Pagina mea - ramona_77

ramona ramada - profesor Geografie

Învăţământ gimnazial - Scoala Gimnaziala "Ion Minulescu" Constanta

Constanta, Constanta, Romania

 

• Despre mine *

• Interese educaţionale

• Hobby-uri

• Realizări în carieră *


Comentarii (2)

0 0

11.01.2016 13:48 danvulc

Stimată „ramona_77”

Vă înţeleg sentimentele încercate în momentele în care aţi comentat :
„Acum zeci de ani, fără tehnologia actuală, prezentări PowerPoint realizate de profesor..... , era altceva! „
Aţi vrut să mă treceţi dincolo de „pensionare”, direct la „înmormântare” !
Nu sunt chiar „zeci” de ani ! Doar către „zece” !
Teribila dezvoltare în IT vă face să credeţi că a trecut foarte timp !
În toată vara anului ’99 am rezolvat peste 80 de probleme de loc geometric folosind limbajul BASIC pe calculator HC 92 (dacă „77” reprezintă cumva anul naşterii d-voastră, s-ar putea să vă amintiţi de acest calculator, ce reprezenta dotarea, de atunci, a laboratoarelor de informatică de la şcolile de prin „oraş” !).
A fost o originală şi apreciată lucrare de gradul I. Redactarea lucrării şi tipărirea ei, în schimb, am făcut-o pe calculator PC, la o colegă mai „avută” ce îşi achiziţionase aşa ceva.
Doi sau trei ani mai târziu am vândut maşina ca să-mi cumpăr, şi eu, PC !
Erau groaznic de scumpe.
Am luat „vârful de lancie” de la acea vreme.
Hardul acelui calculator era de 6,4 GO (cel mai mare de atunci) iar la RAM erau 64 MO.
Acum, după 15 ani, doar un simplu stick are memorie de 8 GO !!! (şi costă 10 lei)
De aceea vă spun că e doar impresia trecerii unor … „zeci” de ani !
În ceea ce privesc lecţiile făcute, am pornit de la ideea că „vizualul” şi „culoarea” ar putea să atragă elevul spre geometrie în special !
În plus, se câştigă mult timp din desenul ce ar trebui făcut pe tablă, timp ce permite mai multe aplicaţii şi deci o înţelegere mai bună.
Colegul de Geografie atrage elevul cu o ilustrată colorată din această lume, iar la Biologie organele vieţuitoarelor pot fi vizualizate 3D.
Eu, cu triunghiurile şi x –urile ce puteam face ? M-am gândit să încerc astfel de lecţii !
Elaborarea lecţiilor necesită multă răbdare şi migală, de aceea le cam fac în vacanţe.
După aceasta, trebuie experimentate şi ajustate în funcţie de modul în care decurg la clasă.
Ceea ce am postat pe acest site sunt lecţii încercate la început numai de mine, cam doi ani şi apoi de câţiva prieteni colegi cam tot atât.
Deci cam după 4 ani de experiment am ajuns la concluzia că sunt bune şi merită să le vadă şi alţii, postându-le pe site.
Acum am „tone” de astfel de lecţii.
Elevii de clasa 7 şi 8 au un dosar cu multe fişe (cam 80 – 90 de file) ce se folosesc la astfel de ore, dosar ce îl primesc în prima oră la începutul anului.
Să nu credeţi că am eludat complet lozinca: „matematica se face cu creta pe tablă !”
Sunt destule probleme ce se rezolvă pe tablă dar după ce s-a trecut printr-o mulţime de exemple „colorate” … de calculator.
Desigur, fiecare click ascunde câte o întrebare ! (din păcate pe acestea nu ştiu cum să le pun pe site).
Dacă şti clasa, provoci, în general, la început, elevii ceva mai buni ! După două, trei exemple „se prind de mişcare” şi ceilalţi! Oricum, nu există elev în clasă care să nu răspundă de două, trei ori, în astfel de lecţii !
Lecţia de fizică am făcut-o pentru a exemplifica colegilor de fizică modul în care ar putea preda.
Nu toate lecţiile, dar unele chiar ar fi atrăgătoare !
Nu am mai postat de atunci alte lecţii de matematică pe acest site. Ele se predau într-un „circuit” ceva mai restrâns, de colegi ce cred şi ei în această idee, le folosesc şi au văzut că elevii sunt mai receptivi şi înţeleg mai bine. Le-a adoptat şi le predă în acest mod şi un coleg în Franţa.
Nu se vor „perima” odată cu trecerea timpului. Nici chiar în „zeci” de ani! Asta şi din faptul că Pitagora este … etern !
În fiecare an se mai adaptează câte ceva, în funcţie de modul de percepţie a elevilor şi fiecare lecţie are câteva variante, aşa încât să poată fi folosită la clase de nivel diferit.
În plus, de la lecţiile mele, până la ce vezi pe didactic.ro este ceva … distanţă ! (ca să fiu şi puţin … modest !).
Sper că aceste rânduri să vă lămurească puţin şi asupra omului de dincolo … de comentarii şi poate reuşesc să mai „înmoaie” înverşunarea cu care aţi vrut să mă „înmormântaţi” în „zeci” de … feluri !
Toate cele bune şi mult succes în viitor !

0 0

13.01.2016 20:38 ramona_77 - Autor

Stimate domn, "danvulc"! Îmi pregătesc inspecția pentru gradul I, dar peste câteva zile, "vorbim"!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.