DEZVOLTAREA UNEI GÂNDIRI CREATIVE, A INDEPENDENŢEI ÎN GÂNDIRE ŞI ACŢIUNE PRIN LECŢIILE DE MATEMATICĂ

Caracterul creator al activităţii în orice domeniu, nevoia omului
de a se adapta continuu la situaţii, impun ca şcoala, odata cu
funcţia informativă să dezvolte şi aptitudinile individuale şi
intelectuale ale elevilor independenţa şi creativitatea gândirii.

Un rol deosebit în acest domeniu îl are matematica, obiect care
prin gradul său de abstractizare şi generalizare, prin capacitatea
de analiză şi sinteză acţionează asupra tuturor trasăturilor
gândirii moderne, deci şi a creativitaţii.
Nu este vorba de o luptă a matematicii moderne
împotriva celei tradiţionale, ci îndeosebi de metodica
învăţării. Sunt cazuri în care prezentarea clasică a unor
conţinuturi matematice nu dau roade în sensul însuşirii
noţiunilor respective şi atunci este necesar să imprimăm
lecţiei de matematică un caracter mai atrăgator, aducând acea
varietate şi stare de bună dispoziţie, menite să contribuie la
atingerea obiectivelor lecţiei.
Instruirea creativă presupune punerea elevilor în situaţia de a
concepe şi realiza ei înşiși diverse cercetări şi experimente,
de a se confrunta cu diverse situaţii problematice, din care să
tragă singuri anumite concluzii, a căror valabilitate urmează să
o verifice, ajutaţi de profesor.
Această nouă atitudine implică, printre altele, încurajarea
comportamentului interogativ al elevilor (“curajul” de a pune
întrebări şi iniţierea în “arta” de a formula întrebări
pertinente).
În plus, profesorul urmează să inducă elevilor săi sentimentul
că au libertatea de a-şi exprima orice idee în legătură cu o
problemă oricât de “năstruşnică” ar putea să pară, dar
care este personală si urmează să fie propusă spre examinare
critică, fără teama că exprimarea acestei idei ar putea atrage
după sine dispreţul celorlalţi sau sancţiuni din partea
profesorului.
Fiind un obiect pluridisciplinar, matematica pune în valoare atât
latura formativă, prin dezvoltarea proceselor psihice (gândire,
imaginaţie, creativitate), cât şi latura informativă, prin
transmiterea unor cunoştinte din toate domeniile.
Orele de matematică au un rol important la formarea unei gândiri
logice, concrete şi creative, la formarea unor deprinderi de
muncă, de ordine, de punctuaţie.
Matematica este o disciplină cu mare pondere în planul de
învăţământ dar nu este uşor să fie înţeleasă şi
îndrăgită de cât mai mulţi elevi. Dacă de la bun început nu
se ţine cont, în predarea noilor cunoştinţe, de nivelul mic de
abstractizare al elevilor, riscăm ca matematica să devină o
povară.
Se spune că dacă ne dorim o casă trainică ne trebuie o temelie
solidă. Nu e deloc uşor să deschizi mintea copiilor, pentru a
primi noţiunile abstracte ale matematicii şi a le folosi în
efectuarea calculelor, precum şi în rezolvarea problemelor. Elevul
trebuie pus în situaţii problemă, de a găsi soluţii, de a-i
stimula gândirea logică, creatoare.
Prin întrebări, profesorul de matematică poate incita
gândirea elevilor: inducţie, deducţie, comparaţie, descoperire
de relații cauzale.
Rezolvarea de probleme, şi în mod deosebit compunerea de probleme
matematice, prezintă o mare importanţă pentru dezvoltarea
flexibilităţii gandirii, a originalităţii şi spontaneităţii
elevilor.
Pentru a crea probleme trebuie mai întâi ca elevii să
stapânească regulile de calcul, să aibă deprinderea de a rezolva
cât mai multe exerciţii şi de abia apoi se dezvoltă gustul de a
lucra şi de a compune probleme.
Pentru dezvoltarea gândirii elevilor se pot rezolva multe probleme
tip. La început, copiii sunt puşi să creeze probleme
asemănătoare cu cele prezentate la clasa, să-şi formeze
deprinderea de a separa întrebarea. Este important ca unele
probleme să fie repetate cu alte date numerice şi alte obiecte,
lucruri, fiinţe şi alte împrejurări pentru a se crea structuri
cognitive bine consolidate ca sistem de judecăţi, de relaţii cu o
succesiune bine determinată, care pot fi obiectivate şi în alte
împrejurări problematice.
În activitatea de compunere a problemelor trebuie să se ţină
seama de posibilităţile elevilor prin sarcini gradate, trecandu-se
treptat de la compunerea libera la cea îngrădită de anumite
cerinţe din ce în ce mai restrictive.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc
aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, veselie, bucurie,
destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii, a
oboselii. Jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale
şcolarilor, generând o motivaţie secundară, dar stimulatoare,
constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al
muncii şcolare.
În programul zilnic al unui copil, grijile legate de
învăţătură, de realizarea temelor pentru acasă, nu diminuează
cu nimic pofta lui de joacă, astfel încât integrarea jocului
didactic în lecţiile de matematică nu face decât să răspundă
unei nevoi lăuntrice de a se juca, nevoie care se menţine pe
parcursul întregii copilării.
Jocul didactic matematic cuprinde în mod obişnuit o
singură sarcină didactică. Spre exemplu, în jocul didactic:
„Caută vecinii”, scopul didactic este exersarea competenţelor
de comparare a unor numere, iar sarcina didactică este de a găsi
numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat.
Un joc didactic utilizează de regulă noţiuni
referitoare la mulţimi, operaţii cu mulţimi, elemente de logică,
relaţii de ordine, relaţii de echipotenţă, numere naturale,
operaţii cu numere naturale, unităţi de măsură, elemente de
geometrie. Folosesc cu succes jocul ,,Cine urcă scara mai repede
?’’, la lecţiile de consolidare, a deprinderilor de calcul cu
cele patru operaţii.
Diferitele variante ale jocurilor didactice, pot cuprinde sarcini de
lucru asemănătoare, dar prezente în forme diferite şi mărind
gradul de dificultate în funcţie de vârsta sau nivelul
cunoştinţelor copiilor. Prin intermediul jocului didactic se
consolidează şi chiar se verifică temeinicia cunoştinţelor
elevilor, contribuind la îmbogăţirea nivelului de cunoştinţe.
Indiscutabil exercitiile si problemele sunt manifestari ale unor
jocuri inteligente.
Orice joc se desfasoara dupa reguli bine stabilite, sub
supravegherea dascalului, care judeca si supravegheaza daca regulile
jocului sunt cu strictete respectate.
Una din trăsăturile esenţiale ale jocurilor didactice o
reprezintă caracterul lor competitiv, de întrecere. Elevii sunt
solicitaţi să-şi concentreze atenţia, să gândească repede şi
corect, să participe activ la reuşita jocului, dezvoltându-se
spiritul de întrajutorare, de dragoste şi ataşament faţă de
echipa sau colectivul din care fac parte.
În orele de matematică pot fi incluse o mulţime de jocuri
matematice în vederea consolidării de exemplu a noţiunii de
număr natural ori pentru exersarea operaţiilor matematice
învăţate.
Exemple de jocuri fosite la matematică:
- numere încrucişate, cuvinte încrucişate, enigme matematice,
glume şi trucuri matematice,
- probleme amuzante, paradoxuri, sofisme, curiozităţi matematice,
labirintul,
- Careuri magice, Tangram, Turnurile din Hanoi, Cubul Rubik, Sudoku.
Sarcina primordială a cadrului didactic de a-i înarma pe elevi cu
procedee de investigaţie ştiinţifică, a condus la introducerea
unor strategii didactice care stimulează şi exersează gândirea
elevilor pe linia flexibilităţii, creativităţii,
inventivităţii ca: problematizarea, modelarea, învăţarea prin
descoperire etc.
Prin problematizare gândirea elevului trebuie orientată spre
găsirea soluţiei optime din mai multe posibile, astfel încât
aceasta să satisfacă simultan şi integral toate condiţiile
impuse.
Elevul trebuie pus în situaţia de a găsi independent lucruri
cunoscute, dar care au un aspect nou pentru el. Astfel elevilor nu
li se mai dau cunoştinţe de-a gata, ci ei învaţă să
găsească, să observe şi să cerceteze singuri diferite aspecte
ale realităţii, prin punerea în valoare a informaţiilor pe care
le-au acumulat anterior, astfel încât la dobândirea
cunoştinţelor să se ajungă prin descoperire.
În activitatea didactică o importanţă deosebită îl are munca
independentă prin folosirea fişelor de lucru în instruirea şi
educarea elevului.
Munca independentă se poate desfăşura individual sau în
colective mici. Munca în grup cere însă ca toţi elevii clasei
să execute aceeaşi activitate, ca toţi elevii din cadrul grupului
să fie activizaţi fără ca unii să monopolizeze toate
activităţile ce urmează să se desfăşoare.
În raport cu scopul vizat, munca independentă poate fi
clasificată astfel: pentru dobândirea cunoştinţelor, pentru
fixarea unor deprinderi, pentru dezvoltarea unor procese
intelectuale, pentru verificarea şi evaluarea cunoştinţelor
predate. Ea se adresează tuturor elevilor, atât celor foarte
dotaţi, cât şi celor slab dotaţi din punct de vedere
intelectual. Indiferent ce fel de fişe le dăm elevilor şi la ce
obiect, ele trebuie corectate şi notate, iar rezultatele
înregistrate imediat pe diagrama evaluării fişelor de muncă
independentă.
Instruirea creativă presupune o nouă concepţie a profesorului
despre evaluarea rezultatelor şcolare, care va deplasa accentul de
pe cantitatea de informaţie memorată de elevi, pe aprecierea
caracterului original, creativ al răspunsurilor elevilor.
Profesorul însuşi, prin activitatea sa, trebuie să constituie un
model de om creativ.
În timpul unei astfel de ore elevului i se va cere:
 să caute, să găsească răspunsuri adecvate, nu să asculte;
 să facă invenţii, să creeze, să-şi imagineze, nu să
înregistreze;
 să descopere el şi să argumenteze cu exemple personale, nu
să memoreze.
Profesorul modern are sarcina să conducă o vastă activitate, prin
indicaţii clare, prin exemple sugestive folosite ca modele, prin
cerinţe raţionale, să canalizeze gândirea şi imaginaţia
copiilor, să-i facă pe elevi să aibă încredere în ei, să le
educe calităţi moral-volitive, să le dezvolte interesul şi
sensibilitatea la probleme noi, să fie receptivi la situaţii
problematice cu conţinut matematic.

Bibliografie:
 Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, E.D.P.,
București,1980
 Crețu, Elvira, Psihopedagogie școlară pentru
învățământul, Editura Aramis, București,1999
 Joița, Elena, Didactica aplicată, Editura Gheorghe Alexandru,
Craiova,1994