ABORDAREA “CALITĂŢII EDUCAŢIEI” ÎN SISTEMELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA ŞI FINLANDA

Structura învățământului în cele două țări
În România sistemul de învățământ obligatoriu este de 10
clase, vârsta de debut a școlarității este de 6 ani. Potrivit
legii educației din 12 Aprilie 2010, clasa pregătitoare de la
grădiniţă se va muta la învăţământul primar. În vederea
asigurării calităţii educaţiei şi a optimizării gestionării
resurselor, unităţile de învăţământ şi autorităţile
administraţiei publice locale pot decide înfiinţarea
consorţiilor şcolare care sunt parteneriate contractuale dintre
unităţile de învăţământ. Teoretic vârsta de încheiere a
învățământului general obligatoriu este de 16 – 17 ani, din
anul şcolar 2003-2004 clasele a IX-a şi a X-a sunt finalizate cu
certificat de absolvire, iar clasele a XI-a și a XII-a sunt
finalizate cu diplomă de Bacalaureat.
Învăţământul primar începe cu clasa pregătitoare și se
termină cu clasa a IV-a, învăţământ cu formă de zi și, de
regulă, cu program de dimineaţă. Vârsta de încheiere a
învăţământului primar este de 10-11 ani.
Sistemul educațional finlandez este alcătuit din anul pregătitor
pentru copiii de 6 ani, opțional, constă în activități
desfășurate în centrele de zi, școala primară este din clasele
a I-a până în a VI-a, gimnaziul din a VII-a până în a IX-a,
iar liceul sau școala vocațională cuprinde clasele a X-a , a
XII-a, după urmând universitatea. Educația obligatorie este de 9
ani și este gratuită.Anul școlar preuniversitar finlandez este
împărțit în două semester ca și în România. În cazul
învățământului obligatoriu (7 – 16 ani) serviciile
profesorilor, cărțile, materialele didactice, transportul școală
– casă, mâncarea în cadrul școlii sunt gratuite.
Autoritățile locale pot să organizeze cu sprijinul voluntarilor,
activitățile after – school pentru elevi. În Finlanda –
principiul egalității de șanse se aplică întru totul.
Copiii intră în clasa întâi în anul în care împlinesc 7 ani
și sunt înscriși la școala cea mai apropiată de domiciliu.
Dacă un copil nu este înscris la școală sau nu studiază (cazuri
extrem de rare), reprezentanții legali ai copilului pot fi
amendați.
În clasele I-VI elevii au toți același curriculum, însă la
gimnaziu apar mai multe materii opționale, care sunt alese
împreună cu părinții și consilierul școlar.
Materiile comune sunt : cele 2 limbi oficiale (finlandeză și
suedeză), o limbă străină, studii de mediu, educația pentru
sănătate, religie sau etica, istorie, studii sociale, matematică,
fizică, chimie, biologie, geografie, educație fizică, muzică,
artă și lucru manual, economie domestică.
În sistemul educațional finlandez nu există şcoli private. Timo
Lankinen, fostul director general al Consiliului Naţional de
Educaţie, spunea: "Avem acest contract social: educaţia
obligatorie trebuie să fie asigurată pentru toată lumea şi toate
partidele din ţara noastră au acceptat această politică. Dacă
va rămâne aşa, nu vom avea nevoie de şcoli private".
În România Inspectoratele școlare sunt organe de specialitate ale
Ministerul Educației și Cercetării, sunt subordonate acestuia și
se organizează la nivel județean. În Finlanda nu există
Inspectorate Școlare, școlile fiind subordonate direct Consiliului
Educației din regiunea respectivă, organism ce reprezintă veriga
de legătură între M. Ed. și unitățile de învățământ.
Motivația desființării acestui organism fiind aceea că
profesorii nu au nevoie să fie controlați – ar fi sub demnitatea
lor. Fiecare profesor tinde spre autoperfecționare și are
conștiința lucrului bine făcut, deci nu este nevoie de un control
exterior al calității muncii sale. În plus părinții și
mass-media sunt mereu cu ochii pe toți actorii implicați în actul
educațional, inclusiv asupra celor care iau decizii.

Evaluarea elevilor în învățământul celor două țări
Pentru primii patru ani, există un sistem numit calificative.
Acestea sunt Foarte bine (FB) - Excelent, Bine (B) - Bine,
Satisfăcător (S) -satisfăcător, de fapt, sensul (abia) trece și
Insuficient (I) - a eșuat. Elevii care nu obțin pe tot parcursul
anului note bune trebuie să susțină un examen în vară cu un
ansamblu de profesori, iar în cazul în care situația nu este mai
bună, elevul va repeta tot anul. "Calificativele" sunt folosite pe
tot parcursul anului, într-un sistem de evaluare pe tot parcursul
anului, la teste, în activitățile școlare, acasă sau pentru
proiecte.
Pentru clasele V-XII, este utilizat un sistem de notare de la 1 la
10, 10 fiind cea mai bună notă, 1 fiind cea mai proastă notă și
5 este nota minimă de trecere.
In sistemul finlandez se pune mare accent pe autoevaluare, elevii
fiind puși în situația de a își da ei inșiși calificative.
În primele clase nu se dau note, ci se fac doar evaluări verbale,
ramânând la decizia locala anul de studiu de la care este introdus
și sistemul de notare, sistemul de notare fiind de la 4 la 10, nota
minimă fiind nota 5.
Primul moment în care se face o selecţie a elevilor valoroşi este
la vârsta de 15 ani, când un test asemănător fostelor trepte de
liceu din România îi desemnează pe cei care merg la licee şi pe
cei care merg la şcolile vocaţionale.
La sfîrșitul fiecărui an de studiu, elevii primesc un certificat
de absolvire. Dacă elevul nu a reușit să acumuleze suficiente
cunostințe, acesta susține o nouă examinare la sfârșitul verii,
iar dacă nu reușește să treacă nici acest examen poate repeta
anul, însă aceste cazuri sunt foarte rare, iar decizia de a repeta
anul este luată de catre profesori împreună cu directorul școlii
numai dupa ce are loc un interviu cu elevul și părinții acestuia.
Un accent deosebit se pune pe ritmul propriu de învătare al
fiecărui elev în parte, iar competiția între copii nu este
stimulată în niciun fel. În școală sunt angajați mai mulți
profesori de sprijin, care lucreaza cu copiii cu dificultati de
învatare, fie în cabinetul propriu, fie în clasă, în timpul în
care materia respectivă este predată. Elevii sunt încurajați
permanent să gândească liber, să dezbată subiecte, sa pună
întrebări, să lucreze în echipă, să inteleagă ceea ce
învață și pentru ce învață.
Elevii finlandezi petrec în scoală aproximativ 600 de ore pe an,
mult mai puțin în comparație cu cele peste 850 de ore petrecute
de elevii români, iar temele pentru acasă sunt foarte puține
explicația fiind că predând mai puțin, elevii pot să-și
consolideze mai bine informația, iar timpul liber pentru joacă
(extra play time) este de fapt unul dintre factorii care stau la
baza succesului școlar.
Fiecare elev primeşte educaţie şi masă, gratuit, la şcoală,
măsura guvernamentală extinzându-se până la nivelul
universitar. Nu există inspecţii în şcoală, nici clasamente ale
instituţiilor, ci doar un singur set de examene naţionale, atunci
când elevii trec de la şcolă în facultate, la vârsta de 18
ani.
Un alt element interesant este că, după absolvirea unei
facultăţi politehnice, de exemplu, care are un covârşitor
caracter practic, fostul student trebuie să lucreze în domeniu
timp de trei ani pentru a urma studiile masterale.
Modul de motivare a profesorilor este unul foarte performant în
sistemul finlandez de învățământ. Salariile pe care le primesc
sunt printre cele mai mari din Europa și pot ajunge pana la 5000 de
Euro pe luna. Profesorii finlandezi mai sunt motivați și prin
posibilitatea de a avansa în carieră. Profesorii nu au grija doar
să stapânească foarte bine o materie, ci sunt interesați să
aibă și o a doua specializare. Școala pune preț pe calitatea
profesorilor, învestind doar în cei care realizează performanțe.

Deși este țara europeană cu cel mai performant sistem de
învățământ, Finlanda pregatește o reformă radicală în
domeniul educației. Mai exact, autoritățile de la Helsinki vor
schimbarea abordării structurii programei școlare, de la axarea pe
discipline, la axarea pe teme de interes.
Sistemul de predare pe discipline, de tipul o oră de istorie, apoi
o oră de geografie se retrage treptat din programa scolară a
claselor superioare de liceu (pentru elevii mai mari de 16 ani) și
este înlocuit de ceea ce finlandezii numesc studiul tematic sau,
așa cum este cunoscut in România, învățământul
interdisciplinar.
Iar schimbările nu se opresc la modul în care este structurată
programa școlară, ci se dorește și o regândire a modului în
care se face predarea la clasă. Rândurile de banci în care copiii
ascultă pasiv la profesorul care iși sustine ora vor fi înlocuite
cu grupurile de lucru, în care elevii vor fi provocați să rezolve
probleme împreuna, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de
comunicare și de lucru în echipă, mod de predare pe care România
l-a adoptat doar în urma cu câțiva ani, punânduse accent pe
predarea integrată.
Mai nou, Finlanda pregatește schimbări și pentru ciclul primar,
prin proiectul Playful Learning Centre, în cadrul căruia se
poartă negocieri cu companiile de jocuri video, pentru a găsi
soluții inovatoare de învațare pentru cei mici. Spre exemplu, la
ora de engleză, profesoara le aduce copiilor la clasa harta
Europei. Copiii trebuie să vorbească în engleză despre
condițiile meteo din fiecare țara de pe hartă, combinând astfel
noțiuni de engleză cu noțiuni de geografie.
Sistemul se aplică în câteva școli din Helsinki, precum Școala
Primară Siltamaki, unde învață 240 de copii cu varste cuprinse
între 7 si 12 ani.
Cu toate că sistemul este implementat deja în unele școli, cu
rezultate încurajatoare, reforma întâmpină o anumită
rezistență.

BIBLIOGRAFIE
Ghid de finanțare a sistemului de învățământ românesc
Legii învăţământului nr. 84/1995
Legea Educației Naționale nr. 1/2011
Legea nr. 268 din 13 iunie 2003 pentru modificarea şi completarea
Legii învăţământului nr. 84/19959Ordonanța de urgență nr.
75/2005
www.finlanda.ro
www.fundațidinu patriciu.ro