REFERAT,,ROLUL ȘI IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE ÎN PARTENERIAT CU FAMILIA
19 august 2022, 09:31
Este un referat despre rolul și importanța parteneriatului școală-familie.
Învăţământ primar - Consiliere si orientare - Diverse - Clasa 1; Clasa a 2-a; Clasa a 3-a; Clasa a 4-a; Clasa pregatitoare;
20 materiale
Review-uri (1)
5 stele
Adăugaţi un review
Imp act educ
26.10.2022 12:13
Nivel de dificultate: mediu
În dicționarul limbii române, termenul de parteneriat este „definit ca asocierea a doi sau mai mulţi parteneri, iar în literatura de specialitate, parteneriatul reprezintă modalitatea, formală sau informală, prin care două sau mai multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun.”
Prin încheierea parteneriatelor cu părinţii, aceştia sunt încurajaţi să ia parte la planificarea şi derularea programelor educative pentru copii, ceea ce implică o responsabilizare şi o eficienţă sporită.
Astfel, părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în viaţa de grup, pot înţelege mai bine rolul lor educativ. Printre obiectivele principale ale colaborării dintre instituţiile educative şi familie putem aminti:
- înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală –familie;
-creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare;
153 review-uri
Aţi găsit acest review util?
Da (0) Nu (0) Vedeţi comentarii (0)Diverse recomandate de comunitatea Didactic.ro
Proiect excursie de o zi- vizita la herghelie
Învăţământ primar - Consiliere si orientare - Lecţii - Clasa 1;
ignat_lacri | Liceul Sportiv "Avram Iancu" Zalau
1 comentariu
Învăţământ primar - Consiliere si orientare - Lecţii - Clasa a 2-a; Clasa a 3-a; Clasa a 4-a;
0 comentarii
DP- consolidarea trairilor - omida mancacioasa
Învăţământ primar - Consiliere si orientare - Lecţii - Clasa 1;
ignat_lacri | Liceul Sportiv "Avram Iancu" Zalau
0 comentarii
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.