Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Proiect judetean "Fii constient, drogurile iti opresc zborul!"

Vă invităm să participati la Concursul judeţean cuprins în CAEJ Iaşi 2014, poziţia 166 Domeniul 6: Educaţie pentru securitate personală- educaţie civică, „FII CONŞTIENT, DROGURILE ÎŢI OPRESC ZBORUL!”, ediţia a II-a, Prisacani, 1-8 noiembrie 2014 Concursul se adresează elevilor din clasele gimnaziale, dar și cadrelor didactice care îi îndrumă în realizarea lucrărilor. Concursul „Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul!”, face parte din categoria activităţilor extraşcolare ce urmăreşte stabilirea unor relaţii de colaborare între şcoli şi consolidarea legăturilor în comunitate prin promovarea soluţiilor oferite de creativitatea şi originalitatea copiilor cu privire la prevenirea consumului de alcool, tutun şi droguri (înclusiv substanţele noi cu proprietăţi psihoactive). Fiecare cadru didactic îndrumător poate participa cu maxim 8 lucrări ale elevilor. Lucrările nu se restituie. Nu se admit contestaţii. Fără taxă de participare. Data limită de trimitere a materialelor în format electronic, cât și prin poștă, este 30 octombrie 2014, pe baza fişei de înscriere. Detalii in attach. Echipa de proiect,

Nume proiect: "Fii constient, drogurile iti opresc zborul!"

Organizatori: Scoala Gimnaziala Prisacani, judetul Iasi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi

Condiţii de participare: La concursul “ Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul!” pot participa elevii claselor V- VIII, din reţeaua de învăţământ la nivel judeţean, pasionaţi şi preocupaţi de volunariat, de a desfăşura activităţi de prevenire a consumului

Perioadă înscriere: 07.10.2014 - 30.10.2014

Perioadă desfăşurare: 08.11.2014 - 19.12.2014

Creaţiile literare ( compuneri sau eseuri) - „Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul!”, vor fi expediate atât în format electronic, cât şi listat. Sugestii pentru realizarea lucrărilor: exprimarea opiniei într-un text de minim o pagina, despre una din următoarele experienţe, trăite de elev sau de alţii: consumul de tutun, consumul de alcool, dependenta de droguri, inclusiv substanţele noi cu proprietăţi psihoactive (etnobotanice); prezentarea unor modalităţi alternative de petrecere a timpului liber, etc. Lucrările vor avea minim 1 pagină, redactate în format A4, în Times New Roman, cu diacritice, caracter 12, la 1,5 iar titlul lucrării cu Times New Roman, font 14 bold. La un  rând de titlu se va scrie numele şi prenumele elevului, clasa, numele coordonatorului şi instituţia de învăţământ, fond 12 bold.

Afişele cu slogan antidrog vor fi realizate în tehnica de lucru la alegere, pe suport A4 şi vor respecta tematica propusă. In partea dreaptă jos se va regăsi eticheta ce va cuprinde: numele şi prenumele elevului, clasa, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător, şcoala, localitatea, judeţul. Pe afiş se va regăsi un slogan antidrog (mesaj antidrog). Afișele vor fi trimise doar prin poștă.

În format electronic, lucrările se vor transmite pe adresa de email a proiectului, lemnaru.liliana@gmail.com , iar cele listate, pe adresa şcolii:

Prof. Lemnaru Liliana

Şcoala Gimnazială Prisacani

Str. Principală, nr. 37, loc. Prisacani, jud. Iaşi. (pentru concursul antidrog)

Împreună cu lucrările se va trimite un plic, timbrat corespunzător (3 lei), cu adresa unde doriţi să primiţi diplomele şi adeverinţele de participare (adresa personală sau a şcolii).

Fiecare cadru didactic îndrumător poate participa cu maxim 8 lucrări ale elevilor, indiferent de secţiune. Lucrările nu se restituie. Nu se admit contestaţii.

Data limită de trimitere a materialelor în format electronic este 30 octombrie 2014, pe baza fişei de înscriere.

 

Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: profesor_ch | 07.10.2014 13:24 | 2512 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Ziua Culturii Nationale in familie

Momente de sarbatoare

Comentarii (2)

0 0

07.10.2014 20:36 elly_popescu34

Felicitari pentru proiect!
Sper sa devina national.

0 0

08.10.2014 13:12 profesor_ch - Autor

Multumesc. Pot participa si elevi din alte judete.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 45 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

330 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN