Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

„Copii, salvați planeta albastră!”

Concursul va avea loc la Clubul Copiilor Moreni, str. Flacăra, nr. 29 în perioada 10 mai-10 iunie 2015. În prima etapă concursul se va desfășura prin participare indirectă. A doua etapă se va desfașura în perioada 14-17 iulie 2015, în aceeași locație, la care participă doar elevii sau echipajele câștigatoare la secțiunile 1-3, prima etapă. Elevii sau echipajele câştigătoare vor participa obligatoriu la secțiunea atelier, iar profesorii la secțiunea simpozion. Concursul se adresează tuturor elevilor și preșcolarilor din țară și strainatate.

Nume proiect: CONCURSUL INTERNAȚIONAL MULTIDISCIPLINAR ”COPII, SALVAȚI PLANETA ALBASTRĂ!”

Organizatori: Palatul Copiilor Târgoviște - Filiala Moreni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dîmbovița, Garda de Mediu Dâmbovița, Primăria Municipiului Moreni, Fundația „TERRA-Mileniul III” București și Asociația „Terra RO-SA”

Condiţii de participare: Concursul se va desfășura pe secțiuni și pe grupe de vârstă (preșcolar, primar, gimnazial, liceal, și elevi cu cerințe educative speciale). Partenerii din instituțiile de învățământ din altor țări vor trimite maxim trei lucrari pentru f

Perioadă înscriere: 10.05.2015 - 15.06.2015

Perioadă desfăşurare: 14.07.2015 - 17.07.2015

Palatul Copiilor Târgoviște - Filiala Moreni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar     Județean Dîmbovița, Garda de Mediu Dîmbovița, Primăria Municipiului Moreni,

Fundația TERRA-Mileniul III București

și  Asociația „Terra RO-SA” Moreni

organizează

CONCURSUL INTERNAȚIONAL MULTIDISCIPLINAR

”COPII, SALVAȚI PLANETA ALBASTRĂ!”

Tema anului 2015 este:

"TERRA-Planeta vieții!”

Coordonator proiect: Prof. Ing. Sandu Rodica

- perioada 10 mai- 15 iunie 2015(prima etapă)

- perioada 14 - 17 iulie 2015(a doua etapă)

Concursul  va avea loc la Clubul Copiilor Moreni, str. Flacăra, nr. 29 în perioada 10 mai-10 iunie 2015. În  prima etapă  concursul se va desfășura prin participare indirectă.

A doua etapă se va desfașura în perioada 14-17 iulie 2015, în aceeași locație, la care participă doar elevii sau echipajele câștigatoare la secțiunile 1-3, prima etapă. Elevii sau echipajele câştigătoare vor participa obligatoriu la secțiunea atelier, iar profesorii la secțiunea simpozion. Concursul se adresează tuturor elevilor și preșcolarilor din țară și strainatate.

 

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: rodicasandu55 | 11.04.2015 06:51 | 4255 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 38 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

377 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN