Întrebări
teste online

101505 întrebări
Teste online Creaţi un test online Cum construim teste online
Şcoala cu
bune practici

81 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Raport. Care sunt nevoile de consiliere ale liceenilor din România

Ministerul Educației a publicat raportul Liceenii din România. Analiza serviciilor de consiliere la liceu Provocări și direcții de îmbunătățire, care a avut ca scop înțelegerea nevoilor liceenilor din perspectiva consilierilor școlari, și a activităților derulate de consilieri la liceu ca răspuns la aceste nevoi, pe parcursul anului școlar 2022-2023.

Consilierii școlari au trei domenii de activitate principale:

  • Dezvoltarea școlară: sprijinirea competențelor de învățare ale elevilor;
  • Carieră: sprijinirea elevilor pentru a înțelege conexiunile dintre școală și lumea muncii și a planifica și traversa diferite perioade de tranziție, spre exemplu între diverse niveluri educașionale, de la școală la muncă sau între diverse ocupații de-a lungul vieții;
  • Dezvoltare socio-emoțională: sprijinirea elevilor în a-și gestiona emoțiile și a învăța și aplica abilități de relaționare.

Cele mai importante nevoi de consiliere ale elevilor de liceu din România

Percepția consilierilor școlari asupra tipurilor de nevoi ale liceenilor cu care lucrează, așa cum au fost evidențiate printr-un chestionar online, arată că:

Nevoile de consiliere și sprijin emoțional (ex.: exprimarea emoțiilor, reziliență, gestionarea stresului, sănătate mintală, anxietate) sunt considerate ca fiind extrem de pronunțate, obținând cea mai înaltă medie, de 86,94 (din maximul de 100). Acest lucru indică o cerere mare pentru servicii care să abordeze sănătatea emoțională și mintală a liceenilor, sugerând că adolescenții se confruntă cu diverse provocări emoționale în acest stadiu al vieții lor.

Nevoile de comunicare și relaționare (ex.: comunicare, relații sănătoase cu colegii, profesorii, părinții, bullying) fiind notate cu o medie de 82,57 arată că dezvoltarea abilităților sociale este, de asemenea, o nevoie semnificativă, punând în evidență importanța relațiilor interpersonale și a competențelor de comunicare.

Nevoile de autocunoaștere (ex.: puncte tari, încredere în sine, arii de îmbunătățire), cu un scor mediu de 81,45 sugerează o necesitate mare pentru servicii care să promoveze înțelegerea de sine și dezvoltarea personală.

Nevoile de orientare în carieră (ex.: luarea deciziilor educaționale/de carieră, planificarea viitorului) au fost notate cu o medie de 78,69, reflectând o preocupare importantă pentru viitorul profesional și nevoia de ghidare în alegerea carierei.

Nevoile de sprijin în învățare (ex.: motivație de învățare, metode de învățare, pregătire pentru examene) și nevoile de sănătate și bunăstare (ex.: stil de viață sănătos, nutriție, mișcare, autocontrol în ceea ce privește consumul de substanțe, viața de cuplu/sexuală) au primit scoruri medii egale de 70,02, indicând că atât sprijinul școlar, cât și cel legat de sănătatea fizică și bunăstarea generală sunt considerate importante.

Nevoile de a face față tranzițiilor și rolurilor de viață/profesionale (ex.: de la gimnaziu la liceu, de la școală la facultate, de la școală la piața muncii, de la viața de adolescent la cea de tânăr/adult) au obținut un scor mediu de 65,78, sugerând că liceenii se confruntă cu unele provocări în gestionarea schimbărilor și în asumarea de noi roluri sociale.

Nevoile de informare și acces la resurse (ex.: surse relevante/credibile de informare, informare despre evenimente/activități relevante) au fost notate de consilieri cu un scor mediu de 57,98, ceea ce arată că există o nevoie moderată pentru acces la informații și resurse, probabil legate de educație și oportunități personale.

Nevoile antreprenoriale au obținut cel mai scăzut scor, de 53,08, indicând o nevoie mai puțin accentuată pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale, ceea ce sugerează că acestea nu sunt percepute ca fiind la fel de importante ca cele emoționale sau sociale.

Cum diferă nevoile elevilor de liceu față de cele ale elevilor de gimnaziu? Liceenii indică o nevoie ai ridicată de autocunoaștere, de sprijin pentru tranziția de la viața de adolescent la cea de adult. La gimnaziu, copiii au o nevoie mai ridicată de a fi acceptați și integrați în grup decât liceenii. Aceștia din urmă sunt mai puțin preocupați de acceptarea grupului social, ci mai mult de abilitatea de comunicare și relaționare cu cei din jur.

Descoperiți raportul complet aici.

Sursa foto: Freepik.com

Învăţământ liceal | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: webmaster | 29.01.2025 17:15 | 202 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Violenta copiilor fata de parinti

Violenta in familie

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 44 evenimente

«MARTIE 2025»
LuMaMiJoViSaDu
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Toate evenimentele

Fotografia zilei


şcoala

Propus de: Seherezada

Sondajul zilei

Ați dori să vă sprijine didactic.ro? Webinarii, conferințe, tutoriale, despre:

27 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN