Literatura, ca artă a cuvântului, prinintermediulcăreiarealitateaestereflectatăîntoatăcomplexitateaei, îioferăcopilului un întregunivers de gândurişisentimente, de aspiraţiispreidealuriînalte.
Poveştilepentrucopiiconstituie „cartea de sufletşi de învăţătură” a preşcolaruluiceadunăvalori ale tezauruluiliterarromânesc, clasicşicontemporan, ale literaturiiromâneşiuniversalecare au fostşirămânleagănulcopilărieituturorgeneraţiilor.

„Pământul nu aparţine omului, ci, dimpotrivă, omul aparţine planetei”-este un adevăr vechi ce stă la baza unor programe de dezvoltare durabilă a statelor lumii, care au înţeles că problema mediului înconjurătoreste o problemă universală, deoarece fenomenele de poluare nu ţin seamă de graniţe şi nu sunt limitateca distanţe. Dragostea pentru natură este o componentă educaţională care are consecinţe asupra comportamentului uman. Promovarea educaţiei ecologice a devenit o problemă stringentă a societăţilor moderne, societăţi tehnologizate. Pentru creearea unei atitudini ecologice este nevoie de o motivaţie puternică, de interes şi decenţă.

Ascultând poveşti, copiii întâlnesc expresii noi care, odată cunoscute devin un bun al lor. Prin poveşti pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii populare cât şi a celei literare. Copilul reţine expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice stilului povestitorului, diverse forme sau grupări sintactice care dezvoltă vorbirea corectă a copilului.
Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti, care au fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind poveştile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului – oameni harnici, curajoşi, dotaţi cu stăruinţă şi dărzenie, optimişti, şi veseli, glumeţi, dar şi hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai bună, pentru izbânda dreptăţii, a cinstei, a adevărului. Deosebit de valoroase sunt ”Povestea unui om leneş”, „Fata babei şi fata moşneagului”.

Încă din timpuri care se pierd în neguri milenare, teritoriul geto – dacic a avut o suprafaţă vastă. Dacă ar fi să considerăm că toate triburile stabilite de-a lungul şi de-a latul Europei au descins din strămoşii hyperboreeni geto – daci, atunci vom înţelege că aproape întregul continent era al Daciei. Ar trebui să ne mândrim că suntem urmaşii acestui neam şi să nu ne fie ruşine cu asta şi să nu ne mai declarăm urmaşii lui Traian.
Particularitatea spirituală a românilor este configurată şi de o poziţie geografică aparte, de punte de legătură între Răsărit şi Occident, între Ortodoxie şi Catolicism, aşa cum remarca şi Sanctitatea Sa, Ioan Paul al II-lea, în istorica sa vizită în România.
Sau, cum afirmă un mare teolog român, Dumitru Stăniloaie: „Dar spiritul de sinteză al neamului nostru nu se explică numai din persistenţa lui în vremuri imemorabile în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului nostru ancestral cu cel latin şi al creştinismului ortodox”. De altfel, caracterul nostru latin nu este străin de vechimea fiinţei noastre de traci, care nu s-au mutat niciodată din acest spaţiu. Poporul român a dăinuit de veacuri în acest spaţiu, datorită înaintaşilor lor, adevăraţi eroi, de care trebuie să fim mândri; datorită faptului că şi-a respectat tradiţia şi cultura, înaintaşii noştri şi-au respectat eroii, şi-au făcut din ei adevărate modele de urmat. În ultima vreme însă, modelele s-au schimbat, sau tineretul român caută modele în altă parte, în afara graniţelor. Modelul occidental sau american este la modă.