Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concursul Național ,,Ion Creangă" Brăila, ediția a XIII-a, 2018

Concurs de creație literară, aflat în Calendarul MENCȘ 2017-2018, Poziția 05. Concursul se adresează elevilor din clasele II- XII și nu se percepe taxă de participare.

Nume proiect: Concursul Național ,,Ion Creangă" Brăila

Organizatori: Școala Gimnazială ,,Ion Creangă" Brăila, cu avizul I.Ș.J. Brăila și în colaborare cu Muzeul Brăilei. Președintele comisiei de jurizare este dl. Nicolae Băciuț, scriitor și publicist contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Condiţii de participare: Nu se percepe taxă de participare. Elevii pot participa cu mai multe lucrări, la toate secțiunile: poezie, proză și interpretare critică.

Perioadă înscriere: 12.02.2018 - 13.04.2018

Perioadă desfăşurare: 16.04.2018 - 11.05.2018

 Concursul Naţional de Creaţie Literară Ion Creangă, organizat de Şcoala Gimnazială  “Ion Creangă” Brăila, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila şi Muzeul Brăilei, se află la ediţia a XIII-a, reuşind să descopere  talente literare incontestabile de-a lungul celor 12 ediții. La ediţia a XII-a la concurs au participat aproximativ 1000 de lucrări din aproape toate judeţele țării, sectoarele Capitalei şi din Republica Moldova.Invitatul de onoare al ediţiei a-XIII-a va fi scriitorul şi publicistul Nicolae Băciuţ din Tg. Mureş, membru al Uniunii Scriitorilor din România, în calitate de  preşedinte al juriului.

Propus de: sagetator | 19.01.2018 23:22 | 4444 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Ziua Culturii Nationale in familie

Momente de sarbatoare

Comentarii (26)

1 0

20.01.2018 09:31 flo_flo

Acord,cerinte ...nimic!

0 0

20.01.2018 15:25 danielfanica32

Buna ziua, cred ca ati gresit si ati postat altceva in loc de regulamentul concursului.
Puteti sa-mi trimiteti regulamentul si acordul pe adresa de mail danielfanica32@yahoo.ro?
Va multumesc anticipat

0 0

21.01.2018 09:29 sagetator - Autor

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE, CERCETĂRII ȘI ȘTIINȚIFICE

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BRĂILA ŞCOALA ”ION CREANGĂ” BRĂILA
Str. Al. I. Cuza nr. 172 Tel. 0239 619160 Str. Şcolilor nr. 15 Tel. 0239 611910
e-mail:isjbr@easynet.ro e-mail:scoala_ioncreanga_braila@yahoo.com
nr. 106 din 09.01.2018 nr.3589 din 06.11.2017


Avizat,
Inspector Şcolar General,
Prof.Dr.Cătălin Canciu


Avizat, Avizat,
Director, Inspector Şcolar,
Prof.Elena-Livica Băcanu Prof.Georgiana Doinița Troia

Coordonatori,
Prof Angela Olaru
Prof.Carmen Vlad
Prof.Mariana Simion

Concursul Naţional de Creaţie Literară

Ediţia a XIII-a, 2018
Concurs înscris în Calendarul Concursurilor Naţionale Şcolare MENCȘ, 2017-2018, poz.05

Concursul Naţional de Creaţie Literară Ion Creangă, organizat de Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” Brăila, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila şi Muzeul Brăilei, se află la ediţia a XIII-a, reuşind să descopere talente literare incontestabile de-a lungul celor 12 ediții. La ediţia a XII-a la concurs au participat aproximativ 1000 de lucrări din aproape toate judeţele țării, sectoarele Capitalei şi din Republica Moldova.Invitatul de onoare al ediţiei a-XIII-a va fi scriitorul şi publicistul Nicolae Băciuţ din Tg. Mureş, membru al Uniunii Scriitorilor din România, în calitate de preşedinte al juriului.

OBIECTIVE:
• Identificarea şi încurajarea elevilor cu aptitudini creatoare;
• Cultivarea talentului creator si al celui critic în rândul elevilor de gimnaziu și de liceu;

REGULAMENT
• Pot participa elevi din clasele II-XII din ţară şi din străinătate la oricare dintre secţiuni ;
• Concursul se va finaliza in primele zile ale lunii mai, 2018;
• Lucrările se vor expedia electronic până la data de 15.04.2018.


SECŢIUNILE CONCURSULUI
A. SECŢIUNEA DE CREAŢIE LITERARĂ
(se adresează elevilor din clasele II- VIII)
CLASELE II-IV
1.Proză scurtă - Poveşti la gura sobei sau Dascălul (Învăţătorul) meu drag! (o compunere liberă de 1-2 pagini)
2.Poezie - tema propusă : Vers de cântec, vers de joc (obligatoriu 3 poezii)
CLASELE V-VI
1. Proză scurtă- Elaborarea unei compuneri cu un titlu la alegere (1-2 pagini), având ca temă Copilăria, Mama, Prietenia, Timpul, putând fi inspirată şi de următoarele fragmente din opera lui Creangă:
“Ce-i pasă copilului, când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâne, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire....”
“ Aşa eram eu la vârsta cea fericită, si aşa cred ca au fost toţi copiii de cand îi lumea asta şi pămantul, măcar să zică cine ce-a zice... ”
2. Poezie - teme propuse: Călătorii imaginare, Zborul, Prietenia, Natura, Copilăria (3 poezii, indiferent de tema aleasă).
CLASELE VII-VIII
1. Proză scurtă - Elaborarea unei compuneri cu un titlu la alegere (1-2... pagini) inspirată de una dintre următoarele teme: Timpul, Aventura, Călătorii imaginare, Prietenia, Vârstele ;
2. Poezie - teme propuse: Timpul, Călătorii imaginare, Zborul, Prietenia, Natura, Vârstele. (3 poezii cu aceeași temă).
• Pentru secţiunea Creaţii literare (clasele II-VIII), lucrările vor fi expediate electronic pe adresa de e-mail: ioncreanga1889@yahoo.com, până la data de 15.04.2018.
• Lucrările vor fi tehnoredactate cu font Times New Roman 12 la 1 1/2 rânduri, obligatoriu cu diacritice (lucrările fără diacritice vor fi eliminate din concurs!!), iar în partea de sus a lucrării (partea dreaptă) vor fi scrise numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele profesorului îndrumător, adresa de e-mail a profesorului, precum şi un număr de telefon pentru a putea fi contactaţi de către organizatori, în eventualitatea anunţării premiului .
• De asemenea, pentru participanţii la secţiunea poezie este important de reţinut că cele 3 poezii trebuie scrise în acelaşi document, nu în 3 documente separate!
B. SECŢIUNEA INTERPRETARE CRITICĂ A
UNUI TEXT POETIC CONTEMPORAN
(se adresează elevilor din clasele VIII- XII)
La această secţiune, elevii vor interpreta critic, într-un eseu (fără restricţii legate de nr. de pagini), unul dintre textele poetului contemporan Nicolae Băciuţ, scriitor optzecist, membru USR, preşedintele concursului Ion Creangă din anul 2009. Textul poetic va fi selectat din volumul de versuri Pleoapa lui Homer apărut în 2017 la Editura Vatra Veche(volumul va fi anexat la regulament!). Lucrările semnate în colţul din dreapta sus cu toate datele de identificare (numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea, judetul, numele profesorului îndrumător, o adresă de e-mail a profesorului, un număr de telefon), la care se va adăuga şi poza inserată direct(nu separat) în lucrare, se vor trimite electronic pe adresa de e-mail poeziile_lui_baciut@yahoo.com, până la data de 15 .04 2018. Lucrările participanţilor vor fi publicate într-o antologie care va putea fi comandată la aceeasi adresă de e-mail . Notă! Folderul cu lucrări va fi semnat cu numele participantului, clasa si secțiunea la care participă Nu se percepe taxă de participare !Diplomele elevilor vor fi trimise prin poştă/electronic.
Persoane de contact : prof. iniţiator Angela Olaru, prof.coord.Vlad Carmen, Mariana Simion
olaru_angi2006@yahoo.com/ioncreanga1889@yahoo.com/poeziile_lui_baciut@yahoo.com; site concurs « Ion Creangă»:http://creanga.webs.com; site şcoală: http://scoalaioncreanga.scoli.edu.ro.
Concursul va fi postat si pe site-ul cadrelor didactice: www.didactic.ro
Coordonatori concurs: prof.initiator Angela Olaru, prof. Carmen Vlad, prof.Mariana Simion
Secretar de concurs: bibliotecar Dorina Damian.

CU SCUZELE DE RIGOARE!!!

0 0

21.01.2018 11:34 marioara2008

Puteti sa-mi trimiteti fida de inscriere acordul pe adresa de mail marley_demis2008@yahoo.com?
Va multumesc anticipat!

0 0

21.01.2018 11:36 marioara2008

Fisa de inscriere si acordul de parteneriat.Imi cer scuze pentru greseala de sciere.

0 0

21.01.2018 12:34 sagetator - Autor

Vă așteptăm direct lucrările, fara o fisa anume de inscriere. Acord de parteneriat vom face doar cu cateva institutii din apropierea noastra. Anul acesta dorim sa simplificam un pic lucrurile birocratice. Succes!

0 0

06.02.2018 16:39 Ianis73

Din păcate, anul trecut nu ati respectat regulamentul concursului, în sensul că elevii care nu au obținut premii, nu au primit din partea dvs. nici măcar diplome de participare, săracii! Pe de altă parte, nici nu ati comunicat lista cu rezultatele obtinute la concurs, pe niciun site, în ciuda a ceea ce ati stabilit în același regulament. Părerea mea este că această concurs nu prea e ,,national”, ci doar local...

0 0

06.02.2018 19:09 sagetator - Autor

Diplomele elevilor premiați au fost trimise prin poștă, pe adresele Inspectoratelor Școlare Județene aferente scolilor de unde proveneau copiii. Rezultatele au fost facute cunoscute. Dacă nu s-ar fi respectat niște condiții, nu am fi rămas în Calendarul MECTS. Probabil nu v-ati numărat printre câștigători, aleși în proporție de 10% din numărul total de participanți. Dorim să vă asigurăm de seriozitatea noastră!

0 0

06.02.2018 19:11 sagetator - Autor

Din regulament se înțelege că vor fi trimise prin poștă diplomele elevilor premiați. Este un concurs fără taxă.

0 0

07.02.2018 21:51 getatruica

Voiam sa vă intreb daca anul trecut ati publicat în volum interpretările critice ale elevilor. Aş fi dorit să cumpăr cartea, dar nu am putut lua contact cu nimeni luni de zile. Scrisesem chiar eu o abordare critică a cărţii domnului Băciuţ şi nu am primit niciun răspuns din partea dvs.
Acum nu mai are importanţă... Se va mai realiza acest volum ca în anii anteriori? Mulţumesc!

0 0

08.02.2018 16:34 sagetator - Autor

Am redirectionat mesajul Dvs. către dl. Băciuț, pentru a vedea ce s-a întâmplat anul trecut. Eu sunt Carmen Vlad si am preluat responsabilitatea acestui concurs abia anul acesta, de la colega mea Olaru A., care s-a pensionat. In mod sigur, anul acesta va fi un material publicat cu lucrările elevilor, asa cum se specifică în regulament.

0 0

12.02.2018 20:06 sagetator - Autor

La sectiunea ,,Interpretare critică" a apărut anul trecut un volum în format electronic. Pentru mai multe detalii, dl. Băciuț vă roagă să îl contactați pe adresa de e-mail poeziile_lui_baciut@yahoo.com.

0 0

18.02.2018 15:28 getatruica

Nu am primit niciun răspuns în urma contactarii pe email a domnului Băciuţ...
Această adresă imi apare ca fiind a doamnei Olaru A., de anul trecut.

0 0

18.02.2018 16:26 sagetator - Autor

Îmi pare sincer rău. Încerc să rezolv această neînțelegere de anul trecut. Aveți dreptate, d-na Olaru s-a ocupat de această secțiune anul trecut, dar împreună cu dl. Băciuț, iar adresa aceea este a dumnealui. Trimiteți-mi, vă rog, o adresa de e-mail, și voi încerca să vă transmit lucrarea în format electronic. Cu respect, Carmen Vlad: sagetatorcarmen@yahoo

0 0

18.02.2018 17:16 getatruica

E în regula. Am trimis.

0 0

26.03.2018 15:06 msimc

Buna ziua! Exista limita de elevi cu care poate participa un cadru didactic?

0 0

26.03.2018 15:20 sagetator - Autor

Nu. Puteți participa la aceeași secțiune cu mai mulți elevi. Vă rugăm doar ca fiecare participant să aibă un fișier propriu. Succes!

0 0

20.04.2018 09:57 nastyC

S-a încheiat jurizarea?
Unde putem vedea rezultatele?

0 0

24.04.2018 22:11 sagetator - Autor

Din cauza programului fragmentat din acest semestru și răspunzând rugăminților colegilor noștri, s-a decis prelungirea termenului de primire a lucrărilor elevilor. Premierea se va face pe 2 iunie și tot atunci vor fi anunțate rezutatele atât aici, cât si pe site-ul Scolii ,,Ion Creangă " Brăila.

0 0

09.05.2018 16:08 rodica1976

Sunt din Republica Moldova. Am expediat lucrările a patru elevi și aș vrea să știu dacă au ajuns la destinație.

0 0

09.05.2018 16:44 sagetator - Autor

Sunt multe lucrări din Republica Moldova. Saptamana viitoare incepem evaluarea si in jurul datei de 1 iunie voi afisa aici rezultatele.

0 0

12.05.2018 16:51 bebeutza

bună ziua!
sunt profesor Cojocariu Gina de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Botoșani și am participat, ca îndrumător, la Concursul Național „Ion Creangă”, ediția a XII-a, iunie 2017.
am câștigat premiul I, la secțiunea proză, V-VI, cu eleva Ghincia Maria, dar nici până acum nu am intrat în posesia diplomei care să ateste acest lucru. specific faptul că am întrebat și la Inspectoratul Județean de existența diplomei.
întrebarea mea este dacă această diplomă ar mai putea fi găsită, deși am primit răspuns deja de la organizatorii concursului că nu există duplicate. ce se poate face în acest caz?!

0 0

12.05.2018 20:17 sagetator - Autor

Premiul I la secţiunea poezie a fost obţinut tot de cineva din jud. Botoşani: Prof. Manole Mihaela, Şc. ,,Teofil Vâlcu,, Hăneşti. Toate diplomele din jud. Botoşani au fost într-un singur plic, trimis pe adresa Inspectoratului Jud. Puteţi afla, vă rog, dacă cealaltă colegă din Botoşani a primit diploma? Dacă nu, înseamnă că s-a rătăcit plicul, undeva, pe drum. În cazul acesta, pot să vă scanez documentul oficial cu listele de premianţi şi directorul şcolii Dvs. îl poate ştampila conform cu originalul. O altă diplomă nu se poate face, decât dacă depuneţi personal la I.Ş.J. Brăila o cerere de eliberare a unui duplicat al diplomei, ea fiind semnată de Inspectorul Şcolar General, nu doar de directorul şcolii organizatoare.

0 0

06.06.2018 22:01 rodica1976

Ne-am regăsit în grila rezultatelor concursului cu locul III. Și vreau să știu dacă premianților din Republica Moldova li se vor expedia diplome. Mulțumesc.

0 0

06.06.2018 22:32 sagetator - Autor

Bineînțeles. Toate diplomele premiantilor vor fi puse la posta pana pe 20 iunie, pe adresele inspectoratelor scolare. In Republica Moldova le vom trimite pe adresele individuale date de participanti. Speram sa ajunga la Dv. pana la sfarsitul lunii. Felicitări!

0 0

07.06.2018 07:37 rodica1976

Mulțumim. Ne-a făcut plăcere să participăm la concurs.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 51 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

292 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN