Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concurs interjudetean \

Perioadă înscriere: 30.11.-0001

Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001

Concursul literar de creaţie Ex libris,
Ediţia a II–a , februarie 2009
- concurs interjudeţean -

Concursul de creaţie Ex libris este organizat de Colegiul Tehnic Energetic, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, al Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Vâlcea, al Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul şi C.C.D. Vâlcea.


Acest concurs se adresează atât elevilor de gimnaziu şi liceu, cât şi cadrelor didactice prin secţiunea de comunicări ştiinţifico-metodice. La concursul nostru nu se percepe nicio taxă, iar premierea se face din fonduri ale sponsorilor.



Secţiunile concursului:


A. Elevi:

a) poezie pe tematică sugerată precum: universul celor mici, farmecul copilăriei, prietenia, şcoala şi familia.
Secţiunea îi vizează pe elevii claselor gimnaziale, care se vor înscrie în concurs cu 5 (cinci) poezii tehnoredactate în câte două exemplare.



b) poezie cu tematică la alegere dintre următoarele: cunoaşterea, adolescenţa, iubirea, timpul şi fericirea.
La această secţiune se înscriu în concurs numai elevii claselor de liceu, care vor fi admişi dacă trimit 5 (cinci) poezii pe una sau mai multe dintre temele indicate, tehnoredactate de asemenea în câte două exemplare

.

c) poezia cu formă fixă
Pentru ediţia a II-a se solicită ca specia literară în care să se încadreze poezia să fie rondelul. Doritorii vor trimite 2 (două) astfel de creaţii, tehnoredactate în câte două exemplare. Participanţii vor fi doar elevi de liceu.



d) proză scurtă
Participă atât elevi de gimnaziu, cât şi de liceu care trimit o lucrare între 3 (trei) şi 5 (cinci) pagini, iar tematica va viza: aventură, lumi fantastice, viaţa şi universul. Lucrarea se trimite în două exemplare tehnoredactate.



Elevii vor expedia poeziile pe adresa: Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea, Aleea Sergiu Purece, nr. 10, judeţul Vâlcea, cu menţiunea: Pentru concursul literar interjudeţean Ex libris, în perioada 2 – 13 februarie 2009, urmând ca rezultatele să fie anunţate în data de 21 februarie 2009.

Premierea câştigătorilor se va face în data de 24 februarie 2009, pentru câştigătorii din alte judeţe premiile urmând a fi trimise prin poştă, cu confirmare de primire.
Creaţiile elevilor, în dublu exemplar, tehnoredactate în format 14 se introduc într-un plic alături de fişa de înscriere, personalizată prin motto-ul ales. Primul plic este introdus într-un plic mai mare pe care se înscrie adresa mai sus menţionată. Fiecare lucrare înscrisă în concurs va avea de asemenea specificat şi motto-ul ales de către participant.


Toate creaţiile elevilor vor fi apreciate de către un juriu imparţial, format din profesori competenţi şi personalităţi ale culturii judeţului. Câştigătorii vor primi din partea organizatorilor şi a sponsorilor concursului: diplome, premii speciale, obiecte şi menţiuni.


Organizatorii nu răspund pentru plicurile pierdute din vina Poştei, iar cele ce nu parvin în timp util vor fi descalificate. Poeziile premiate vor fi publicate în presa locală. De asemenea, facem precizarea că toate lucrările şi creaţiile intrate în concurs vor fi păstrate de către organizatori, fără nicio pretenţie din partea concurenţilor. Dacă la oricare dintre secţiuni pentru unul dintre locuri există mai mulţi câştigători, atunci premiile oferite se împart la numărul acestora, iar dacă la o secţiune a concursului nu vor fi concurenţi înscrişi, atunci premiile respective vor fi reportate la celelalte secţiuni



B. Profesori:
Data comunicărilor ştiinţifice şi a referatelor pentru profesori este sâmbătă 21 februarie 2009, ora 10.00. Lucrările vor viza tematica: In memoriam Constantin NOICA – 100 de ani de la naşterea autorului şi trebuie trimise până în data de 9 februarie 2009. Pentru validarea acestora, materialele trebuie susţinute în ziua derulării concursului. Referatele vor aborda personalitatea acestui exponent la culturii noastre din punct de vedere literar-artistic / filosofic / religios etc.


Toţi profesorii participanţi cu materiale şi referate vor primi diplome pentru activitatea desfăşurată.



Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să vă adresaţi la:
- I.S.J. Vâlcea – inspector de specialitate profesor Floroiu Ana Maria
- Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu-Vâlcea – secretariat – profesori organizatori
Alexandrescu Cristian tel. 0743571228
Cîrciu Florin tel. 0724933329

Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: anamaria30 | 11.01.2009 11:44 | 5219 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Ziua Culturii Nationale in familie

Momente de sarbatoare

Comentarii (25)

0 0

11.01.2009 16:32 danaz

DE CE NU SI PENTRU CICLUL PRIMAR? SI EI SUNT TALENTATI! POATE VA HOTARATI SA EXTINDETI, DEOARECEESTE O INITIATIVA FRUMOASA! FELICITARI!

0 0

12.01.2009 21:40 dascalescuclaudia

de unde pot lua fisa de inscriere la acest concurs?

0 0

13.01.2009 21:53 teddyy

o fisa de inscriere??

0 0

14.01.2009 09:32 anamaria30 - Autor

COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC RÂMNICU-VÂLCEA

CONCURSUL LITERAR DE CREAŢIE EX LIBRIS

EDIŢIA a II-a

FEBRUARIE 2009



FIŞĂ DE ÎNSCRIERE



1. Motto………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………



2. Nume şi prenume………………………………………………………………….

C.I. (serie / număr)…………………………………………………………………….

Eliberat la data ………………………….de către…………………………………...



3. Născut(ă) la data de …………………în localitatea ………………………………

Domiciliul:(adresă/telefon)…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………



4. Şcoala de provenienţă şi clasa……………………………………………………



5. Profesor îndrumător………………………………………………………………



6. Titlurile poeziilor……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

















Semnătura autorului,







0 0

14.01.2009 09:35 anamaria30 - Autor

am atasat si fisa. asteptam cu drag toate creatiile elevilor dumneavoastra.

0 0

17.01.2009 15:59 carmen69

Ce înseamnă "fişa va fi personalizată cu motto-ul ales"? Trecem pur şi simplu motto-ul la inceput?

0 0

18.01.2009 12:59 agis

Profesorii trebuie sa fie prezenti la manifestare sau pot trimite lucrarea prin posta? As fi interesata sa particip dar nu pot ajunge la Ramnicu Valcea pe 21 februarie. Astept un raspuns.

0 0

18.01.2009 20:28 anamaria30 - Autor

trebuie trecut motto-ul ales pe fisa deoarece paginile cu diversele creatii trimise nu vor fi semnate.

daca nu puteti ajunge, va rugam sa ne trimiteti referatul. din pacate, pentru ca nimeni nu mai sponsorizeaza activitatile de acest gen, a trebuit sa introducem o taxa de 15 ron pentru profesorii care se inscriu cu referate.

0 0

19.01.2009 09:57 lilisor_adr

ptr elevii de cls a V-a care nu au buletin se poate trece doar data de nastere si restul detaliilor?

0 0

19.01.2009 14:52 anamaria30 - Autor

sigur ca da. asteptam cu interes creatiile lor. daca aveti mai multi elevi cate participa trimiteti toate creatiile intr-un plic mare, iar in interior sa nu uitati sa atasati fisa de inscriere pentru fiecare.

0 0

19.01.2009 15:42 carmen69

Lucrarile nu se pot trimite decat dupa 02 februarie?

Deci pentru copii nu se plateste nimic ?

0 0

19.01.2009 20:17 anamaria30 - Autor

puteti sa trimiteti deja lucrari.pentru copii nu se plateste nimic.

0 0

20.01.2009 11:55 agis

Care este contul in care se plateste taxa? Imi puteti trimite un mail pe adresa: al_sanda@yahoo.com?

0 0

21.01.2009 11:35 lilisor_adr

am trimis azi lucrarile elevilor,respectand cerintele din fisa.Sper ca nu e prea devreme.Multumesc si mult succes in aceasta activitate.

0 0

11.02.2009 15:06 ispasemi

ce inseamna format 14?

0 0

16.02.2009 15:44 anamaria30 - Autor

times new roman, font 14

0 0

23.02.2009 20:59 onitzzza

De unde puteam afla rezultatele concursului ex libris??

0 0

24.02.2009 10:47 lorybia

Felicitari pt concurs.

Cand si unde se vor afisa rezultatele concursului?

0 0

24.02.2009 10:48 lorybia

Felicitari pt concurs.

Cand si unde se vor afisa rezultatele concursului?

0 0

28.02.2009 15:06 elenuss

Buna ziua!

Cu respect pentru dumneavoastra si pentru activitatea dumneavoastra, va rog sa imi spuneti si mie unde au fost postate rezultatele concursului deoarece elevii intreaba si e dreptul lor sa stie. Va multumesc si astept un raspuns.

0 0

28.02.2009 15:07 elenuss

Buna ziua!

Cu respect pentru dumneavoastra si pentru activitatea dumneavoastra, va rog sa imi spuneti si mie unde au fost postate rezultatele concursului deoarece elevii intreaba si e dreptul lor sa stie. Va multumesc si astept un raspuns.

0 0

28.02.2009 15:08 elenuss

Buna ziua!

Cu respect pentru dumneavoastra si pentru activitatea dumneavoastra, va rog sa imi spuneti si mie unde au fost postate rezultatele concursului deoarece elevii intreaba si e dreptul lor sa stie. Va multumesc si astept un raspuns.

0 0

01.03.2009 11:32 lilisor_adr

AR TREBUI SA SE ANUNTE REZULTATELE(NU DOAR IN PRESA LOCALA).TOTUSI NEFIIND NICIUN RASPUNS VOI DA TELEFON LA UNUL DIN NUMERELE POSTATE.CEI CARE ORGANIZEAZA DIFERITE ACTIVITATI AR TREBUI OBLIGATI DE ORGANIZATORII SI COORDONATORII SITE-ULUI DIDACTIC SA POPULARIZEZE REZULTATELE LA DATELE ANUNTATE.

0 0

03.03.2009 13:37 lilisor_adr

lista premiantilor este pe Didactic-forum-concursuri.Am sunat un organizator si m-a informat ca urmeaza sa se trimita toate diplomele dar mai dureaza.

0 0

10.03.2009 23:16 lilisor_adr

multumim ptr diplome.Arata intradevar,deosebit, ca niste hartii oficiale .Felicitari ptr organizare si mult succes in activitatile viitoare.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 52 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

317 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN