Repere psihologice si psihopedagogice ale instruirii si educarii elevilor cu dizabilitati de intelect

1. Teoria Cognitivă și Învățarea Copiilor cu Deficiență de
Intelect
Teoria cognitivă se concentrează pe procesele mentale implicate
în achiziția, organizarea și utilizarea cunoștințelor. Această
teorie oferă un cadru relevant pentru a înțelege modul în care
copiii cu deficiențe de intelect învață, adaptând informațiile
la nevoile lor specifice. Stilurile de învățare, definite ca
preferințele și modalitățile prin care un individ procesează
și asimilează informațiile, joacă un rol esențial în
dezvoltarea acestor copii, iar diferențele în funcție de grupa de
vârstă sunt evidente.
Conform teoriei cognitive (ex. Piaget, Vygotsky), învățarea se
realizează printr-un proces continuu de schematizare, asimilare și
acomodare. Copiii cu deficiență de intelect prezintă ritmuri mai
lente în aceste procese, iar pragurile de dezvoltare cognitivă pot
fi decalate. Teoria pune accent pe importanța mediului și a
experiențelor concrete în facilitarea învățării, mai ales
pentru copii care întâmpină dificultăți în generalizarea
conceptelor abstracte.
2. Stilurile de Învățare la Copiii cu Deficiență de Intelect
Stilurile de învățare variază în funcție de preferințele
pentru anumite tipuri de stimuli (vizuali, auditivi, kinestezici)
și sunt influențate de deficiențele cognitive. La acești copii,
identificarea și adaptarea stilului de învățare joacă un rol
crucial pentru succesul educațional:
• Stilul vizual: Preferința pentru imagini, diagrame și
demonstrații vizuale. Acești copii răspund bine la materiale
concrete și colorate.
• Stilul auditiv: Dependența de explicații verbale, povești sau
activități bazate pe ritm.
• Stilul kinestezic: Învățarea prin mișcare, manipulare de
obiecte și experiențe practice.
3. Diferențe în Funcție de Grupa de Vârstă
Stilurile de învățare și aplicarea teoriei cognitive diferă în
funcție de vârsta copilului, deoarece dezvoltarea cognitivă și
capacitatea de procesare se schimbă odată cu maturizarea.
a) Preșcolari (3-6 ani)
• Teoria cognitivă: La această vârstă, copiii se află în
stadiul preoperațional (conform Piaget). Ei folosesc gândirea
simbolică, dar au dificultăți în rezolvarea problemelor complexe
și în înțelegerea punctelor de vedere diferite.
• Stiluri de învățare: Copiii preșcolari cu deficiență de
intelect beneficiază de activități kinestezice și vizuale, cum
ar fi jocurile tactile, manipularea obiectelor și imaginile
explicite. Abilitățile lor de ascultare sunt limitate, astfel că
stilul auditiv este mai puțin eficient.
b) Școlari mici (6-10 ani)
• Teoria cognitivă: Acești copii intră în stadiul operațiilor
concrete, însă pentru cei cu deficiență de intelect tranziția
poate fi întârziată. Ei încep să rezolve probleme simple și
să înțeleagă relații cauzale, dar au nevoie de sprijin
constant.
• Stiluri de învățare: Stilul vizual rămâne dominant, dar
devine mai eficient în combinație cu sarcini practice.
Instrucțiunile clare și repetarea informațiilor ajută la
consolidarea cunoștințelor.
c) Preadolescenți (10-14 ani)
• Teoria cognitivă: Stadiul operațiilor concrete este mai bine
dezvoltat, dar capacitatea de a trece la operații formale (gândire
abstractă) rămâne limitată. Este esențial să se utilizeze
exemple practice pentru a explica conceptele.
• Stiluri de învățare: Acești copii răspund bine la
combinații de stiluri (vizual, kinestezic, auditiv), mai ales dacă
sunt integrați în activități structurate, cum ar fi proiectele
de grup sau rezolvarea de probleme practice.
4. Implicații Practice
• Individualizare: Planurile educaționale trebuie personalizate
în funcție de stilul de învățare predominant și de nivelul
cognitiv al copilului.
• Materiale didactice adaptate: Folosirea de imagini,
demonstrații vizuale și materiale tactile este esențială pentru
preșcolari și școlarii mici, în timp ce proiectele mai complexe
devin relevante pentru preadolescenți.
• Sprijinul constant: Ritmul de învățare trebuie să fie
adaptat, iar educatorii trebuie să ofere feedback pozitiv și să
repete noțiunile pentru a consolida înțelegerea.
Concluzie
Paralela între teoria cognitivă și stilurile de învățare
evidențiază importanța personalizării procesului educațional
pentru copiii cu deficiență de intelect. În funcție de grupa de
vârstă, accentul se pune pe diferite metode și stiluri de
predare, toate având ca scop facilitarea dezvoltării cognitive și
integrarea socială a acestor copii.
Referinte bibliografice
1. Piaget, J. (1952). The Origins of Intelligence in Children.
International Universities Press.
o Lucrarea clasică a lui Piaget despre dezvoltarea cognitivă, care
prezintă etapele evoluției cognitive și importanța experienței
în învățare.
2. Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of
Higher Psychological Processes. Harvard University Press.
o Vygotsky explorează cum interacțiunea socială și mediul
influențează dezvoltarea cognitivă, relevant pentru copii cu
deficiență de intelect.
3. Gardner, H. (1993). Frames of Mind: The Theory of Multiple
Intelligences. Basic Books.
o Gardner propune teoria inteligențelor multiple, care poate ajuta
la înțelegerea stilurilor de învățare variate și a modului în
care copiii cu deficiență de intelect procesează informațiile.
4. Schunk, D. H. (2012). Learning Theories: An Educational
Perspective (6th ed.). Pearson.
o O resursă importantă pentru înțelegerea teoriilor cognitive
și a aplicării acestora în educație, inclusiv în cazul copiilor
cu deficiențe de intelect.
5. Tharp, R. G., & Gallimore, R. (1988). Rousing Minds to Life:
Teaching, Learning, and Schooling in Social Context. Cambridge
University Press.
o Cartea abordează interacțiunea dintre dezvoltarea cognitivă și
mediul social, un concept central în teoria lui Vygotsky.