MIRACOLUL NAȘTERII

MIRACOLUL NAȘTERII

Prof. IFTIME MIHAELA, Colegiul Tehnic Ion Creangă Târgu Neam

MIRACOLUL NAȘTERII

Prof. IFTIME MIHAELA, Colegiul Tehnic Ion Crengă Tîrgu Neamț

Lumea satului românesc ascunde incredibile tradiții legate de naștere, păstrate in conștiința seculară a neamului nostru. Multe dintre acestea continua să fie încă practicate, transformând un astfel de eveniment intr-un moment unic, in care realitatea se îmbină cu imaginația naivă, izvorâtă din sufletul omului simplu, de la țară, care s-a raportat dintotdeauna la spațiul spiritual cosmic.
In cultura noastră, și nu numai, nașterea constituie principalul prilej de bucurie, ce încununează existența unui cuplu. Cei doi părinți sunt binecuvântați, căci „plăcuți și cu trecere in fața lui Dumnezeu sunt femeia și bărbatul ce aduc pe lume prunci".
Superstiții
Se spune că o femeie însărcinată nu e bine să mănânce două poame care sunt crescute si lipite una de alta, căci va face copii gemeni. In timpul srcinii, femeia să nu fure nimic de-ale mâncării, pentru că pruncul se va naște cu semnul lucrului furat pe trup. Femeia însăr¬cinată să nu privească îndelung lucruri urâte, oameni orbi, sluți, ologi sau șchiopi, dar nici să nu se uite la persoane sau animale însemnate, ca nu cumva copilul să se nască după chipul și asemănarea acestora. Femeia să nu dea cu piciorul în vreun câine , căci va naște un fiu câinos la inimă sau păros, ca animalul lovit. Se mai spune că femeia însărcinată, care se va așeza pe treptele unei case, va naște greu, iar aceea care va ședea pe o albie va naște fată.
In societatea tradițională, odată căsătorită, grija femeii era „să împlinească rânduiala de a rămâne însărcintă, să-și „îndeplinească rostul pe pământ, fericind cu urmași pe întreaga familie.
Tradițiile legate de momentul nașterii eviden-tiază în mod special rolul moașei, care, din cele mai vechi timpuri, și-a îmbinat armonios desti¬nul cu spiritualitatea poporului român. Când venea ceasul, bărbații erau obligați să părăseas¬că încăperea în care se afla gravida. Moașa punea apă la fiert și un fir de strămătură roșie în tocul ușii (acesta va fi legat la mâna noului născut, pentru a-1 feri de deochi). Mama nu avea voie să stea cu picioarele spre ușă, considerându-se că doar morții ies pe ușă cu pi¬cioarele înainte. După ce a tăiat și legat cordo¬nul ombilical, moașa ridică pruncul și apoi îl spală într-o covățică plină cu apă rece, indife¬rent dacă e iarnă sau vară. Învelit într-o cămașă sau în altă haină, copilul era așezat într-un loc cald, ca nu cumva să răcească.

Cina ursitoarelor
Credința în ursitoare, în puterea lor de a croi soarta fiecărui om, a fost și încă este foarte răspândită. Moștenită din Antichitate, ea rămâne adânc înrădăcinată în mentalitatea poporului nostru.
Datina spune că moașa care ajută la venirea pe lume a pruncului (chiar dacă nașterea are loc în spital) trebuie să pună în camera unde va sta micuțul (pe o pânză albă, nouă) un blid cu faină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. După trei zile și trei nopți, dacă zânele apar, moașa și părinții copilului vor vedea pe faină urmele lăsate de acestea. Conform unui alt obicei, la trei zile după naște¬rea copilului, trebuie să se întindă „cina ursi¬toarelor", o masă marc, cu bucate alese, pentru ca zânele să fie mulțumite și să ursească o soar¬tă bună copilului.
Există și obiceiul conform căruia, atunci când se îngână ziua cu noaptea, moașa trebuie să pună o lumină în camera copilului, pentru ca ursitoarele să fie mulțumite și să rânduiască un destin favorabil micuțului.
În cea de-a treia seară de la naștere, tatăl copi¬lului se pregătește pentru ursitori, fiind obliga¬toriu să doarmă în încăperea destinată prun¬cului. Pe o masă se așază o tavă cu tot felul de obiecte, simbolizând diferite calități, însușiri sau profesii pe care le va putea avea nou-născutul: aur, bani, cărți, piaptăn, dulciuri, o foar¬fecă, ac și ață, un creion etc. Tot pe masă se mai pun o oglindă și un pahar cu vin.

„Bacșișul" moșei
După Bobotează, pe 8 ianuarie, moașa invită nevestele, nepoatele ei și preoteasa satului la masă. în mijlocul bucatelor pregătite de moașă, se așază un colac făcut chiar de ea, în care se înfige o lumânare neaprinsă. Pe masă se mai pun (într-o farfurie) și frunze de mușcată, pe care este lipită cu miere câte o bucățică de hâr¬tie, ca moașa să fie pe placul nevestelor și ne¬poatelor, precum le este „mierea de la flori“ albinelor.
Se închină câte un pahar de rachiu, iar apoi, aprinzând lumânarea, moașa spune „Tatăl nostru“ și tămâiază toate persoanele invitate, apoi se servește masa. După friptură, una dintre ne¬poate adună „bacșișul moașei“. într-o farfurie, ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscă, o bucată de pâine, sare, piper și ardei. Apoi, în- tinzând blidul spre mijlocul mesei, strigă: „Să fie moașa, la primejdie, iute ca ardeiul!“. La sfârșit, moașa mulțumește pentru „bacșișul44 primit, mușcă din piciorul de gâscă, bea vinul și închină paharul în cinstea tuturor.

La scăldat
În majoritatea zonelor țării, pentru prima scăldătoare se folosește apă rece, existând convin¬gerea că astfel copilul devine rezistent la frig, vioi, sprinten, voinic și isteț. în această apă se adaugă diferite lucruri cu încărcătură simbolică și magică: bani de argint (ca pruncul să fie scump, nepătat și iubit precum argintul, să aibă toată viața bani, (să fie curat, să nu se prindă de el farmecele, vrăjilc și boala, cum nu se prinde rugina de argint); busuioc (pentru a fi iubit și atrăgător ca busuiocul); miere (să fie dulce la vorbă ca mierea); un ou (să se împlinească și să fie sănătos și întreg ca oul); puțin lapte dulce (să-i fie pielea albă și dulce ca laptele); agheasmă (să fie ferit de rele); nuci (ca să nu se vatăme); o pietricică (pentru a fi tare ca stânca); flori (pentru a fi drăgălași, frumoși și atrăgători ca florile). într-un ritual solemn se rostesc următoarele cuvinte: „Să fie sănătos,/ și norocos./ și mintos,/ și voios,/ și frumos,/ și drăgăstos,/ și învățat/ și bogat./ Om de treabă!” Se mai spune că pruncul trebuie scăldat întot¬deauna înainte de apusul soarelui, „altfel capă¬tă plânsori și nu poate dormi”. De asemenea, „nu e bine a se arunca apa de baie după ce s-a înserat sau în decursul nopții, ci înainte, altfel copilul capătă plâns și suspin”. Din același mo¬tiv, pentru a fi ferit de tot ce este rău, hăinuțele nu trebuie lăsate „să le apuce asfințitul soarelui la uscat” (în curte).

Darul Duhului Sfânt
Botezul este cel care încununează nașterea. Românii își botează copiii, acest act fiind pri¬ma introducere în viața spirituală și, totodată, o binecuvântare. Pentru creștinii ortodocși, bote¬zul este taina prin care omul se naște din nou, duhovnicește, și devine membru al Bisericii, dobândind iertarea de păcate și darul Duhului Sfînt. De la botez, când nou-născutul primește un nume creștin, unele din atribuțiile moașei sunt preluate de nașă.