Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Educaţie pentru mediu - viaţă pentru om”

Pe data de 24 mai 2014, Casa Corpului Didactic Buzău organizează Simpozionul Naţional „Educaţie pentru mediu - viaţă pentru om”. Instituţia organizatoare vă invită să participaţi la simpozion, oferindu-vă prilejul unor dezbateri şi împărtăşirea experienţelor în activităţile de protecţie a mediului.

Nume proiect: „Educaţie pentru mediu - viaţă pentru om”.

Organizatori: Casa Corpului Didactic Buzău

Condiţii de participare: Grup ţintă: personal didactic, personal didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar şi parteneri în educaţie.

Perioadă înscriere: 29.04.2014 - 16.05.2014

Perioadă desfăşurare: 24.05.2014

Argument

„Criza ecologică ne conduce la ceva ce nicio altă criză în istorie n-a mai făcut - la lupta pentru realizarea unei noi umanităţi.”

Dr. Jean Houston, cercetător

În 1866 Ernst Haeckel numea, pentru prima dată, studiul interrelaţiilor dintre organism şi mediu Ecologie - (Ştiinţa locului). În timp, ecologia s-a orientat spre cunoaşterea comportamentului vieţuitoarelor şi a mediului în care trăiesc acestea.

Dintre toate vieţiutoarele ce trăiesc pe Terra, omul este cel care, exploatând bogăţiile naturale de care este înconjurat, exercită o influenţă negativă asupra planetei. Nevoile omului cresc, resursele naturale scad şi mediul se degradează pe zi ce trece.

Acţiunile ce privesc protejarea mediului au devenit un imperativ al zilelor noastre, fiind în acelaşi timp necesar ca oamenii să cunoască importanţa calităţii mediului pentru viaţă şi, totodată, să conştientizeze interdependenţa dintre om şi natură.

Un factor esenţial al ocrotirii naturii şi vieţii pe Pământ îl reprezintă educarea tinerelor generaţii pentru protejarea mediului, aceasta presupunând însuşirea unor comportamente etice în raporturile lor cu mediul, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în ceea ce priveşte luarea sau aplicarea unor măsuri ce influenţează sănătatea mediului.

Rolul şcolii este să determine la elevi convingeri şi atitudini constructive, responsabile faţă de protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului ambiant, având drept obiective prioritare formarea atitudinii de respect faţă de mediu şi dezvoltarea comportamentelor responsabile.

Casa Corpului Didactic Buzău vă invită la Simpozionul Naţional „Educaţie pentru mediu - viaţă pentru om” pentru a împărtăşi unii altora exemple de bună practică în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de combatere a poluării şi de conservare a sănătăţii planetei.

Scopul:

Promovarea şi valorificarea experienţei cadrelor didactice în scopul dezvoltării interesului tuturor dascălilor pentru protejarea mediului, implicarea în activităţi extracurriculare, în proiecte, parteneriate educaţionale legate de educaţia pentru mediu.

Obiective propuse:

  1. Formarea unor comportamente şi atitudini ce vizează educarea copiilor şi tinerilor ca cetăţeni responsabili, capabili să ia decizii în ceea ce priveşte protecţia mediului;
  2. Realizarea unui schimb de experienţă între actorii implicaţi în acest demers educativ, stimularea comunicării şi colaborării;
  3. Asigurarea diseminării eficiente a exemplelor de bună practică.

 

Secțiuni:

  1. Sesiune de comunicări științifice și referate
  2. Proiecte educaţionale.  Modele de bune practici

PROBLEME ORGANIZATORICE:

- comunicarea lucrării, prenumele şi numele autorului/coautorilor, adresa exactă şi numărul de telefon se va face până la 16 mai 2014, prin e-mail, la adresa: ccdbuzau@yahoo.com special creată pentru acest simpozion;

- timpul de prezentare a lucrării trebuie să fie de maxim 10 minute;

- taxa de participare la simpozion este de 25 RON (include: editarea lucrărilor simpozionului, diplomă, organizare, taxe poştale) şi poate fi depusă la secretariat sau expediată prin mandat poştal pe numele Dragostin Dumitra, Casa Corpului Didactic Buzău, str. Independenţei nr. 42, cod 120204, judeţul Buzău

- pentru relaţii suplimentare vă puteţi adresa la:

secretariat C.C.D. Buzău – 0238.718504

prof. Apostoiu Toni Marcela - 0723.349009

prof. Stoian Florina – 0729.141259

PENTRU PUBLICAREA LUCRĂRILOR:

Lucrările pentru simpozion vor fi tehnoredactate conform următoarelor norme:

- redactarea lucrărilor se face pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat stânga - dreapta „justfied”).

- titlul va fi scris cu Times New Roman 14 bold, centrat;

- la două rânduri de titlu se vor scrie autorul şi instituţia (Times New Roman 12, aliniat stânga);

- la două rânduri de numele autorului se scrie conţinutul lucrării (Times New Roman 12, aliniat stânga);

- bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării, în ordinea următoare: numele şi prenumele autorului, titlul lucrării, editura, oraşul, anul, pagina;

- numerotarea paginilor se va face în subsolul paginii - centrat;

- Lucrarea va fi trimisă prin email la adresa ccdbuzau@yahoo.com.

Lucrările trebuie să respecte legea dreptului de autor.

Se vor oferi diplome de participare şi un CD cu ISBN, cuprinzând lucrările participanţilor la simpozion.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: marrilena | 30.04.2014 23:40 | 1244 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (4)

0 0

04.05.2014 11:01 alinacocos

Valabil doar pentru Buzau?

0 0

05.05.2014 10:55 marrilena - Autor

Buna ziua!
Simpozionul se adreseaza cadrelor didactice din intreaga tara.

0 0

06.05.2014 16:19 nicu_mirica

Buna ziua! Prezenta cadrelor didactice care trimit materiale pentru simpozion este obligatorie? Ma refer la cei din judetul Buzau.

0 0

07.05.2014 15:05 marrilena - Autor

Buna ziua!
Prezenta nu este obligatorie. Dar daca puteti participa, va asteptam.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 31 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

446 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN