MEMORIA VALORILOR LOCALE – Alexandru Alfons Popescu – profesor, compozitor, dirijor
Grupa mică
Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel", Domnesti, Arges
ngreunate de pluşul masiv de diverse culori, se deschid lent cortinele marilor scene ale ţării. Ropote de aplauze vin să răsplătească tabloul impresionant de impunător, oferit de albastrul sinuliu al fotelor şi iilor cusute cu fir de borangic, cu fluturi aurii, maramele revărsate pe chipurile angelice ale muntencelor din Domneşti, din sânul cărora străbate parfumul busuiocului, al tuturor florilor câmpului, alături de poalele brodate de mâini iscusite, vesta neagră în contrast cu albul cioarecilor bătuţi în dârstă şi pălăriuţele ciobăneşti, toate îmbracă trupurile celor peste două sute de corişti pline de sănătatea bulzului şi a pastramei perpelită la jarul stânelor din Brătila sau Zârna. Aceasta este poezia corului din Domneşti.Luminile reflectoarelor Sălii Palatului, Operei Române sau Ateneului, focalizate pe această imensă orgă albastră, creează imaginea unui tărâm fantastic cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. În acest cadru de culoarea cerului apar mai întâi două buciume mari, un bucium curbat, apoi unsprezece tulnice, alăturându-li-se apariţia din stânga scenei a starostelui dirijorilor, Alfons Popescu, cu mersul său de fost fotbalist, cu capul în pământ; ajuns în mijlocul scenei, se întoarce cu faţa la public pe care-l salută cu respectul cuvenit. Se întoarce către copiii săi, dă tonul, face un semn discret şi orga începe. Marele profesor Alfons Popescu conduce calm, dar sigur. Vorbeşte cifrat cu cei două sute împărţiţi pe patru voci. Numai ei înţeleg limbajul, l-au învăţat de la sutele de repetiţii, de multe ori, în febra concursului, de la opt până spre miezul nopţii. Nu o dată corul cânta singur. Artistul îşi asculta opera din afara sălii de repetiţie. Se întorcea şi exclama: “Orgă, băieţi!” Dirijorul Alfons Popescu s-a născut la 6 octombrie 1912, în Tânganu – Stoieneşti Ilfov, în casa unui teolog cu puţine posibilităţi materiale, de aici şi copilăria cu mai puţine bucurii. La şase ani cânta prohodul în biserica tatălui său, om cinstit, cu multă demnitate. Clasele primare
Propus de: tequila | 14.02.2015 21:06
5 comentarii
Mulţumesc 0 voturi 
Comentarii (5)
Prof. Ion C. Hiru:
- Trebuie sã ne amintim cu multã plãcere si mândrie despre corul din Domnesti – de câteva ori laureat pe tarã, condus de bagheta fermecatã a marelui dirijor-profesor- compozitor Alfons Popescu. Totodatã amintim de formatiile de estradã si orchestra ale domnului profesor Marian Mecu cu care a obtinut premii pe tarã. Profesorul Marian Mecu a continuat traditia coralã la Domnesti o bunã perioadã de timp – obtinând chiar premiul I si altul III pe tarã; locul I pe tarã la teatrul de amatori si multe altele…
„Domnul Alfons Popescu, dirijorul, compozitorul ?i apostolul nostru de cântare oral?, ne-a l?sat cântecele sale în pagini cu portative, în glasurile noastre ori în memoria muzical? cât va dura ea…
Dar, peste toate, domnul Alfons Popescu ne-a l?sat duhul s?u arzând solar, p?mântesc ?i lunatic, pentru cântecul de mul?ime, pentru cântarea care îmblânze?te ?i une?te, care înva?? ?i zide?te, care înal?? ?i lumineaz?…
Prin cântecele interpretate sub mâna lui, am cunoscut lumea înainte de-a c?lca-o cu piciorul ?i am descoperit omenescul înainte de a-l tr?i obliga?i de vârste…Ne-am pierdut privirile ?i cugetul în stepa ruseasc?, r?scoli?i de cântecul bandurii…Ne-am l?sat leg?na?i, pe malurile Vienei, de Dun?rea cea Albastr?…Am purtat în zâmbet ?i privire prim?vara din cântecul lui Ciprian Porumbescu…Ne-am ridicat p?tima?i, pentru libertate, împreun? cu purpuriii stegari italieni…Ne-am plimbat, înfiora?i de dor, sub clar de lun?, cu barca lop?tarului din b?trânul Danubiu…Am tremurat pentru via?a haiducilor Muscelului, am colindat mun?ii mioarelor noastre de-acas?…Am admirat, de pe dealul Chiciora sau de pe platoul Gruiului, cetatea de scaun domnesc a Câmpulungului…
Toate se vor duce…?i noi, înv???ceii lui, ne vom împu?ina…?i pân? la urm?…Dar duhul apostolului nostru de cântare împreun? nu-?i va istovi puterea de rodire…Din când în când, singuri ori cu odraslele ce ni-s încredin?ate, ne vom opri s? punem t?mâie în candela de cântec ce nu se va stinge nicicând…
Degetele sale, îndreptate spre noi, vor strânge mereu, în pumn, bulg?rele de cântec trimis r?va? spre al?ii, ca un buzdugan voievodal…
Iar noi – care suntem – purtând în ochi ?i în glas, de la o vatr? la alta, suflare pentru jarul de t?mâie, ca flac?ra cânt?rii s? nu se sting? niciodat?, vom murmura: „Cel n?scut pentru cântare/ Chiar murind, mai cânt? înc?”.
Prof. Cezar Neac?u,
Comuna Mioarele-M???u, jud. Arge?
„…L-am urm?rit pe Alfons Popescu vreme de foarte mul?i ani, cu ocazia atât a manifest?rilor muzicale jude?ene, dar, mai ales, a celor de nivel na?ional. Trebuie s? m?rturisesc faptul c? fiecare apari?ie a corului din Domne?ti la concursurile finale era pentru membrii jurului un moment deosebit, de v?dit interes, ?tiind c? de fiecare dat? aceast? minunat? forma?ie se prezenta cu un repertoriu nou, valoros, cu piese în prim? audi?ie, unele dintre ele scrise special pentru acest cor. Era printre pu?inele forma?ii ce prezentau periodic ?i lucr?ri mai ample, realizate de c?tre dirijorul Alfons Popescu, piese inspirate din cântecul popular din zona Arge?ului. Armonizarea acestor crea?ii era conceput? simplu, firesc, cu sugestive interven?ii ale unor instrumente populare (fluiere, cavale, toac?, buciume, clopote, ?ambal, tulnice), fluierele ?i cavalele fiind concepute special, în diverse tonalit??i cerute de lucr?rile respective (…).
Când mi se adresa personal pentru ob?inerea unor lucr?ri – mai ales în prim? audi?ie – spunea: „Domnule Mircic?, v? rog respectuos da?i-mi o lucrare frumoas? pentru cori?tii mei de la Domne?ti, pentru ciobanii mei cu glasuri pl?cute! Ve?i fi, sunt sigur, încântat de modul cum va fi interpretat?.” ?i cât? dreptate avea…”
Mircea Neagu, compozitor
Parc? a ?tiut c? nu va mai vedea niciodat? sala cu miros de transpira?ie ?i succese…
Nu peste mult timp, într-o zi c?lduroas? de cuptor a anului 1978, dup? o grea suferin??, clapele melodioase ale inimii marelui om, muzician, dirijor, au încetat s? mai vibreze. Maestrul a plecat s? moar? pu?in. Diapazonul î?i l?crimase ecoul pentru ultima dat?. În ce gam??… Nu ?tie nimeni. Murise cel care o via?? a cules ?i valorificat folclorul nostru, cel care a ?tiut s? armonizeze buciumul, fluierul, frunza, cu vocea. Balada ciob?neasc?, haiduceasc?, Cântecul hidrocentralei, Suita de la Domne?ti mai la vale, Suita muscelean?, Leag?n?-te, frunz? crud?, Imnul fotbali?tilor arge?eni, R?sunet pe Arge?, sunt câteva lucr?ri care îl fac pe maestrul, nemuritor.
Dou? difuzoare mari f?ceau s? r?sune în centrul comunei, la “Monumentul Eroilor”, Balada ciob?neasc? ?i Cântecul hidrocentralei, în timp ce sute de cons?teni înso?eau pe ultimul drum pe cel care a fost dirijorul lor. O mare de lacrimi ?i suspine pe fondul buciumelor ?i fluierelor ce vibrau puternic membranele difuzoarelor instalate, în ciuda multora care doreau a-l înso?i pe maestru pe ultimul drum în lini?te, în t?cere.
Nu! Via?a muzicianului a fost zgomotoas?, trepidant?, agitat?, un argint viu pus în slujba frumosului, artei autentice, în slujba oamenilor care l-au iubit ?i l-au stimat.
Acum, dup? atâ?ia ani de la trecerea în nefiin??, înc? se mai fredoneaz? nemuritoarele sale balade, cunoscute de la mic la mare, toate la un loc constituind un imn al spiritului domni?an.
C?ci, “Cel n?scut pentru cântare/Chiar murind, mai cânt? înc?…”
Prof. ION C. HIRU,
Tradi?ia coral? a comunei Domne?ti este preluat? în 1941 de c?tre prof. Alfons Popescu. La început corul are o activitate mai restrâns?, remarcându-se totu?i de câteva ori la întreceri locale, ca de pild? în 1943 la Poiana Corbului la un concurs artistic al forma?iilor de pe valea Vâlsanului ?i Valea Doamnei. Adev?rata afirmare a corului va fi dup? 1946 ?i este ilustrat? de marile succese din anii:1946, 1947, 1948 (Premiul I la concursurile anuale ale Jude?ului Muscel), 1954 (Premiul I pe ?ar? la concursul A.R.L.U.S.), 1956(Premiul III la finala celui de-al IV-lea concurs al forma?iilor de amatori),1957 (Premiul I la Festivalul Tineretului ?i Studen?ilor), 1959 (Premiul I ?i titlul de Laureat la finala celui de-al V-lea concurs al forma?iilor de amatori), 1961(Premiul I ?i titlul de Laureat la finala celui de-al VI-lea concurs al forma?iilor de amatori).
În anii 1959 ?i 1961, pe podiumul laurea?ilor – Corul C?minului Cultural Domne?ti. În 1959 se cânt? pentru prima dat? Balada haiduceasc?, iar în 1961, Balada hidrocentralei. De multe ori iscusitul dirijor ridica bagheta fermecat? în fa?a mai multor forma?ii corale la acela?i concurs: Corul I.M.M. Câmpulung, Corul comunelor Bughea de Sus ?i Malul cu Flori. Inima lui de artist a r?mas, îns?, la primul s?u copil, Corul Domne?ti.
Datorit? talentului, iscusin?ei ?i puterii de munca, doi ani – între 1963-1965 – îl g?sim ca metodist la Casa Regional? a Crea?iei. Incredibil. Ce om a fost??…ce putere de munca a avut?!?…
În “Corul C?minului Cultural Domne?ti la 75 de ani” – 1965, Alfons Popescu spune: “În cei 25 de ani de când dirijez corul din Domne?ti, mi-am contopit munca ?i crea?ia cu pasiunea ?i perseveren?a acestor viguro?i oameni de munte. Fiecare an a însemnat o împlinire artistic?, o satisfac?ie – de ce s? n-o spun ?- personal? ?i, cu atât mai mult, colectiv?. Din noianul acestor c?ut?ri ?i împliniri, cea mai mare bucurie mi-a adus-o reu?ita în îmbinarea vocii omului cu sunetul cristalin al fluierelor, parc? rupt din susurul apelor ?i al codrilor, cu chemarea buciumelor ?i a tulnicelor în melodii create anume, inspirându-m? ?i totodat? îmbog??indu-m? suflete?te din valorosul folclor al acestor plaiuri. Este, cred, o încununare fireasc? a tradi?iei corale pe care am continuat-o aici ?i cu ace?ti oameni, este o modest? contribu?ie la tezaurul muzicii române?ti pe care am realizat-o împreun?, pot spune, cu tot satul acesta de pasiona?i ai cântecului”.
Dirija la un moment dat corurile din Scornice?ti, Vitomire?ti, Vi?ina, Ruc?r, Boteni ?i Lere?ti. Cu un I.M.S. pus la dispozi?ie de pre?edintele Sfatului Regional, Sandu, str?b?tea ?oselele neasfaltate, noroaiele, gropile acelor ani pentru a ajunge în satele în care corurile îl a?teptau.
“Îmi amintesc cu pl?cere ?i emo?ie, când într-o zi de prim?var?, student fiind la Pite?ti, l-am c?utat pe maestru la biroul s?u de la etajul localului Victoria. Îmi zicea Scânteie înc? de mic, probabil datorit? neastâmp?rului din mine. Era bun prieten cu tata. Îi pl?cea s? spun? cvartetul de aur: prof. C. Rabega, pr. Venescu, Costic? Hiru, Alfons Popescu. M-a poftit pe scaun, am stat de vorba dup? care m? întreab?, fiind sâmb?t?, dac? plec la Domne?ti. I.M.S.- ul pleca la Domne?ti s? aduc? maestrului costumul na?ional. Bineîn?eles, am plecat ?i eu cu ma?ina maestrului. În ma?in?, nea Vasile, ?oferul, pe care-l ?tiam, dup? o lini?te tulburat? de e?apamentul spart care scotea gaze, îmi zice: . A jucat fotbal de performan?? – a?a-s sportivii!. La un moment dat, dup? o clip? de lini?te, nea Vasile ofteaz? ?i zice: “( Din amintirile prof. Ion C. Hiru).
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.