Pagina mea - Lusiana

Lusiana Drăguşin - profesor Limba şi literatura română

Învăţământ gimnazial - Scoala Gimnaziala Fagetelu

Fagetelu, Olt, Romania

 

• Despre mine *

Cine sunt eu ?
Poate că exprimând cine sunt eu, poate afli cine eşti tu!
De câte ori nu am repetat fiecare dintre noi întrebarea?! până să îmi dau seama ce să spun despre mine, sau ce ar putea interesa, sau mai ales ceea ce sunt eu, am înţeles că nu e o întrebare simplă, cu atât mai mult pentru că mă invadează, mă cercetează adânc. Dar de aici trebuie să pornim, nu?! puţin câte puţin.
Mă numesc Lusiana Drăguşin şi mă pot considera oarecum novice în branşa educaţională, chiar dacă prin venele mele curge sânge de dascăl. Am lucrat pe proiecte de parteneriat, model PROBONO, cu elevi din învăţământul preprimar timp de 4 ani, fiind iniţiator al programului de formare şi educare: “ENGLISH KIDS”, după care, am decis să mă dedic în întregime educaţiei copiilor.
În prezent sunt DIRECTOR, profesor titular pe catedra de limba şi literatura română/limba şi literatura engleză în cadrul Şcolii Gimnaziale Făgeţelu, Olt.

• Interese educaţionale

Gândesc despre mine, de la începuturi şi până acum, a fi o persoană deschisă, cu o dorinţă de cunoaştere neîncetată, cu un temperament oarecum amestecat, când incendiar, când melancolic, dar întotdeauna autentică. Şi asta pentru că deţin abilităţi de comunicare, pentru că sunt spontană şi naturală. Sunt ceea ce gândesc, şi o spun fară prea multe menajamente.
Ştiţi că personalitatea nu se schimbă după vreme şi timp, doar se şlefuieste, ca şi diamantul.
E un mare pacat să nu arăţi ceea ce eşti cu adevărat! Pentru ca asta e frumuseţea, fericirea, să exprimi ceea ce eşti, şi asta îmi doresc şi pentru copiii pe care îi educ, altfel n-aş fi înţeles care e sensul şi rostul meu în aceasta călătorie a vieţii educaţionale.
Nu, alegem pentru că ştim ce să alegem, ci pentru că viaţa ne-a pus în mijlocul experimentării.
Mă străduiesc să pot da un sens vieţii copiilor pe care îi îndrum, să construiesc relaţii inter şi intraumane, să consolidez legături între mine şi ceilalţi, să aplic, nu doar să vorbesc din şi despre cărţile de referinţă, pe care nu încetez niciodata să le citesc, mă întorc la ele de fiecare dată când îmi lipseşte curajul de a continua…

• Hobby-uri

Educaţia, formarea, informarea şi instruirea copiilor, și în egală măsură a mea, fiindcă setea de cunoaștere nu am reușit să mi-o potolesc!
Iubesc taina scrisului, literele sunt o parte din viaţa mea !

• Realizări în carieră *

* Membru U.Z.P.R. București, începând cu data de 01 aug 2020;
* Scriitor Uniunea Scriitorilor Europeni din Republica Moldova;
* Secretar general de redacţie la revista "Cafeneaua politică şi literară".
*Secretar general de redacţie la revista "Popas Jurnalistic și Litrar-Artistic".
* Director fondator al revistei de cultură, artă şi spiritualitate "Glasul literelor", revistă online;
* Profesor limba engleză în învăţământul preprimar 2008~2011 în parteneriat cu G.P.N. Nr.6, Slatina-Olt;
* Profesor coordonator al proiectului educaţional: „ Play and learn english together at kindergarten”, 2008~2011, în parteneriat cu G.P.N. Nr.6, Slatina-Olt;
* Iniţiator programul de formare şi educare: “ENGLISH KIDS” în parteneriat cu G.P.N. Nr.6 Slatina-Olt;
* Profesor coordonator al proiectului educaţional: „Toamna în literatura română şi engleză ” 2011~2012;
* Profesor coordonator al proiectului educaţional: „CARTEA BALSAM PENTRU SUFLETUL CITITORULUI”, proiect educativ de promovare a lecturii, 2013 ~ 2014;
*Profesor coordonator al proiectului interdisciplinar: „Concurs limba şi literatura română/matematică” în anul şcolar 2014 ~ 2015 ;
* Prof. coord. al proiectului: "În dar, o carte!", TIPUL PROIECTULUI: VOLUNTARIAT, în anul şcolar 2014 ~2015;
* Participant cu lucrare scrisă la simpozionul Județean “Ajutați planeta să trăiască”! ediția I, 2015-2016.
* Participant Parteneriat Școala Gimnazială Sâmbureși cu tema: O altă lume, lumea poveștilor, ediția a V a.
* Profesor coordonator al proiectului educativ de promovare a lecturii „COPILUL DE AZI, SCRIITORUL DE MÂINE”, 2017-2018;
* Profesor coordonator al Proiectului „Cuvintele în imagini”, nov. 2017
* Inițiator proiect educațional cu tema “Micii ecologiști”, nov. 2017;
* Inițiator proiect educațional interdisciplinar cu tema “1 Decembrie, ziua tuturor românilor”;
* Premiul I ca prof. coord. la Festivalul concurs de literatură pentru copii, “Sfânta Varvara”, Aninoasa, ediția a III a, 2017-2018;
*Participare la Concursul-simpozion “Raza-Soarelui”, dec 2017, organizat de Șc. Gim. Ceanu Mare, jud. Cluj;
*Participare la Concursul regional “Pulberi de vis” organizat de Școala Mihail Drumeș, Balș, 2018;
* Participare Simpozionul Internațional "Școala Altfel", cu videobook, publicat sub ISBN 978-606-633-827-1, mai, 2018;
* Participare la Concursul organizat de C.D.D.Olt: "De ce iubim România?"
*Participare la Concursul Județean: "Cadouri literare pentru ea" organizat de Liceul Tehnologic Vitomirești, martie, 2019;
* Participare la Concursul Județean: "Bucuria primăverii", organizat de Liceul Tehnologic Metalurgic, martie, 2019;
* Participare Concursul Interjudetean: "Dragobete - Sărbătoarea iubirii la români", Arad, feb-iun, 2019;
* Premiul I la concursul "FRUMUSEȚEA CRĂCIUNULUI" - izvor de bucurie și datini, ed. a II a, Botoșani, 2019, cu eleva RĂDULESCU GEORGIANA, prof. coord. Lusiana Drăgușin;
*Premiul II la concursul MESAJ PENTRU PĂRINTELE MEU, C.C.D. Olt, cu eleva NEN ANA MARIA, prof. coord. Lusiana Drăgușin;
Colaborator la câteva reviste de opinie şi atitudine culturală, o serie de poeme evidenţiate în reviste literare şi reviste on-line de cultură.
Implicată într-un proiect ce vizează apariţia câtorva volume de versuri, în lucru, romanul „Zaira”;
* Diplomă de participare la concursul: „Romeo şi Julietea la Mizil” ediţia 2010~2011;
* Apariţie în revista de opinie culturală BOEMA, membră a Asociaţiei Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, în numerele 5/2013, 9/2013 şi 65/2014;
* Apariţie în Antologia Dor de Dor – Dor Mărunt ediţia I, 2013;
* Diplomă de participare la concursul: „Romeo şi Julietea la Mizil” ediţia 2013~2014
* Apariţie în revista LitArt februarie 2014, anul V, nr.2 (47);
* Apariţie în revista de opinie culturală A.V.A, numărul 11 din februarie 2014;
* Apariţie în revista de opinie culturală DOR de DOR, anul IX,Iunie 2014, numărul 95;
* Apariţie în revista de opinie culturală Salonul Literar, nr. 84, anul XVI – 2014;
* Diplomă de participare la concursul: „Romeo şi Julietea la Mizil” ediţia 2014~2015;
* Menţiune la Concursul Literar Bucureşti, 15 ianuarie 2015, dedicat aniversării a 165 ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu;
* Apariţie în Revista Orizonturi Literare, martie 2015, ISSN:2344-312X, ISSN-L2344_312X;
* Apariţie în Revista Luceafărul, 26 martie 2015, ISSN: 2065-4200, Fondat 2009;
* Apariţie în revista POEZIA, revistă de cultură poetică DIRECTOR FONDATOR Cassian Maria SPIRIDON în numărul din aprilie 2015;
* Apariţie în revista de opinie culturală BOEMA, membră a Asociaţiei Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, în numărul nr.76, iunie 2015;
* Apariţie în revista Basarabia Literară, revistă care apare sub egida Societăţii Scriitorilor Români din Republica Moldova în numărul din iune 2015;
* Cuvânt de apreciere asupra volumului „Polen de cuvinte” al scriitoarei Geambaşu Valentina apărut în octombrie 2015;
* Contribuţie cu versuri în volumul de coautori „Femeile cu flori rosii în păr” apărut în octombrie 2015;
* Apariţii în Revista Lireratura de azi, revistă online aflată sub egida Uninunii Scriitorilor din România în data de 07 octombrie 2015;
* Cuvânt de apreciere asupra volumului „Polen de cuvinte” al scriitoarei Geambaşu Valentina apărut în octombrie 2015;
* Contribuţie cu versuri în volumul de coautori „Femeile cu flori rosii în păr” apărut în octombrie 2015;
* Apariţie în revista de opinie culturală DOR de DOR, anul XI, 2015, numărul 112, luna noiembrie;
* Apariţie în Revista eCreator.ro, revistă online aflată sub conducerea lui Ioan Romeo Rosiianu în aprilie 2106;
* Apariţii în revista „Cafeneaua politică şi literară” în numărul din mai, 2016;
* Apariţie în revista „Cafeneaua politică şi literară” în numărul din august, 2016;
* Apariţia volumului de versuri Regăsiri în esenţe, volum îngrijit şi publicat la Editura Genius, sub îndrumarea scriitorului Alensis De Nobilis, în luna mai 2016;
* Premiul de poezie ~ Concursul de creaţie literară, ediţia a V a, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi;
* Apariţie în revista Parnas XXI, director coordonator, Maricel Chișcă, aug, 2017;
* Apariţie în revista „Cafeneaua politică şi literară” în numărul din septembrie, 2017;
* Apariţie în revista 28 apr. 2018 Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO.
* Mențiune FESTIVALUL INTERNAȚIONAL de Poezie și Epigramă, Romeo și Julieta, Mizil, ediția a XII a, 2019;
* Autor în Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni şi a antologiei poeziei româneşti în mileniul trei, coordonată de personalitatea culturală, Traian Vasilcău, Colectia Pasărea Phoenix, anul 2020;
* Apariție în Antologia "SIMBOL ȘI METAFORĂ", poezie și analiză literară, editura PIM, Iași, anul 2020;
* Apariție în revista "Popas Jurnalistic și Literar Artistic", poezie și analiză literară, nr din iulie și august 2020;


Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.