Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Expozitie si concurs la nivel national Eco Martisor si Moda Junior 2010, editia a IV-a, la Iasi

Perioadă înscriere: 30.11.-0001

Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001

Eco Mărţişor şi Moda Junior 2010 Expoziţie – paradă a vestimentaţiei de primăvară Concurs la nivel naţional Evenimentul va avea loc în data de 6 Martie 2010, ora 10,00 la Colegiul Tehnic Gh.Asachi Iaşi, Sala de festivităţi, etajul I. Organizator: Colegiul Tehnic “Gh.Asachi” Iaşi, Str.Sărărie, nr.189, cod 700451. Parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi Agenţia de Protecţie a Mediului Iaşi Centrul Carpato Danubian de Geoecologie România Clubul Copiilor Sighişoara Colegiul Economic “M. Kogălniceanu” Focşani Motivarea activităţii: Anul 2010 este declarat de Naţiunile Unite ca fiind Anul Internaţional al Biodiversităţii. În acest context este mai mult ca oricând necesară unirea eforturilor pentru a atrage atenţia comunităţii locale asupra problemelor de mediu. Educaţia elevilor în spiritul cunoaşterii şi păstrării tradiţiilor, în spiritul creativităţii şi al libertăţii de exprimare a imaginaţiei, al reducerii consumului de materiale şi energie constituie premise ale unui viitor sigur şi sănătos. Obiective: 1. Cunoaşterea simbolurilor primăverii, specifice tradiţiilor din diferite zone al ţării şi a semnificaţiei lor, transpuse în obiecte decorative, vestimentare. 2. Abilitarea cadrului didactic cu capacitatea de a construi un mediu educaţional care să motiveze elevii în procesul de gestionare a materialelor reciclabile, sporindu-le acestora creativitatea şi imaginaţia. 3. Încurajarea implicării elevilor în promovarea practicilor ecologice şi cultural-estetice. 4. Dezvoltarea calităţilor de lider şi a muncii în echipă la elevi şi preşcolari. 5. Dezvoltarea abilităţii elevilor de a transmite şi prelucra informaţii,imagini cu ajutorul mijloacelor moderne, informatizate etc. Mai multe informatii gasiti in fisierul atasat.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: tamaraslatineanu | 27.01.2010 20:57 | 1692 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (6)

0 0

28.01.2010 18:22 maria_pavel53

felicitari pentru initiativa si succes.

0 0

29.01.2010 18:48 gabipes

la ce adresa se trimit lucrarile?

0 0

31.01.2010 15:45 munteanuionela

Raspuns pt.GABIPE:Colegiul Tehnic “Gh.Asachi” Iaşi, Str.Sărărie, nr.189, cod 700451.

0 0

31.01.2010 20:20 ana_hmn

cum trebuie sa fie lucrarile la sectiunea 1?nu inteleg ce metode sau tehnici ar trebui folosite?cum adica,care implica materiale reciclabile?

0 0

02.02.2010 21:25 gabipes

formularul de inscriere se trimite in plic impreuna cu lucrarile?

0 0

06.02.2010 11:05 tamaraslatineanu - Autor

pentru gabipes> Lucrarile se aduc direct in ziua expozitiei mai devreme cu o ora.Pentru participare indirecta va rog sa va inscrieti la sectiunea III.Cititi cu atentie regulamentul!

pentru munteanuionela>nu mai raspundeti in locul celor care organizeaza expozitia concurs.

pentru ana> orice tehnica doriti.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 45 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

334 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN