Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

SIMPOZION REGIONAL - cu participare naţională - „Intâi învaţă să fii om!” - Bunele maniere - prima lecţie a vieţii - Ediţia a III a

Simpozionul este organizat pe trei secţiuni şi se adresează şcolarilor şi cadrelor didactice din ciclul primar. Evenimentul va fi mediatizat în presa locală, iar materialele vor fi publicate în revista “Bunele maniere, prima lecţie a vieţii”.
Data si locul desfăşurării: 25 februarie 2012, Liceul de Artă ,,Hariclea Darclee” Brăila.

SECTIUNI

I. Sesiunea de comunicări ştiinţifice pentru cadre didactice

Subsecţiuni:

a) proiecte didactice sau secvente de lecţie filmate

b) parteneriate educaţionale

c) referate, comunicări cu aplicabilitate

Se pot prezenta portofolii ale elevilor, fişe de lucru, albume etc

II. Concurs adresat şcolarilor din ciclul primar, cu participare directă

Subsecţiuni

a) rezolvarea unui test grilă cu 10 cerinţe, fiecare având 4 variante de răspuns din care doar una e corectă;

b) probă de creativitate

După audierea unei situaţii de viaţă elevii vor avea de alcătuit un text format din cel mult 10 enunţuri în care să-şi exprime opiniile proprii în legătură cu situaţia dată.

c) realizarea unui desen adecvat textului creat.

III. Dramatizări

Propus de: SanditaGaceu | 12.02.2012 20:32 | 1395 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 45 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

334 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN