Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

„DĂRUIEŞTE ZÂMBETE!”

Proiectul este organizat cu prilejul unui eveniment important din punct de vedere civic: Săptămâna Naţională a Voluntariatului, cea de-a treia săptămână a lunii mai. Implicându-se în diverse proiecte şi activităţi, lucrând în echipă sau individual, confruntându-se cu diverse situaţii şi probleme, voluntarii dobândesc implicit noi abilităţi, noi cunoştinte, noi atitudini − într-un cuvânt, noi competenţe. Voluntariatul transformă în acţiune declaraţia ONU potrivit căreia noi, oamenii, avem puterea de a schimba lumea.

Nume proiect: „DĂRUIEŞTE ZÂMBETE!”

Organizatori: Şcoala Gimnazială „George Călinescu”, Oneşti

Condiţii de participare: Concursul este proiectat pe două secţiuni, pentru nivelurile primar şi gimnazial

Perioadă înscriere: 24.01.2016 - 10.04.2016

Perioadă desfăşurare: 24.01.2016 - 31.07.2016

Formarea unei atitudini civice responsabile prin implicarea activă a elevilor în acţiuni caritabile şi de voluntariat, dar şi schimbul de bune practici în domeniul educaţional, ca premisă pentru promovarea unui învăţământ responsabil faţă de nevoile comunităţii şi ale beneficiarilor.

 

Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: Lacrimioarat | 24.01.2016 21:32 | 1333 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 31 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

416 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN