Şcoala cu
bune practici

49 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Ministrul Ecaterina Andronescu spune că la finele primului semestru se va decide în privinţa clasei pregătitoare

''Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că acum lucrăm la regulamentul privind înscrierea în clasa pregătitoare şi vom lăsa părinţii să-şi înscrie copiii unde vor. În această perioadă lucrăm şi la noul curriculum. Am moştenit, cu ghilimelele de rigoare, un curriculum elaborat pentru clasa pregătitoare, pentru clasele întâi şi a doua. Avem o echipă formată din experţi de la Institutul de ştiinţe ale educaţiei, de la facultăţile de profil, din departamentele de pregătire psiho-pedagogică, care lucrează la elaborarea acestuia de unde am rămas, şi până la clasa a -XII-a. Ar fi pentru prima dată când se elaborează în continuitate şi când putem să operăm toate corelaţiile şi pe orizontală şi pe verticală între disciplinele de curriculum. În acest context vom adopta şi curriculum pentru liceele tehnologice", a spus ministrul Andronescu.

În ceea ce priveşte învăţământul profesional, Ecaterina Andronescu a spus că acesta va fi extins după modelul Şcolii profesionale germane Kronstadt, deschisă în această toamnă la Braşov. ''Inspectoratele şcolare analizează acum la nivelul fiecărui judeţ în funcţie de strategia de dezvoltare a acestuia, ce aşteaptă angajatorii de la şcolile profesionale, analizează varianta în care şcolile profesionale se pot racorda la ceea ce aşteaptă piaţa muncii dar am vrea un parteneriat cu angajatorii pentru că dacă noi tot şcolim şi nu-şi găsesc locuri de muncă, tot nu am făcut nimic", a explicat Andronescu.

Ministrul a menţionat că şi liceele agricole vor fi legate de facultăţile de ştiinţe agronomice pentru că şi unele şi altele au suprafeţe şi utilaje, mai ales liceele agricole care au fost abandonate, dar şi pentru a trece într-o continuitate normală de la liceu la facultate şi pentru a avea specialişti pentru agricultură. Potrivit ministrului, deja acest sistem a început în judeţul Dolj şi va continua iar în judeţele unde nu sunt facultăţi agronomice se va întări liceul ca atare şi se vor încerca parteneriate agricole cu fermele agricole şi cu institutele de cercetări agricole din zonă. De asemenea, şi cluburile sportive şcolare vor primi mai mulţi bani şi vor fi legate de liceele sportive şi totodată se va încerca găsirea unei formule de parteneriat între cluburile sportive şi universităţi, care au alte resurse de a le susţine. "Este necesară o redimensionare a cluburilor sportive şcolare. Acolo de exemplu unde este secţie de baschet şi de 10 ani nu ai dat nici un jucător de valoare, nu are rost să mai menţii acest sport, poate sunt rezultate mai bune la alte sporturi care au performanţă şi atunci continui pe acel segment. Şi antrenorii ar trebui să fie puţin mai cointeresaţi pentru a face performanţă", a ţinut să precizeze ministrul învăţământului.  Ecaterina Andronescu s-a întâlnit vineri seara cu peste 400 de cadre didactice din Braşov pentru a vedea care sunt problemele acestora.

Sursa: AGERPRES

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 26.11.2012 16:53 | 4788 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Aprecierea pozitiva

Echilibrul emotional

Comentarii (36)

0 0

27.11.2012 17:58 mhojda

Este binevenita clasa pregatitoare in invatamantul primar! Eu lucrez la o astfel de clasa. Copiii mai mari au grija de cei mai mici, se inteleg perfect. Singura problema este ca sunt prea multi, 26 si mai greu poti intr-o ora de 35 de minute sa porti manuta la atat de multi copilasi dornici sa invete! Daca ar fi 15, altfel ar fi. Imi povestesc colegele care au intre 12 si 15 copilasi ca se descurca grozav! ASA CA VIITORI DASCALI LA CLASA PREGATITOARE NU VA FACETI PROBLEME, ESTE MINUNAT SA LUCREZI CU ASA COPILASI! ( ma refer la varsta )

0 0

27.11.2012 19:39 olarunastica

Sunt multe argumente in favoarea pastrarii clasei pregatitoare in cadrul scolilor: varsta apropiata a tuturor copiilor dintr-o clasa, pregatirea corecta a unor aspecte de care ai nevoie in clasa I (nu trebuie sa reprosam cuiva ca nu s-a realizat ceva), acomodarea cu programul scolar, nu va mai exista atata diversitate in atingerea unor parametri (venirea din diverse gradinite dadea nastere la aceasta situatie), etc.
Dar exista si un mare dezavantaj: material didactic insuficient (in special ma refer la povesti ilustrate, jetoane). Daca s-ar mai continua sa se completeze ceea ce au trimis pana acum sau poate asigurarea unui fond din care sa procuram de ceea ce este nevoie, ar fi mai bine. A nu se intelege ca nu depunem eforturi pentru a confectiona si noi.
Sanatate si putere de munca!!!

0 0

27.11.2012 21:21 dana_09

Este foarte binevenita clasa pregatitoare la scoala. Si eu am clasa pregatitoare. Copiii s-au adaptat foarte repede, nu sunt probleme nioci cu ceilalti copii mai mari. Copiilor le place la scoala, sunt incantati si ei si parintii, care spun ca spera sa fie atat de dornici de a veni la scoala si anul viitor , in clasa I. Activitatile sunt placute, copiii lucreaza foarte frumos si , marele avantaj este ca ii pregatesti pentru clasa I mult mai bine.

0 0

28.11.2012 06:13 pusici

este omare gogomanie existenta clasei pregatitoare in scolile gimnaziale ,aceasta trebuie sa ramana la gradinita in mediul adecvat varstei

0 0

28.11.2012 06:35 iuiu_flori

De ce va plangeti doamna/domnule? mhojda ca sunt multi copii la clasa...? Noi lucram si in prezent cu 25-30 de copii la gradinita si nu ne mai asculta nimeni ca sunt multi. E usor sa spuneti ca e bine sa lucrati cu ei (caci doar vin de la gradinta gata pregatiti) dar sunt prea multi. De fapt de ce ma mir caci in invatamantul preprimar niciodata nimeni nu ia in seama ce spunem dar cand ajung intro treapta mai inalta gata suntem sa ne plangem. Mult succes copiilor acolo unde ar fi si haideti, incercati sa nu va mai plangeti mereu cum v-ati obisnuit....

0 0

28.11.2012 21:16 sportiv

Lucrati cu 25-30 de elevi pentru ca sunteți ,,infractoare”! Așa ati fost dintotdeauna! RETINETI: COPIII LA GRĂDINIȚĂ ȘI SCOLI SE ÎNSCRIU LA ACEA UNITATE SCOLARA,NICIDECUM PE CADRU DIDACTIC,ASA CUM SE PROCEDEAZA DE REGULĂ! Nu vă plângeti! Studiați si aplicati legea (împreună cu MARELE director!) Scrie maxim 20,de ce sunt mai mulți, mai ales ca învățământul prescolar nu face parte din cel obligatoriu!REFUZAȚI SĂ LUCRAȚI CU MAI MULȚI! NU MAI FACEȚI COMPROMISURI!
Scuze pentru duritate! Este strigător la cer ce se întâmplă în înv. românesc!
Sănatate,tuturor!

0 0

29.11.2012 05:51 feribaiko

Este binevenita clasa pregatitoare la scoala, dar nu la sate unde este in regim simultan.Eu am trei clase simultane si e dezastru.Nici nu vreau sa ma gandesc la colegii care au 5 clase in regim simultan.

0 0

29.11.2012 06:09 alinalazar

clasa pregatitoare trebuie sa se intoarca la gradinita si sa fie obligatorie!

0 0

29.11.2012 06:35 iuiu_flori

Domnule Sportiv dumneavoastra nu stiti decat sa jicniti lumea, ca intotdeauna, ma gandesc in acest caz cum discutati cu copiii la clasa....Imi fac griji pentru educatia lor morala... Refuzati dumneavoastra sa lucrati cu mai putini in gradinita sa vedem puteti: cand tu inscrii in mai 20 si toamna cu zeci de interventii:partid, Primarii,, ISJ iti mai vin cel putin cinci si trebuie sa-i primesti caci altfel nu ai trai? Dar de ce sa discut cu cineva fara scrupule. Eu va zic sa veniti doar un an la gradinita sa lucrati si apoi sa criticati... Asta pentru ca toate colegele mele au plecat ba pe profesor, ba pe invatator: de ce? pentru ca aici nu este la fel sa usor sa integrezi si sa lucrezi cu ei dupa cum afirma chiar dumnealor, sau dupa cum imi spunea o prietena: ia lasa-ma frate ca nu mai stai eu cu plozii altora sa-i educ cand pot sa fiu o doamna la scoala... Ce mai e de zis?... Am spus-o si o mai spun: la gradinita sau la scoala imi este indiferent, lor sa le fie bine, pana la urma este vorba si de copiii nostri.

0 0

29.11.2012 14:43 blanagheorgh_sv

si eu am clasa pregatitoare de aceea doamna ministru ar trebui sa decida asupra acestei clase dupa o evaluare in teritoriu sa vada cum s-au derulat activitatile in primul semestru ! nu dupa ideea ca ,,se va decide !" Rezultatele sa ,,decida "! Nu credeti ca e normal ? Politica sa stea deoparte nu are ce cauta in sectorul educatie !

0 0

29.11.2012 16:03 danaprof

Clasa pregătitoare trebuie să rămână în învăţământul primar !Şi la grădiniţă a fost " grupa pregătitoare".Şi copiii au venit sau nu,funcţie de :vreme,programul părinţilor,trezirea de dimineaţă,etc.etc.Spun asta pentru că am lucrat şi la grădiniţă şi la şcoală.
Acum,când am clasa pregătitoare,copii şi părinţi sunt mult mai responsabili!Copiii se bucură că sunt la şcoală,părinţii învaţă să se responsabilizeze.
Decizia trebuie luată...văzând! Văzând ce se întâmplă cu şcolile din mediul rural care lucrează la simultan,cu cele,tot din rural, care au posibilitatea de a desfăşura activitatea CP în cadrul grădiniţei,cu profesorul de înv.primar,(cazul meu),cu cele din rural sau urban
care au sau nu locul lor bine stabilit. Evaluarera din teritoriu s-a făcut deja!Dacă politicul este mai important decât viitorul copiilor noştri...ce mai contează!

0 0

29.11.2012 18:03 sportiv

,,Domnule Sportiv”nu stiti decat sa jicniti lumea”
Dacă te-ai simțit ,,JIC(G) NITĂ, ai și de ce!Nu mai avea grija altuia cum ,,discută” la clasă! Mi-e rușine că esti educatoare după modul cum scrii!
Ești de toată jena! (și nu ești singura ,dar asta-i altă problemă!)
Ce problemă ai cu ISJ, atâta timp cât nu mai au nicio treaba cu ceea ce face directorul vizavi de incadrare si lege,la urma urmei! VĂ spun eu -înscrieți copii pe nume de educatoare (învățător) în școli-nimic mai greșit-dar așa ,,dă bine”!Sunt ,,apreciați” de părinți (până la proba contrarie)!De când suntem subordonați primarilor (ca persoane) ori altceva? De când primaria (ca să nu spun primarul) hotărăște ce trebuie făcut în școală?Despre ce scrupule, (presupun că nu cunoști termenul), vorbești!?
Despre frustrați,numai de bine! Ridicati în Slavă primarii,primăriile inspectorii -care au cel puțin 2 capete- si ISJ-urile -făra de care ;;nu se poate!

0 0

29.11.2012 20:35 cr1571

clasa pregatitoare trebuie sa ramana la gradinita

0 0

29.11.2012 23:31 elisaradacina

Sunt de aceeasi parere in special fiindca am intalnit o multime de cazuri cand vin copiii de la pregatitoare dupa ore tot la gradinita unde au fost anul trecut si stau pana dupa orele 16 cand vin parintii de la serviciu, iar in clasa I eu am primit mereu copii bine pregatiti de colegele mele educatoare care muncesc chiar mai mult decat noi dascalii.

0 0

30.11.2012 00:11 christalucia

Daca inainte de aplicarea LEN, 1/2011, fara sa fie obligatorie grupa pregatitoare, copiii o frecventau, in proportie de peste 95%, inseamna ca in gradinita, majoritatea educatoarelor faceau lucruri remarcabile. Ani in sir, cadrele didactice din invatamantul prescolar au asteptat generalizarea/obligativitatea grupei pregatitoare si uite cu ce ne-am ales! Toate argumentele de mai sus, in privinta ramanerii clasei pregatitoare in cadrul invatamantului primar, din punctul meu de vedere, nu stau in picioare in fata argumentelor/solutiilor pe care propun sa le aveti in atentie:
- ciclul achizitiilor fundamentale, din care facea parte si grupa pregatitoare de la gradinita, sa fie declarat, prin lege, obligatoriu;
- programa dupa care se lucreaza acum la clasa pregatitoare, (care are la baza curriculumul dupa care s-a lucrat si se lucreaza in gradinita), sa fie pusa la dispozitia educatoarelor, care, sunt convinsa ca ar aplicat-o cu mai multa siguranta si eficienta, in gradinita, la grupa pregatitoare, prin metode specifice varstei acestor copii;
- in acest fel s-ar ajunge la mai multa responsabilizare a tuturor celor implicati: copii, parinti, cadre didactice;
- de asemenea, nu trebuie neglijat faptul ca in gradinitele cu program prelungit, copiii din grupa pregatitoare beneficiau de masa si somnul de amiaza, ceea ce la clasa pregatitoare nu se mai intampla, desi copiii au nevoie de asa ceva;
- cel mai puternic argument este insa faptul ca resursa umana care lucreaza in gradinite este deja f. bine pregatita si nu mai este necesar sa fie cheltuiti bani de la buget pentru formari; sa fim seriosi! un stil de munca adecvat acestei varste nu se formeaza intr-o saptamana-doua de formare si cu nu stiu ce platforma online. Acest stil educatoarele l-au dobandit prin formarea initiala in liceele pedagogice, prin formare continua, multe dintre ele avand licenta si incadrare ca profesor pt. invatamantul prescolar. Dintr-o data, printr-o lege asumata s-a ajuns la aceasta solutie nedreapta, in primul rand pentru copii si apoi pentru cadrele didactice din invatamantul prescolar.
In concluzie: asa cum se revine la liceele pedagogice, de ce nu se poate ca grupa pregatitoare sa se intoarca la gradinita si sa fie obligatorie ca parte a ciclului achizitiilor fundamentale?

0 0

30.11.2012 10:41 rodicadelia

Dragi colegi. Este adevărat că nu poţi face multe în 2 săptămâni de curs cum am făcut noi cei de la clasa pregătitoare dar, înveţi să faci foarte multe şi acesta este un beneficiu pentru copii. Eu am fost şi la prescolar şi pot să spun că nu toate educatoarele ,,se omoară'' să educe bieţii copilaşi să facă ceva. Ce spuneţi despre faptul că sunt lăsaţi să facă ce vor doar să tacă sau, să realizeze lucrările şi fişele de lucru ale copiilor ca să fie cât mai frumoase sau, să pregătească pentru concursuri lucrările copiilor doamna educatoare împreună cu părinţii acasă. Doamna educatoare nu-i spune nimic copilului pentru că se supără părintele şi-l mută la altă doamnă. La grădiniţă s-a împământenit ideea că , copiii pot face ce vor fără prea multe restricţii: merg la toaletă ori de câte ori au chef(nu că ar avea treabă ci ca să se spele pe mâini şi să se uite în oglindă), se joacă numai cu ce jucărie vor indiferent dacă e la altcineva, trebuie luată cu forţa, la grădiniţă vin cu copilul şi stau cu el acolo pentru că ,,puişorul'' plânge şi mama ,şi bunica, şi sora mai mare şi....cine se mai găseşte şi se face educaţie specializată supravegheată de specialiştii familiei săptămâni la rând. Copiii nu sunt corectaţi atunci când vorbesc ci din contră li se face pe plac şi sunt numiţi după numele lor de alint de acasă, nu ştiu să ţină corect creionul în mână şi este foarte greu să corectezi o deprindere când ea este deja formată. Anul acesta am clasa pregătitoare şi mă bucur( cu toate că formarea online a fost foarte grea şi obositoare), i-am învăţat pe copii să vorbească corect limba română, să stea corect pe scaune( nu cu picioarele sub ei), să facă multe lucruri de care sunt încântaţi nu numai ei ci şi părinţii şi cred că toată această muncă pentru clasa pregătitoare nu a fost degeaba.Trebuie impusă puţină severitate şi respectate nişte reguli la clasa pregătitoare dacă îţi doreşti cu adevărat să faci ceva pentru copii. Cine crede altfel să fie sănătos.

