NOILE EDUCAȚII. EDUCAȚIA PENTRU MEDIU

NOILE EDUCAȚII. EDUCAȚIA PENTRU MEDIU

Prof. înv. primar RAȚIU DIANA LINDA
Școala Gimnazială ,,Virgil Iovănaș“ Șofronea

Noile educaţii sunt generate de problematica lumii contemporane de natură ecologică, politică, demografică, sanitară, economică. Acestea sunt definite prin programele UNESCO drept ,,răspunsuri ale sistemelor educaţionale la imperativele lumii în care trăim, contemporană”.
Conţinuturile noilor educaţii sunt concretizate în obiective care reflectă: educaţia relativă la mediu, educaţia pentru comunicare şi mass-media, educaţia în materie de populaţie, educaţie pentru buna înţelegere şi pace, educaţie pentru participare şi democraţie, educaţie nutriţională, educaţie pentru o nouă ordine internaţională etc.
În contextul societății cunoașterii, școala de mâine se construiește din transformări progresive ce alimentează continuitatea în schimbare. Registrul bogat al noilor educații permite deschiderea școlii spre problematica lumii contemporane.
Protecția mediului, prioritate a lumii contemporane, are menirea de a dezvolta gradul de conștiință și a simțului responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele sale; vizează de asemenea asimilarea de cunoștințe, formarea de atitudini și comportamente dezirabile, clarificarea valorilor, precum și un demers practic eficient. În acest context, rolul educației ecologice și de protecție a mediului înconjurător este evident, el se concretizează în modelarea viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra realității înconjurătoare, de a-l incita la participare, devenind astfel conștient de viitor și de faptul că viața generațiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opțiunile sale.
Educația pentru mediu este o educație prin și pentru valori, care poate dobândi forme concrete de realizare, la diferite nivele de școlaritate, livrând conținuturi informaționale în modalitate transdisciplinară, în context formal sau nonformal.
Mediul a constituit dintotdeauna ,,partenerul“ omului, dar a involuat de la ,,grădina Raiului“, o formă autoprotectoare pentru om, la o formă pasivă de acceptare a efectelor negative ale acțiunii umane sau la poziția de dușman al omului. Căderea din Rai poate fi înterpretată în ceea ce privește relația om-mediu ca o devalorizare a relației firești de parteneriat între ființa umană și mediul natural ca o formă autoprotectoare pentru om. Dacă la începuturile societății umane omul se raporta la mediu ca la o altă ființă, ca la egalul său și chiar mai mult, îl diviniza, treptat omul își dezvoltă tot mai mult atitudinea de exploatare a resurselor mediului, ajungând până la distrugerea acestuia.
În relația cu mediul, mai mult sau mai puțin conțtientă, omul trebuie să înțeleagă că distrugerea acestuia înseamnă autodistrugerea sa ca ființă și ca specie.
Educația pentru mediu are ca scop:
• conștientizarea pericolului de distrugere a mediului și implicit a speciei umane;
• identificarea mijloacelor și metodelor de apărare a mediului înconjurător la nivel geografic, biologic, uman;
• elaborarea unor strategii coerente de protecție a mediului și aplicarea lor la toate nivelele învățământului.
Obiectivele educației pentru mediu pot fi:
* Formarea receptivităţii / sensibilităţii pentru abordarea sistemică a problematicii mediului
natural, social, psihic etc.;
* Formarea respectului pentru protecţia mediului natural;
* Formarea convingerilor de protejare şi conservare a mediului natural;
* Formarea unor comportamente specifice de protecţie a mediului;
* Educarea unor competenţe de investigare a consecinţelor posibile ale acţiunii transformatoare a omului asupra mediului natural.
Finalităţile educaţiei ecologice sunt :
• dezvoltarea conştiinţei ecologice, a simţului responsabilităţii, a solidarităţii dintre indivizi pentru păstrarea şi ameliorarea mediului;
• dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a identifica şi a pune în practică soluţii pentru prevenirea şi rezolvarea problemelor concrete legate de relaţia individului cu mediul său de viață;
• pregătirea cetăţeanului actual şi viitor pentru a influenţa pozitiv deciziile politice, economice şi sociale cu privire la mediu .
În atingerea finalităţilor educaţiei ecologice trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:
1. educaţia ecologică a apărut ca soluţie la problemele care ameninţă omenirea;
2. este necesară atât cunoaşterea mediului natural-geografic şi biologic, cât şi a celui social pentru a putea interveni într-un mod pozitiv;
3. educaţia ecologică trebuie realizată atât prin intermediul educaţiei formale, cât şi a educaţiei informale;
4. conţinuturile educaţiei ecologice trebuie cunoscute şi de către organele de decizie politică aflată la putere care pot promova o legislaţie care vizează protecţia mediului;
5. educaţia ecologică trebuie să facă apel la metode şi tehnici care sensibilizează publicul larg din diverse domenii care poate ajuta în încercările de salvare a mediului;
6. este necesară înţelegerea proceselor şi a fenomenelor care au un impact major asupra mediului.
Educaţia ecologică se realizează prin cultivarea trăirilor pozitive privind mediul înconjurător. Ele intră ca un element component în structura convingerilor privind protejarea mediului. O idee, o normă de comportare, o cerinţă socială care este asociată cu o atitudine emoţională pozitivă, mobilizează şi dinamizează pe om în acţiune. Trăirea emoţională susţine un interes viu pentru activitatea urmărită şi concentrează întreaga energie a omului atingerea scopurilor sale.
Este necesară implicarea educatorilor în efectuarea acţiunilor menite să sprijine copilul pentru manifestarea interesului şi curiozităţii pentru cunoştinţele din domeniul ecologiei , să stimuleze copilul în desfăşurarea activităţilor cu caracter experimental şi demonstrativ, prin care să contribuie la păstrarea sănătăţii mediului în care trăieşte, în îmbogăţirea vocabularului activ cu termeni din domeniul ecologic. Sunt necesare şi acţiuni privind însuşirea unor norme de comportament ecologic specific asigurării echilibrului dintre sănătatea individului, a societăţii şi mediului şi formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă aceste norme, stimularea imaginaţiei şi a creativităţii şi încurajarea copilului pentru a exprima independent opinii şi stări sufleteşti proprii şi pentru motivarea lor.

Bibliografie:

1. Mihai Stanciu. Reforma conţinuturilor învăţământului – Cadru metodologic. Editura
Polirom, Bucureşti, 1999.
2. Mariana Momanu. Introducere în Teoria Educaţiei. Editura Polirom, Bucureşti, 2002.
3. www.educatieecologica.ro