Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Proiect educaţional

Proiectul „Trepte peste TIMP dincolo de Lumea Cărţilor” se va derula în perioada octombrie 2014 – iunie 2015 la nivel regional/naional şi va implica minimum 100 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi cel puţin 20 de cadre didactice şi bibliotecari şcolari. Prin obiectivele şi activităţile propuse, elevii participanţi vor fi beneficiarii direcţi ai proiectului, iar cadrele didactice de limba şi literatura română, bibliotecarii şcolari şi comunitatea locală vor fi beneficiari indirecţi, în măsura în care cei implicaţi îşi vor dezvolta competenţele de comunicare şi vor fi mai responsabili la nivelul comunităţii. Activităţile propuse de proiect sunt diverse şi vizează atât formarea de competenţe, abilităţi şi deprinderi în domeniul lecturii, prin dezvoltarea unui stil personal de receptare a operelor literare, lectură în spaţii publice, contribuţie în dezvoltarea revistelor şcolare, cât şi cunoaşterea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare româneşti prin respectarea, practicarea şi transmiterea lor generaţiilor actuale şi viitoare.

Nume proiect: Trepte peste TIMP dincolo de Lumea Cărţilor

Organizatori: Şcoala Gimnazială Nr 1 Bilieşti

Condiţii de participare: Şcolile partenere trebuie să participe la minim trei activităţi din proiect, trimiţând şcolii coordonatoare Acordul de

Perioadă înscriere: 30.10.2014 - 07.11.2014

Perioadă desfăşurare: 30.10.2014 - 12.06.2015

Proiectul a fost înscris în 2014 în CAER, poz. 1297. Vă aşteptăm să ne fiţi parteneri pentru a împărtăşi din experinţele de promovare a lecturii şi pentru a ne sprijini ca acesta să ajungă în 2015 să fie trecut în CAEN.

Propus de: viogm | 30.10.2014 23:31 | 2028 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (22)

0 0

31.10.2014 10:32 laur_dax

Cum trimitem parteneriatul si care sunt activitatile la care ar trebui sa participam ?

0 0

31.10.2014 18:43 viogm - Autor

Acordul trebuie trimis scanat. Iar pentru activităţile la care puteţi participa, vă rog să-mi daţi o adresă de e-mail unde să vă trimit proiectul. Adresa mea este profvio_ste@yahoo.com .

0 0

31.10.2014 22:15 palilacramioara

Doresc să iau parte la proiect. Adresa mea: palilacramioara@yahoo.com

0 0

01.11.2014 08:29 cati0003

Doresc să iau parte la proiect. Adresa mea:cati0003@yahoo.com

0 0

01.11.2014 08:56 246800

Imi doresc să iau parte la acest proiect. Adresa mea:marina_srb76@yahoo.com.

0 0

01.11.2014 14:52 viosoare

buna ziua! as dori sa aflu mai multe despre proiect va multumesc! viosoare@yahoo.com

0 0

02.11.2014 16:16 petreamoroianu

Buna ziua! Va rog sa mi trimiteti mai multe inform despre proiect, magda.daniela@yahoo.com Multumesc

0 0

02.11.2014 16:42 ipaula

Buna ziua!As dori sa particip si eu la proiect!Adresa mea este ecaterina12@yahoo.com

0 0

02.11.2014 17:39 Calin_Ioana

Buna ziua,
As dori mai multe informatii despre acest proiect.
e-mail: calina_i64@yahoo.com
Cu ganduri bune,
Calin I.

0 0

02.11.2014 20:49 gabi_cocan

Buna ziua.Doresc sa particip la acest proiect.Adresa mea este gabi_cocan@yahoo.com

0 0

03.11.2014 07:11 istdia

Buna ziua, doresc sa particip la acest proiect. Adresa este istdia@ymail.com

0 0

03.11.2014 14:50 sebeni

buna ziua
doresc sa particip la acest proiect
sunt din jud. cluj si am cls a III a
adresa mea este:
cameliatanciu@yahoo.ro
va multumesc!

0 0

03.11.2014 21:21 vasilelucaciu

Buna seara, doresc sa particip la acest proiect. Adresa este mioritaolea@yahoo.com , multumesc !

0 0

03.11.2014 22:43 aivlis_sav

Bună seara! Și eu aș dori să particip la proiect. adresa mea este aivlis_sav@yahoo.com. Mulțumesc!

0 0

04.11.2014 12:42 marianastiube

BUNA, AS DORI SA PARTICIP LA PROIECT DAR DORESC RESTUL DOCUMENTELOR, EMAIL lavi_buha@yahoo.com. multumesc.

0 0

04.11.2014 17:29 danab15

Doresc sa particip la proiect. Adresa mea este danaburlacu_28@yahoo.com
Multumesc.

0 0

04.11.2014 21:19 StanRoxana33

dorim si noi sa participam!
roxanastan31@yahoo.com
multumim!

0 0

04.11.2014 23:11 ana_brehui

Va rog sa-mi trimiteti si mie proiectul pe adresa julacatean@yahoo.com

0 0

05.11.2014 21:42 iuliana_27

Buna seara...
As dori sa particip la acest proiect. Adresa mea de mail este iulia32001@yahoo.com. Va multumesc!

0 0

09.11.2014 13:35 beatrisaoana

Buna ziua,
Dorim sa participam la proiect. Adresa mea este beatrisa_b@yahoo.com

0 0

18.11.2014 08:09 chiraliana

As dori sa particip. Adresa este chira.liana@yahoo.com

0 0

20.11.2014 13:33 scoalachier

Buna ziua,
Doresc sa particip la acest proiect. Adresa mea este sorina_pasca@yahoo.com

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 31 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

448 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN