KinoȘcoala revine cu o nouă serie de ateliere online pentru profesorii de gimnaziu
Asociația Bloc Zero organizează, în datele de 2 și 3 noiembrie 2024, două noi ateliere de formare pentru profesori care au ca scop familiarizarea acestora cu principiile educației prin film și ale educației cinematografice. Atelierele vor fi organizate online, iar participarea este gratuită.
Sunt invitați să se înscrie profesorii interesați de educație prin film sau educație cinematografică și/sau de noi instrumente de predare și de educație non-formală, care predau elevilor din ciclul de învățământ gimnazial. Atelierele sunt deschise profesorilor din toată țara, indiferent de materia pe care o predau sau de experiența anterioară în proiecte similare.
Atelierele vor fi coordonate de Oana Ghera, coordonatoarea programului KinoȘcoala și a platformei educaționale asociate proiectului, Kinoteca Bloc Zero, și Maria Cârstian, formator în educație cinematografică și educație alternativă prin film.
Fiecare atelier va avea o durată de 5 ore, concentrate într-o singură zi de formare. În urma participării la curs, profesorii vor primi acces în mod gratuit la un catalog de peste 20 de filme adecvate vârstei și intereselor elevilor din ciclul gimnazial, însoțite de materiale educaționale dedicate, prin intermediul platformei online de vizionare Kinoteca Bloc Zero.
Profesorii interesați se pot înscrie la unul dintre cele două ateliere până la data de 30 octombrie, ora 18:00, prin completarea formularului disponibil aici: https://forms.gle/tZe7E5tz78h5VA2Y8
Calendarul atelierelor
- 2 noiembrie, orele 10:00 - 15:00
- 3 noiembrie, orele 10:00 - 15:00
Profesorii selectați se angajează să organizeze cel puțin o proiecție de film la clasă în perioada imediat următoare participării la atelier, folosind resursele puse la dispoziție în cadrul programului.
Participanții la edițiile anterioare ale atelierelor organizate de Bloc Zero ne-au împărtășit experiențele lor:
"În urma participării la atelierele organizate de Bloc Zero, pot spune că, din punctul meu de vedere, folosirea filmulețelor din biblioteca Kinoteca la orele de engleză se bucură de un real succes și elevii au numai de câștigat într-o manieră plăcută și inovativă." - Profesor participant, octombrie 2024
"Elevii au fost încântați de filme, așteptând cu nerăbdare și alte activități similare. Vă mulțumim! A fost o resursă valoroasă pentru discuții în clasă despre toleranță, înțelegerea diferențelor și cum să lucrăm împreună pentru binele comun. Totodată am inițiat discuții despre valorile care promovează coeziunea socială și empatia, teme relevante în contextul școlar." - Profesor participant, octombrie 2024
„Am descoperit că materialul vizual are un impact mult mai puternic în a înțelege anumite informații decât lecțiile școlare obișnuite.” - Elev participant în program
„În urma programului, am învățat că un film trebuie vizionat cu atenție la detalii pentru a fi înțeles cu adevărat. Pentru a înțelege mesajul e nevoie să știi să interpretezi maniera în care este exprimat în imagini.” - Elev participant în program
—
Seria de ateliere de formare pentru profesori face parte din proiectul „KinoȘcoala - Educație prin film, ediția a II-a”, organizat de Asociația Bloc Zero cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național în perioada martie - noiembrie 2024.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
—
Despre proiectul KinoȘcoala - Educație prin film
Atelierele fac parte din activitățile proiectului „KinoȘcoala - Educație prin film, ediția a II-a” desfășurat în perioada martie - noiembrie 2024 de către Asociația Bloc Zero în parteneriat cu profesori și instituții de învățământ din toată țara.
Proiectul KinoȘcoala - Educație prin film își propune crearea unui context pentru introducerea educației prin film în școlile din România prin organizarea de cursuri de formare pentru profesori, dar și prin crearea unui pachet de resurse de educație prin film adaptat nevoilor profesorilor și elevilor activi în ciclul de învățământ gimnazial, compus din filme de scurtmetraj disponibile spre vizionare la clasă prin intermediul platformei online Kinoteca Bloc Zero, dublate de din broșuri educaționale care vor aprofundează și analiza temele de discuție și procedeele formale specifice filmelor propuse.
În prima fază a proiectului, 10 profesoare active în școli din localități precum București, Codlea, Constanța, Craiova, Mărășești, Râmnicu Vâlcea și Seimeni au participat la un atelier de formare intensivă la București în perioada 9 -12 mai. Ulterior participării la atelier, acestea au organizat la clasă proiecții de film și activități de educație cinematografică în perioada mai - iunie la care au participat peste 1200 de elevi.
Despre Asociația Bloc Zero și platforma Kinoteca
Înființată în 2019, Asociația Bloc Zero propune dezvoltarea unor proiecte și programe de educație prin cultură care să ofere profesorilor interesați acces la resurse educaționale alternative, adecvate pentru dezvoltarea setului de competențe cheie pentru secolul 21 în rândul elevilor din România.
Echipa asociației are o bogată experiență în promovarea și susținerea implementării filmului ca instrument educațional în școlile din România, membrii acesteia fiind implicați activ în dezvoltarea unor programe de educație cinematografică/ prin film precum Education à l’image, CinEd, One World Romania la Școală sau Kinoteca.
Prin catalogul de resurse pe care îl propune, platforma video educațională Kinoteca invită profesorii să abordeze lecțiile într-o manieră inovatoare, prin introducerea de activități interactive și dezbateri create în jurul vizionărilor de film menite să stimuleze dialogul, abordările colaborative, gândirea critică, creativitatea, dar și să îi familiarizeze pe elevi cu principii cheie din sfera educației cinematografice și audio-vizuale.
Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: webmaster | 24.10.2024 13:44 | 257 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.