Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA SENTIMENTELOR

Călătorie în lumea sentimentelor” este un concurs educaţional la care estimăm că vor participa aproximativ 50 elevi din ciclul gimnazial şi 15 de cadre didactice. Elevii vor crea o poveste în care personajul principal pleacă într-o călătorie în lumea sentimentelor. Finalitatea acestui demers constă în conştientizarea de către elevi a rolului pe care îl au trăirile afective în viaţa omului, în identificarea sentimentelor şi a modului în care acestea influenţează comportamentul uman. Ataşat poveştii, elevii vor realiza şi un desen de dimensiuni A4 în care vor reda sugestiv conţinutul poveştii. Concursul va fi promovat în unităţile şcolare cu clase gimnaziale. Proiectul se va desfăşura în primă etapă la nivelul fiecărei unităţi şcolare, urmând ca în etapa a II-a să se înscrie fiecare şcoală cu maxim trei creaţii, dintre cele mai bune, care vor fi editate pe un CD cu ISBN. Cele mai bune lucrări vor fi premiate într-un cadru festiv. Acest CD va fi distribuit şcolilor participante.

Nume proiect: proiect educational aflat in CAERI 2015

Organizatori: CJRAE HUNEDOARA

Condiţii de participare: Regulament ,,Călătorie în lumea sentimentelor ” Organizatori: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara Titlul concursului: ,, Călătorie în lumea sentimentelor” SCOPUL Conştientizarea de către elevi a tr

Perioadă înscriere: 23.02.2015 - 15.05.2015

Perioadă desfăşurare: 23.02.2015 - 15.05.2015

  1. PREZENTAREA PROIECTULUI

D.1. Argument, justificare, context

Acest proiect pleacă de la ideea că elevii cu vârsta cuprinsă între 10/11-14/15 ani se află într-o etapă de profunde transformări fiziologic-emoţionale. Este un moment în care puberul doreşte să-şi identifice trăirile emoţionale, să se autocunoască mai bine, să dobândească capacităţi de relaţionare cu cei din jur.

Crearea unei poveşti facilitează exprimarea emoţională şi îmbunătăţirea comunicării. Modalitatea de exprimare scrisă, stimulează elevii să creeze personaje noi şi relaţiile dintre acestea, dând posibilitatea dezvoltării creativităţii. De asemenea, lectura va fi stimulată prin căutarea informaţiilor despre sentimente, prin citirea altor poveşti existente şi a poveştilor cuprinse în cartea ce va fi realizată.

D.2. Scopul proiectului: conştientizarea de către elevi a trăirilor afectiv-emoţionale în contextul relaţiilor interumane.

 

D.3. Obiectivele specifice ale proiectului:

  • Formarea capacităţii  elevilor de a-şi  exprima  propriile trăiri afective (sentimente);
  • Conştientizarea modului în care trăirile afective (sentimentele) influenţează relaţionarea cu cei din jur;
  • Îmbunătăţirea comunicării cu cei din jur;
  • Dezvoltarea creativităţii;
  • Stimularea interesului pentru lectură şi scris.

 

D.4. Descrierea grupului ţintă căruia i se adresează proiectul: elevii claselor de gimnaziu (clasele V-VIII) din unităţile şcolare cu vârsta cuprinsă între 10/11-14/15 ani.

 

D.5. Beneficiarii direcţi şi indirecţi: beneficiari direcţi ai concursului sunt elevii participanţi  la faza judeţeană şi regională, beneficiarii indirecţi sunt părinţii, cadrele didactice.

 

D.6. Durata proiectului: februarie – iunie 2015

D.7. Descrierea activităţilor

Activitatea nr.1

a)      Titlul activităţii: promovarea proiectului la nivelul publicului ţintă

b)      Perioada: 16 -20 februarie 2015

c)      Loc de desfăşurare:  sediul CJRAE Hunedoara.

d)     Participanţi: cadrele didactice.

e)      Descrierea activităţii: proiectul se va posta pe site-ul www.didactic.ro şi pe forum-ul ISJ Hunedoara, secţiunea CJRAE Hunedoara: www.isj.hd.edu.ro/cjraehd, se vor face cunoscute obiectivele, activităţile, regulamentul, finalitatea şi partenerii proiectului.

Activitatea nr.2

a)      Titlul activităţii: implementarea proiectului la nivel de unitate şcolară

b)      Perioada: 23 februarie-30 aprilie 2015

c)      Loc de desfăşurare: unităţie de învăţământ cu clasele V-VIII

d)     Participanţi: elevi, cadre didactice,  psihologi şcolari.

e)      Descrierea activităţii: cadrele didactice vor desfăşura activităţi prin care elevii îşi vor dezvolta inteligenţa emoţională, cu accent pe universul afectiv-realţional al preadolescenţei; în urma acestor activităţi elevii coordonaţi de cadrele didactice vor realiza poveştile şi desenele ţinând cont de regulamentul concursului; la nivel de şcoală se vor juriza creaţiile şi se vor stabili participanţii pentru etapa regională şi interjudeţeană a concursului.

Activitatea nr. 3

a)      Titlul activităţii: înscrierea lucrărilor în concurs

b)      Perioada: 04–15 mai  2015

c)      Loc de desfăşurare: sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara

d)     Participanţi: profesorul îndrumător al echipei/elevii participanţii

e)      Descrierea activităţii: vor fi preluate poveştile elevilor şi fişele de înscriere ce vor fi trimise pe adresa de e-mail CJAPP_Deva@yahoo.com; se verifică dacă lucrările corespund regulamentului; cele care nu corespund vor fi eliminate din concurs, iar cele acceptate vor trece în faza următoare pentru jurizare.

Activitatea nr. 4

b)      Titlul activităţii: Jurizarea concursului

c)      Perioada: 18 – 22 mai  2015

d)     Loc de desfăşurare: sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara

e)      Participanţi: juriul format din reprezentanţi ai partenerilor: Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, Inspectoratul Şcolar  Judeţean Hunedoara, Casa Corpului Didactic Deva,  Consiliul Judeţean al Elevilor.

f)       Descrierea activităţii: juriul va evalua lucrările care vor fi incluse pe CD-ul „Călătorie în lumea sentimentelor”.

Activitatea nr. 5

a)      Titlul activităţii: realizarea CD-ului cu poveşti „Călătorie în lumea sentimentelor”

b)      Perioada: 25 mai – 29 mai 2015

c)      Loc de desfăşurare: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara

d)     Participanţi: cadrele didactice CJRAE Hunedoara.

e)      Descrierea activităţii:  poveştile participante la concurs vor fi incluse pe CD cu ISBN.

Activitatea nr. 6

b)      Titlul activităţii: premierea lucrărilor

c)      Perioada: 02-04 iunie 2015

d)     Loc de desfăşurare: sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara

e)      Participanţi: elevi, reprezentanţi ai partenerilor, cadre didactice, organizatori.

f)       Descrierea activităţii: prezentarea poveştilor câştigătoare, înmânarea diplomelor şi a CD-ului cu poveştile din concurs;  elevii câştigători vor primii cărţi din partea sponsorilor.

PARTICIPAREA LA CONCURS

a)      Povestea şi desenul ataşat poveştii pot fi realizate individual sau de către maxim 2 de elevi de la aceeaşi unitate şcolară;

b)      Fiecare unitate şcolară poate participa la faza regională cu maxim 3 povestiri;

c)      Se poate participa la concurs cu una sau mai multe poveşti create de către aceiaşi concurenţi, dacă la nivel de şcoală se situează în primele 3 cele mai bune poveştiri;

d)     Creaţiile vor fi înscrise în concurs, de către profesorii îndrumători ai echipei participante, până la data de 15 mai  2015, însoţite în mod obligatoriu de fişa de înscriere;

e)      Se va evalua fiecare lucrare, ţinându-se cont de următoarea pondere: 70% din nota lucrării va fi acordată povestirii, iar 30%  va fi acordată desenului care însoţeşte povestirea.

f)       Poveştile  create vor fi trimise pe adresa de e-mail CJAPP_Deva@yahoo.com

CONDIŢII PRIVIND CREAREA POVEŞTII:

a)      Povestea va fi scrisă sub formă de text, fără să depăşească 4 pagini A4.

b)      Povestea va fi redactată într-un document Word, în New Times Roman, caracter de 12 la 1,5 distanţă între rânduri;

c)      Desenul ataşat poveştii va fi scanat şi trimis în format .jpg pe adresa de e-mail CJAPP_Deva@yahoo.com

d)     Fiecare poveste trebuie să aibă un titlu;

e)      Personajul principal este un personaj uman (cel care pleacă în călătorie);

f)       În poveste să se regăsească personaje ce întruchipează sentimente;

g)      Personajele sentimente trebuie să fie bine conturate, astfel încât prin atitudinea şi acţiunile lor să caracterizeze un personaj uşor de recunoscut;

h)      Prin poveste se vor evidenţia următoarele:

-          efectele sentimentelor asupra personajului uman;

-          modalităţi de manifestare a sentimentelor în diferite contexte;

-          mesajul va fi clar şi concis;

-          este important de reliefat în poveste modalităţile prin care sentimentele pozitive înving sentimentele negative.

 

CRITERII DE EVALUARE:

  1. POVESTE:
  1. Identificarea corectă a sentimentelor şi a modului în care acestea influenţează comportamentul uman precum şi a modalităţilor de exprimare adecvată a trăirilor afective
  2. Respectarea condiţiilor din regulament privind redactarea poveştii
  3. Creativitate, originalitate
  4. Exprimare coerentă, cursivă, clară
  5. Identificarea şi utilizarea caracteristicilor poveştii
  6. Mesajul poveştii să fie în concordanţă cu tema aleasă
  7. Conturarea personajelor în acord cu caracteristicile sentimentelor pe care le reprezintă

70% din nota finală

  1. DESEN:
  1. Sumarizarea conţinutului şi mesajului poveştii în desen
  2. Originalitatea desenului
  3. Esteticul desenului

30% din nota finală

* Lucrările se vor evalua pe două secţiuni: clasele V-VI şi clasele VII-VIII.

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: ancapsychology | 16.02.2015 23:51 | 2478 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 44 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

328 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN