici

47 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Noutăţile anului şcolar: „percheziţii“ şi interdicţii pentru elevii din Bucureşti

Care sunt regulile şcolare generale:

În timp ce reprezentanţii şcolii trebuie să asigure ”condiţii de curăţenie” în instituţie, elevii au parte de o serie de reguli stricte:

  • Comportamentul elevilor va fi întotdeauna corect, atât în relaţiile cu ceilalţi elevi, personalul şcolii şi restul cetăţenilor. În cadrul tuturor activităţilor legate de şcoală, aici fiind incluse şi deplasarea zilnică spre şi dinspre şcoală, se aşteaptă din partea elevilor un comportament corespunzător, conştientizând faptul că acest comportament este legat de numele şcolii
  • Elevii se vor asigura că nu vor crea disconfort pentru locuitorii din zona şcolii, nici în pauzele dintre ore şi nici după încheierea orelor de curs
  • Deţinerea, păstrarea si/sau utilizarea  instrumentelor prin care o alta persoană poate fi vătămată, alcool, droguri şi/sau brichete este interzisă  în  şcoală
  • Insultarea şi/sau hărţuirea persoanelor este interzisă  în  şcoală
  • Fumatul este interzis în incinta şcolii.
  • În interiorul şcolii este interzisă  utilizarea mijloacelor sonore (de exemplu, walkman, telefon mobil)
  • Elevii trebuie să respecte ţinuta vestimentară propusă/acceptată de şcoală
  • Elevii trebuie să cunoască şi să respecte regulile şi consecinţele acestora în privinţa absenţelor, întârzierilor şi exmatriculărilor
  • Elevii poartă răspunderea pentru bunurile lor pe parcursul întregii zile şcolare
  • Limbajul utilizat în incinta şcolii va fi politicos, nu jignitor.


Noul regulament dă dreptul conducerii şcolii să controleze ”în orice moment” respectarea acestor reguli, controale realizate de o echipă formată din două persoane numite de conducerea şcolii şi de preferat în prezenţa elevului.

Cum vor fi controlaţi sau chiar perchiziţionaţi elevii

Astfel, echipa de control poate ”solicita elevilor să-şi golească genţile şi hainele, iar atunci când există suspiciuni întemeiate poate recurge la percheziţie”, însă adaptată situaţiei. Mai mult, ei ”controlează obiectele aduse de elevi pentru a constata dacă există obiecte interzise, pe baze non-selective”, iar, acolo unde există, pot ”să  controleze dulăpioarele puse la dispoziţia elevilor în ceea ce priveşte prezenţa obiectelor interzise”.

Reguli vestimentare şi online

De asemenea, oficialii au stabilit că elevii nu pot utiliza computerele şcolii şi Internetul decât în interes şcolar (nu au voie să şteargă programe sau să schimbe setările, altfel plătesc pagubele din buzunarul lor, nu au voie să utilizeze numele şcolii pentru un site propriu, nu au voie să folosească cuvinte sau imagini pe computerele şcolii/internet pentru a jigni angajaţii şcolii).

Cât despre stilul vestimentar la şcoală, regulamentul prevede că ”sunt interzise textele discriminatorii imprimate pe haine, ori referitoare la acestea, iar vestimentaţia ofensatoare nu este permisă  în interiorul şcolii”, fie că există sau nu uniforme.

De asemenea, ”şcoala poate interzice purtarea anumitor accesorii vestimentare, accesorii pentru acoperirea capului, ori bijuterii în timpul orelor de educaţie fizică, de discipline tehnice şi de abilitaţi manuale, aşa  după cum decide respectivul profesor. Elevii vor respecta în timpul orelor de sport cerinţele de siguranţă care au fost impuse de respectivul profesor ori instructor. Toţi elevii vor participa în mod obligatoriu la orele de educaţie fizică”.

Ce riscă elevii

Şcoala va întocmi perioadic rapoarte către Poliţie vizavi de faptele elevilor care pot fi sancţionate penal, de la obiecte interzise până la incidente violente. Potrivit legii, copiii sub 14 ani nu răspund penal, dar sunt luaţi în evidenţa autorităţilor, în timp ce elevii între 14 şi 18 ani riscă să ajungă la o şcoală de corecţie până la 18 ani, iar apoi eventual să-şi ispăşească pedeapsa ca adult.

Însă, regulamentul prevede şi aplicarea de măsuri administrative şi disciplinare, care merg de la teme în plus, până la eliminarea definitivă din şcoală:

  • efectuarea unor teme drept pedeapsă
  • exmatricularea de la oră (dacă împiedică desfăşurarea orei, o întrerupe)
  • recuperarea lecţiilor pierdute
  • curăţarea mizeriei făcute
  • munca de întreţinere a curăţeniei obligatorii
  • munca în folosul comunităţii şcolare
  • avertisment/mustrare
  • exmatriculare
  • eliminare definitiva din şcoală


În ce situaţii poate fi exmatriculat elevul (nu însă în lipsa audierii elevului şi a părinţilor):

  • dacă reprezintă o ameninţare pentru siguranţa celorlalţi elevi si/sau a personalului şcolii
  • dacă are un comportament de intimidare, discriminare ori jignitor
  • dacă sustrage bunurile altor persoane
  • dacă aduce daune ori distruge bunurile altor persoane
  • dacă recurge la utilizarea, ori deţine alcool, droguri etc
  • dacă aprinde artificii ori are la el artificii (este aplicabil şi dacă se afla în împrejurimile şcolii)
  • dacă are la el arme şi/sau face uz de arme
  • dacă acumulează numărul de absenţe nemotivate, respectiv motivate, prevăzute în regulamentul şcolar pentru exmatriculare.

Sursa: adevarul.ro

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 13.09.2013 22:58 | 1863 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 32 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

430 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN