Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concursul regional “Unirea - naţiunea a făcut -o! ”

ARGUMENT „Importanță în istorie au douǎ lucruri: s-o înţelegi ca dezvoltare şi sǎ înţelegi, sǎ judeci sau sǎ condamni sufleteşte pe aceia care au jucat un rol în istorie; sǎ-i tratezi ca oameni vii pe care i-ai întâlnit înaintea ta, ai avut a face cu ei, i-ai lǎudat, i-ai osândit; sǎ-i auzi vorbind şi sǎ-i vezi mergând.” ( N. Iorga) Consolidarea unei identităţi proprii, individuale şi colective se realizează prin cunoaşterea patrimoniului istoric comun exprimat pe dimensiuni regionale, naţionale, europene şi mondiale. Intr-o societate aflată într-o continuă schimbare, este necesarǎ dezvoltarea competenţelor de cercetare, analiză şi exprimare eficientă, orală şi în scris. Concursul îşi propune promovarea valorilor culturale, secţiunile adresate elevilor urmărind valorificarea potenţialului intelectual şi creativ al acestora. De asemenea, acţiunea reprezintă o oportunitate în realizarea unui schimb de experienţă între elevii şi cadrele didactice din judeţ, pornind de la premisa că eficienţa actului educativ constă în împletirea tendinţelor tradiţionale cu cele moderne şi prelucrarea informaţiei într-o manieră care să se plieze pe cerinţele societăţii moderne.

Nume proiect: Concursul regional “Unirea - naţiunea a făcut -o! ”

Organizatori: Organizatori: - prof. Ion Sorin - prof. Istrate Gabriela - prof. Mosor Elena - prof.Ghiţă Tatiana - prof. Curculescu Marian - prof. Costache Tatiana Parteneri 1. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa 2. Consiliul Județean D

Condiţii de participare: GRUPUL ŢINTĂ: elevi din învăţământul preuniversitar; DURATA PROIECTULUI: octombrie 2016- mai 2017 LOCUL DE DESFASURARE : Şcoala Gimnazială “Vasile Cârlova”, Târgovişte DATA : 23 ianuarie 2017, Concursul este deschis elevilor

Perioadă înscriere: 26.12.2016 - 20.01.2017

Perioadă desfăşurare: 03.10.2016 - 01.05.2017

Concursul regional  “Unirea - naţiunea a făcut -o! ”  se va  desfăşura astfel:

 

1. { Secţiunea I – elevi ciclul primar (clasa pregătitoare – clasa a IV-).                                                                                                          ANEXA 1

HORA UNIRII PE PĂMÂNTUL ROMÂNIEI !

lucrări artistice realizate în diferite tehnici : acuarelă, tempera, lucru cu ceară, colaj, modelaj etc;

Preşedintele juriului : inspector educativ , prof. Elena Mosor

2. { Secţiunea  II – elevi  ciclul gimnazial , liceal; ANEXA 1

- creaţii literare (compuneri/poezii) având ca temă aspecte legate de tematica concursului;

Preşedintele juriului : inspector de specialitate , prof. Tatiana Ghiţă;

3. { Secţiunea III – elevi   ciclul gimnazial ( echipaje formate din

4 elevi :   PARTICIPARE DIRECTĂ ANEXA 1

1.” Măi muntene, măi vecine,

 

Vino să te prinzi cu mine!” - concurs  tematic (verificarea cunoştinţelor de istorie);

Preşedintele juriului : inspector de specialitate , prof. Marian Curculescu

4. { Secţiunea IV –elevi   ciclul gimnazial , liceal  ( echipaj  2 elevi );

„ Unde-i unu , nu-i putere

La nevoi si la durere !

Preşedintele juriului : Manager “ EUROPA DIRECTE” Vladut Andreescu

PARTICIPARE DIRECTĂ

 

5. { Secţiunea V – cadre didactice – ciclul  primar/ gimnazial /liceal :

Simpozion – Formarea sentimentului patriotic la elevi – prioritate /necesitate   în învăţământului românesc. PARTICIPARE DIRECTĂ / INDIRECTĂ

ANEXA 2

Lucrările vor fi redactate conform cerinţelor - 2 pagini ,scrise în TNR  cu corp de literă 12,cu diacritice, la 1,5 rânduri , obligatoriu bibliografie. Ppt –urile vor avea 8-10 slide-uri.

 

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: marcutatiana | 27.12.2016 00:21 | 991 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 43 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

328 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN