Ce cărţi a mai citit copilul meu? Prof. Flaider Elena, Şc. cu cls I-VIII Ghirdoveni, Dâmboviţa

Cartea  este comoara fără de preţ  în care oamenii îşi  adună cele mai  frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosi în voie. Literatura pentru copii investighează universul propriu de cunoaş­tere al copilului, năzuinţele, aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă ero­ismul oamenilor din totdeauna, printr-o ingenioasă transfigurare ar­tistică. Este dificilă alegerea dintre creaţiile literaturii române şi universale pe acelea posibil de abordat prin activităţi şcolare şi extraşcolare, generatoare ale interesului pentru cunoaştere şi ale gustului pentru lectura.

„Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult! Cartea ne este prieten credincios, de nădejde.” (G.F. Morozov – „ Cărţi prietene”).

Şcoala consideră părinţii ca primii învăţători ai copilului, parte din procesul de învăţământ.

Este esenţial atât pentru părinţi cât şi pentru cadre didactice să cunoască temperamentul copilului. Acest lucru îi va ajuta să îl înţeleagă, să îl modeleze, tempereze mai uşor, să personalizeze cunoştinţele de pedagogie şi educare şi să le aplice în funcţie de firea lui, să îl implice în diverse activităţi casnice sau educative într-o manieră adecvată firii lui, să îl laude şi să-l recompenseze pentru reuşite.

Fiecare învăţător deţine un „arsenal” de  metode şi mijloace pentru a-l stimula pe copil să citească, să-i dezvolte gustul pentru lectură. Dar lucrurile se complică atunci când elevul nu se mai află pe tărâmul şcolii. Cine va continua acasă efortul început în clasă? Cunoscând problemele reale ale „corvoadei” cititului pentru copiii din clasele primare, am întocmit o listă cu sfaturi utile adulţilor pentru îndrumarea şi formarea unor deprinderi de lectură la micii învăţăcei în afara mediului  şcolar.

Părinţii ar trebui să se întrebe cât mai des: „Ce cărţi a mai citit  copilul meu?” Dacă nu ştiu răspunsul  la această întrebare, e timpul să-l afle! Iar dacă îl cunosc, dar nu le place, e timpul să-l schimbe!

Copilul stă pe canapea. Ce face? Mai nimic. Butonează telecomanda. Oferta  e atât de generoasă! De cărţile uitate pe raft cine mai are timp? Nici el, nici mama, nici tata...Dacă va creşte într-o casă în care nu există nici o carte, iar părinţii nu-şi petrec timpul decât uitându-se la televizor sau „jucându-se” pe computer, copilului îi va fi greu să înţeleagă importanţa cititului, iar lecturile recomandate, mai târziu, de profesori i se vor părea chinuitoare şi chiar inutile. Cadrele didactice pot împărtăşi unele sfaturi părinţilor referitoare la lectura elevilor.

Pentru cei mici, învăţarea cititului  este o aventură  obositoare, pentru care nu sunt pregătiţi toţi la fel.

Fiţi alături de copilul dumneavoastră, încurajaţi-l  şi spuneţi-i că îl iubiţi aşa cum este! Nu îi reproşaţi  că alţii de vârsta lui i-au luat-o înainte de multă vreme!

Motivarea este esenţială în munca de a transforma un copil într-un cititor înfocat. Amenajaţi împreună un atrăgător „colţ al cărţii” special pentru el, unde să se regăsească şi să citească în linişte.

Mergeţi împreună în librării şi ajutaţi-l să îşi aleagă singur cărţile.

Abonaţi-l la reviste pentru copii şi obişnuiţi-l să împrumute cărţi de la bibliotecă.

Nu rataţi ecranizările şi spectacolele – adaptări după cărţi pentru copii, dar sfătuiţi-i să citească şi opera literară respectivă.

Vizitaţi casele  memoriale ale scriitorilor şi vorbiţi-i copilului despre viaţa şi opera acestora.   Înregistraţi pe casetă video sau audio primele lui lecturi.

Sărbătoriţi prima carte pe care o citeşte în întregime singur. Astfel de „artificii”  au efecte mult mai bune  decât o mie de sfaturi, predici sau reproşuri!

Învăţaţi-l să respecte cărţile, să nu mâzgălească filele şi să  folosească numai „semnul de carte” pentru „unde am rămas” cu cititul.

Alege cărţi potrivite pentru vârsta lui!

Cei mici sunt atraşi de cărţile cu ilustraţii colorate. Trecerea către cărţile cu mai mult text se va face treptat. Dacă pe o pagină  citită găsiţi mai mult de 5 cuvinte sau expresii pe care copilul nu le înţelege, cartea este prea „grea” pentru el.

Ţineţi  cont şi de temperamentul şi de pasiunile lui. Nu îl obligaţi să citească nenumărate poezii doar pentru că dumneavoastră  aveţi o fire romantică sau pentru că vi se pare că el ar avea talent actoricesc.

Dacă tocmai a descoperit o poveste care îi place foarte mult, lăsaţi-l să o citească de câte ori vrea. Încercaţi să aflaţi ce şi de ce îi place atât de mult.

Mergeţi împreună la cumpărături. Copilul  ar putea să scrie lista de cumpărături, iar în magazin să caute produsele pe raft şi să le bifeze pe cele achiziţionate.

E bine să ai lângă tine oameni cu simţul umorului. Cumpăraţi-i cărţi, reviste şi ziare care conţin anecdote şi glume potrivite vârstei lui.

Copilul dumneavoastră nu poate fi dezlipit de computerul său? Învăţaţi-l să navigheze pe Internet. Cumpăraţi-i cd–uri cu informaţii istorice, geografie, culturale, etc. În plus, nu uitaţi că există şi cărţi electronice!

Copiii citesc cu pasiune nu numai creaţiile literare dedi­cate lor, ci şi altele care, prin valoarea lor artistică şi frumuseţea limbii interesează deopotrivă şi pe adulţi. În acest sens Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, Somnoroase păsărele..., Revedere, Ce te legeni... de Mihai Eminescu sunt doar câteva exemple semnificative. Marea varietate a creaţiilor artistice aparţinând unor genuri şi specii literare diferite, care se integrează în sfera litera­turii pentru copii, evidenţiază receptivitatea copiilor faţă de frumos, cu condiţia ca acesta să fie accesibil.

Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale în difuzarea culturii, cartea a rămas şi va rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire. Lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacţiile pe care le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formativ-educative, care îşi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se consideră că cititul reprezintă unul dintre cele mai de preţ instrumente ale activităţii intelectuale.

„Nu-i poţi obliga pe copii să scrie şi să citească. Învăţătorii iscusiţi din totdeauna au adresat o invitaţie…O întreagă lume aşteaptă să fie explorată, vino! Dar nu-i poţi invita să vină într-un loc unde tu însuţi n-ai fost” . (Donald Graves).

Prof. înv. primar  Flaider Elena,
Şcoala cu clasele I-VIII Ghirdoveni, Dâmboviţa