0 0

30.11.2012 10:47 iuiu_flori

Da, comentariul l-am scris dimineata in repezeala si nu l-am mai verificat. E bine ca sunteti dumneavoastra grijuliu la tot ce scrieti si tastati . Mult succes la predarea gramaticii ( dar cu morala ....), sa fim seriosi si dumneavoastra faceti greseli din repezeala, din cate imi mai amintesc. Sa fie greseala mea si victoria dumneavoastra. Ce minunat ca sunteti dumneavoastra "vertical" dar va lipsesc copiii de la clasa, asta dupa cum faceti galagie ca suntem noi "infractoare" si va luam copiii de la scoala. Daca parintii doresc sa-si vada copiii la scoala de la sase ani, atunci de ce va lipsesc? Imi cer scuze celor ce citesc pentru greseala de scriere si pentru "atacul" meu la adresa invatatorilor, nu este ceva personal pentru ca si eu am multe prietene invatatoare si multe dintre ele au in clasa 25 de copii si nu se plang ca altii, care par obositi sa-si faca munca; iar pentru dumneavoastra....imi fac griji de cei care va sunt alaturi (colegi, conducere) atata timp cat grija cea mai mare a dumneavoastra este, cam la fiecare replica a cuiva, atacul.

0 0

30.11.2012 16:36 dia2007

Clasa pregatitoare trebuie sa ramana la scoala, este in beneficiul elevului.Am tot respectul pentru doamnele educatoarea care fac multe lucruri minunate, dar copiii trebuie adusi in mediul scolar de la 6 ani, pentru o trecere mai usoara spre clasa I, unde deja totul se schimba, nu mai e ca la pregatitoare.Si cine altcineva stie mai bine ce urmeaza, decat invatatorul de la clasa? Copiii trebuie sa invete niste reguli de scoala din timp, pentru a nu mai fi totul asa de greu in clasa I ( atat pentru copil , cat si pentru parinte). Predau la clasa pregatitoare si mi-am dat seama ca e foarte utila in cadrul invatamantului primar.Vad la elevii mei schimbari in bine, desi au trecut mai putin de 3 luni, sunt sigura ca la anul si lor si mie ne va fi foarte usor sa continuam ce am inceput acum.

0 0

30.11.2012 20:55 dumitrascu_22

locul grupei pregatitoare este la gradinita.

0 0

30.11.2012 21:23 lazarnela

Este foarte bine ca sa fie la scoala clasa pregatitoare.Copiii din clasa mea sunt foarte incantati si bucurosi ca invata in scoala mare.Sunt foarte cuminti si nu supara pe nimeni.

0 0

30.11.2012 22:35 FlorePaula

locul clasei pregatitoare este la scoala

0 0

01.12.2012 09:49 sabous2006

Sa ramana clasa pregatitoare la scoala? Da , trebuie sa ramana la scoala deoarece lucrand cu ei in acest an , elevii-scolarii mici se obisnuiesc cu programul scolar, iar invatatoarei de la clasa o sa-i fie mult mai usor in clasa I..........este greu deoarece ne luptam cu un mare minus in ceea priveste materialul didactic................dar daca vrei se rezolva si acest lucru......am clasa pregatitoare....26 de ursuleti pufosi si cum zicea o doamna mai sus ....in comparatie cu , colegele care au 15-17 copii la c lasa noua ne este un pic mai greu....dar.........si performantele sunt altele ............bafta multa si putere de munca tuturor colegilor din tara............................as dori sa fac un parteneriat cu o clasa de pregatitoare din tara ..........care doriti sa ne "infratim" , sa ne vizitam si sa organizam activitati impreuna va rog sa ma contactati

0 0

01.12.2012 14:27 mirelachristine

Citind comentariile de mai sus, am constatat ca, aproape in majoritate, cadrele didactice care doresc grupa pregatitoare la scoala, sunt educatoare la baza. Iar motivul pentru care isi doresc clasa pregatitoare este, de fapt, teama ca isi vor pierde posturile pentru care au optat, in cazul schimbarii. Argumentele pe care le aduc (in favoarea pastrarii copiilor in clasa pregatitoare) cred ca sunt subiective. Se descurca foarte bine cu cei mici, pentru ca au experienta de educatoare (dureros e faptul ca au abandonat gradinita, fapt ce contrazice total unele afirmatii conform carora la gradinita nu se lucreaza la standarde inalte. Dati-mi voie sa va contrazic si sa o fac intr-un mod foarte ferm! In gradinita se lucreaza cu multa daruire, cu dragoste, RESPONSABILITATE si PROFESIONALISM. Altfel nu imi explic de ce doamnele si domnii invatatori care preluau copiii la clasa intai erau atat de incantati de ei (stiau sa citeasca, sa scrie, sa realizeze calcule matematice, plus un nivel de cunostinte foarte ridicat, etc). V-as invita cu mare drag la mine in gradinita, unde mi-am pictat personal peretii salii de grupa, unde piticii vin cu placere si nu mai vor sa plece acasa, unde acestia stiu inca de la grupa mica despartirea in silabe a cuvintelor si alcatuirea de propozitii, unde la grupa mare redam grafic cuvintele, silabele si propozitiile, unde se fac calcule matematice cu doua operatii - tot la grupa mare-, unde cadrele didactice sunt foarte interesate de dotarea gradinitei cu material didactic nou (chiar daca ministerul nu sprijina), unde se deruleaza proiecte in colaborare cu diferite organizatii nationale si internationale (,,Salvati copiii'', ,,Sigur.info'', ,,Fundatia copiii nostri, proiecte Comenius etc), unde copiii participa la concursuri nationale si internationale, obtinand premii extraordinare. Lista poate continua, dar ma tem sa nu plictisesc. Si suntem o gradinita DIN MEDIUL RURAL, iar cadrele didactice educatoare sunt absolvente de Liceu pedagogic si licentiate, pe deasupra (Limba si literatura romana, Psihologie, Pedagogia invatamantului prescolar etc.) . Ne mandrim cu acest lucru si indemn toate colegele educatoare sa ia atitudine! Meritam sa avem grupa pregatitoare si copiii au nevoie de noi.

0 0

01.12.2012 16:03 ilen_sze

Locul clasei pregătitoare este la grădiniţă.Argumente, în acest sens, se pot aduce cu nemiluita!Nu vreau să jignesc pe nimeni, apreciez şi respect munca colegelor învăţătoare, dar stilul lor este mai rigid, învăţarea nu se realizează prin joc, ci tot aşa cum o fac de ani şi ani.Să nu mai vorbim de condiţiile în care funcţionează foarte multe clase pregătitoare...când în grădiniţă există cadre f. bine pregătite, dedicate, un curriculum bine gândit, condiţii materiale excelente. Trebuie să revină în grădiniţă şi să fie obligatorie! De fapt, copiii frecventau oricum grădiniţa în proporţie de aprox. 90 %.Nu merităm să ne fie minimalizată munca, doamna ministru trebuie să facă o analiză temeinică, bazată pe date reale, nu pe completarea unei fişe de evaluare de către învăţătoare.

0 0

01.12.2012 17:50 anca31

Daca rolul clasei pregatitoare la scoala e pregatirea pentru clasa I, care mai e rolul gradinitei? In viitor, nu vor veni pregatiti de la grupa mare. Se va trece si aceea la scoala? Ne plangem cu totii de lipsa deprinderilor de comunicare si de comportament cu care vin copiii la scoala. Care sunt cauzele? Nu cumva ar trebui schimbat ceva in programa, in specificul gradinitei, in abordarea si educarea copiilor din invatamantul prescolar? Deprinderile gresite se modifica foarte greu.... Sub lozinca jocului prin care trebuie sa se desfasoare activitatile din gradinita, copiii nu stiu nici cand si ce sa vorbeasca, nici cand sa taca si sa asculte, nici sa nu intrerupa pe cineva care vorbeste, nici sa fie atenti, nici sa se concentreze, nici sa-si respecte colegii sau sa-si ordoneze lucrurile. Si in gradinite ar trebui introdusa ordinea si disciplina. Acest joc exagerat a ajuns mai mult sa deformeze decat sa formeze. Primii 5,6,7 ani din viata copilului nu trebuie sa fie ani pierduti in formarea deprinderilor corecte. Inca de la grupa mica trebuie pus accentul pe ordine, disciplina, corectitudine.

0 0

01.12.2012 22:33 getta2000

"Locul clasei pregatitoare este la gradinita" pentru ca nu mai au doamnele (majoritatea) din Bucuresti doua norme. De cate ori am avut ocazia sa am colegi la un curs, conferinta etc, am cunoscut doamne educatoare care aveau doua norme, implicit salarizare pe masura. Si ca in orice domeniu: "omul sfinteste locul", exista si educatoare care pregatesc bine copiii si educatoare care nu fac nimic cu ei, ca si invatatori, profesori, medici, functionari etc. Dar atunci cand copiii vin la scoala se vede foarte clar care educatoare si-a facut meseria asa cum trebuie si care nu a facut decat activitati ludice sau chiar deloc activitati.
Din punctul meu de vedere clasa pregatitoare este foarte binevenita la scoala. Eu predau la clasa pregatitoare formata din 22 de elevi, 5 cu CES din care unul cu insotitor permanent, elevi cu grave probleme de comportament, sunt foarte obositori, dar mie imi sunt tare dragi si consider ca este o noua etapa in viata mea. Cine nu este implicat activ in tot ceea ce tine de clasa pregatitoare, sa se abtina, sa nu mai copieze vorbele altor nepriceputi. Cei din minister habar n-au ce se face in invatamantul preuniversitar, dovada si auxiliarele care sunt total nefolositoare in comparatie cu auxiliarele facute de oameni care predau efectiv in invatamantul preuniversitar si stiu particularitatile specifice varstei scolare mici. Doamna ministru spune ce vor parintii sa auda, doar e campanie electorala!

0 0

02.12.2012 02:56 marian_dorin

SA SE CONTINUE DEOARECE AU ELEVII DE CASTIGAT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE...BINEINTELES CA VA FI MULT MAI BINE ORGANIZATA "TREABA" SI IDEEA E CA CEILALTI COLEGI SA NU SE "AGITE" DEGEABA DEOARECE NU-I DELOC GREU, CI MULT MAI INTERESANT SI MAI PLACUT IN ACELASI TIMP!

0 0

02.12.2012 10:58 angelasfichi

Locul clasei pregătitoare este la şcoală, spun acest lucru cu toată convingerea ! Dacă la început a fost destul de greu (probleme de adaptare , de material didactic, încredere , etc. ), acum e mai uşor. Elevii respectă regulilie şcolare, ceea ce în procesul instructiv educativ este foarte important. Dacă la sfârşitul clasei pregătitoare elevii vor avea competenţele prevăzute de programa şcolară, atuni clasa I va fi mult mai uşoară pentru ei.Clasa pregătitoare îmbină jocul cu învăţarea , aşa cum o fac şi la grădiniţă, dar şcoala este cu totul altceva. Din punct de vedere psihologic , elevul se pregăteşte altfel. Un copil de la clasa mea nu vrea să se joace cu jucăriile atunci când are libertatea s-o facă , argumentul lui fiind : Sunt şcolar doamna învăţătoare!

0 0

02.12.2012 12:29 leana_pop

Locul grupei pregatitoare este in gradinita!Aici copiii se simt bine si sunt in mediul lor.Educatoarele sunt pregatite pentru educatia si instruirea acestor copii.Niciodata cei mici nu se vor simti mai bine in scoala la aceasta varsta.Educatoarele au dat dovada de profesionalism si pricepere in pregatirea copiilor pentru scoala si viata.Speram sa se faca o analiza obiectva a problemelor de adaptare a celor mici in colectivul elevilor din gimnaziu!

0 0

02.12.2012 15:55 cibota-rosa semenica

Opiniile sunt împărţite.Fiecare cadru didactic are argumentele sale,în funcţie de specialitatea pe care o are.Atât educatoarele cât şi învăţătoarele au la bază liceul pedagogic şi de ce trbuie să fie atâtea discuţii,care şi cum sunt mai grozave?Dacă tot vor să rămână clasa pregătitoare la şcoală ,de ce unele clase pregătitoare sunt (ca locaţie)tot în grădiniţă?Acei copiii cum sunt ,,încadraţi" în programul şcolar?La aceşti copii s-a schimbat doar persoana,sau poate nici persoana căci în unele cazuri dacă educatoarele au dublă calificare au rămas la grupă (numită clsă pregătitoare).Dacă vor să fie clasa pregătitoare in scoală ,păi toţi copiii să meargă la şcoală ,să le creeze condiţii corespunzătoare vârstei, nu ca anul acesta,le-au făcut clase prin cancelarii sau cămăruţe unde copilul nici nu are cum să se mişte.Nu trebuie să ne lăudăm care şi cum munceşte mai mult sau mai puţin , în orice domeniu sunt ,,uscături".Cred că cel mai corect e să ascultăm opiniile părinţilor ,sunt cei care vor binele copiilor.Pentru noi copilul este ,,unealta de lucru" şi trebuie să o ,,şlefuim" cu mare grijă pentru a avea rezultatul dorit.Şi referitor la materialul didactic ,doamnele învăţătoare să-şi cumpere ,că multe educatoare cumpără din banii lor materiale didactice dacă vor să-şi facă treaba şi nu şteaptă să li se dea .Domnii miniştri au făcut săli de sport şi au modernizat şcoli prin toate cătunele ,iar cănd le-au terminat nu mai erau copii care să înveţe în ele, iar la oraş să fie sănătoşi părinţii să dea bani pentru modernizarea claselor,a bazei materiale...Spor la confecţionat material didactic doamnelor învăţătoare de la clasa pregătitoare.

0 0

02.12.2012 16:21 maria-iustina

LOCUL CLASEI PREGĂTITOARE ESTE FĂRĂ ÎNDOIALĂ LA ȘCOALĂ, DEOARECE MICII ELEVI CÂND VOR FI ÎN CLASA I VOR FI DEJA ACOMODAȚI CU PROGRAMUL ȘCOLAR, CU DOAMNA/DOMNUL ÎNVĂȚĂTOR, CU NOII COLEGI. PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT SE POATE DESFĂȘURA FĂRĂ NICIO PROBLEMĂ.

0 0

02.12.2012 17:15 anca31

Foarte bine daca educatoarele au ajuns la concluzia ca locul clasei pregatitoare e la scoala! De ce oare?! Asteptam, pe rand, si celelalte grupe!

0 0

02.12.2012 17:49 EDpaula

Inainte de a va da cu parerea...: consultati cu simt de raspundere curriculum-ul, indrumarile metodice, lucrati efectiv la clasa si-apoi veti avea o parere pe care o puteti si sustine cu argumente in interesul copiilor, dincolo de confortul parintilor, specializarea cadrului didactic, postul pe care l-a ocupat, postul pe care il ocupa, confortul managerului s.a. care nu tin de binele copilului.
Cat despre metodele adecvate varstei si alte observatii metodice: toti profesorii de inv. primar si chiar si cei din inv. gimnazial pot folosi cu incredere metodele activ- participative care se folosesc, cu mare succes, la clasa pregatitoare. Succes!

0 0

02.12.2012 19:29 erikatifan

dar de hartogaraie nu aminteste nimeni?!!!!!.........totul e ok inseamna

0 0

02.12.2012 20:45 avadghio

Este foarte bine ca se organizeaza clasa pregatitoare.Numai ca organizarea ei trebuie sa fie obligatorie si sa fie inclusa in programul scolii.Succes colegilor care lucreaza la aceasta ckasa si nu numai.

0 0

03.12.2012 22:44 ligiacirnu

clasa pregatitoare trebuie sa ramana la gradinita!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 25 evenimente

«IUNIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

593 voturi | 9 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN