Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURSUL NAŢIONAL ,,AUTOPORTRETUL"

ORGANIZATORI:

  • Şcoala Gimnazială Tinosu
  • Şcoala Gimnazială Lilieşti, or. Băicoi, jud. Prahova

OBIECTIVE:

  • Stimularea creativitatii elevilor prin realizarea unor creaţii literare şi plastice;
  • Valorificarea talentului literar şi plastic al elevilor;
  • Promovarea modalităţilor variate de exprimare (creaţii literare, plastice), înclinaţiile, aptitudinile şi talentele artistice ale elevilor, în vederea dezvoltării unor capacităţi, încă de la această vârstă.

GRUP ŢINTĂ: elevi din învăţământul preuniversitar; cadre didactice; părinţi

SECŢIUNI:

  • creaţie literară
  • creaţie plastică

Inscrierea se va face în perioada 16.X. 2014- 20.X.2014, pe baza fişei de înscriere (anexă), care se va trimite împreună cu creaţiile literare şi/sau plastice.

Evaluarea creaţiilor literare va fi făcută de către un juriu format din cadre didactice de specialitate, în perioada 1.XI.2014- 25.XI.2014.

Se vor acorda premiile I, II, III pentru fiecare clasă şi diplome de participare pentru toţi elevii şi cadrele didactice îndrumătoare.

Nu se admit contestaţii. Lucrările elevilor nu se restituie.

Diplomele se vor trimite în perioada 15.XII. 2014- 20. XII. 2014, pe adresele indicate de îndrumători, în fişa de înscriere.

Un cadru didactic poate participa cu 2 creaţii literare şi 2 creaţii plastice ale elevilor.

 

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: ilienina66 | 03.10.2014 00:26 | 3981 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (10)

0 0

03.10.2014 20:02 rodicahritac

Voi participa , impreuna cu elevii mei , cu mare drag , si la aceasta editie a concursului.

0 0

04.10.2014 13:54 7nicole77

Concursul se adreseaza si elevilor de liceu?

0 0

04.10.2014 14:58 deliavalea

Voi participa cu mare placere!(Valea Delia ,de la Cercul Atelierul fanteziei-Clubul Copiilor Sebis ,jud.Arad)

0 0

05.10.2014 08:00 soniy33

nu reusesc sa deschid documentul ...

0 0

06.10.2014 22:09 ecanina

Pot participa şi elevii care au concurat la ediţia anterioară? (cu alte lucrări, desigur)

0 0

07.10.2014 14:40 ilienina66 - Autor

Va multumim pentru interes!
Concursul se adreseaza si elevilor de liceu.
Pot participa si elevii care au concurat la editiile anterioare.
Pentru ,,soniy33'': scrieti-mi pe adresa de e-mai, ilienina66@yahoo.com, ca sa va pot trimite documentele.

0 0

01.01.2015 18:26 ALINA-MANTALUTA

La multi ani! As dori sa va rog daca puteti sa ne spuneti cand vom afla rezultatele. Sunt publicate undeva? Am participat si eu cu elevii mei si nu am primit deocamdata niciun raspuns. Multumesc. Un an cu cat mai multe realizari.

0 0

16.02.2015 23:03 ilienina66 - Autor

Au fost trimise prin posta electronica rezultatele, din luna decembrie. Va rog sa ma contactati prin e-mail, daca nu au ajuns la d-voastra. Au fost fise de inscriere care nu au avut adresa de mail valida sau nu a fost deloc scrisa.

0 0

12.10.2015 15:40 ronic

Buna ziua! As dori sa va rog daca puteti sa ne spuneti daca anul scolar 2015-2016 mai organizati acest concurs. Multumesc.

0 0

12.10.2015 20:00 ilienina66 - Autor

Buna seara! Da, daca vom reusi sa ne mobilizam, ca sa-l putem inscrie din nou in CAEN. Numai bine!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 29 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

477 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN