Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Nutricia invită părinții la Atelierele gratuite Aptamil Junior IQ pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor

În această perioadă, în care creierul își formează până la 80% dintre procesele de gândire care stau la baza inteligenței, implicarea părinților este decisivă. De aceea, în perioada septembrie – octombrie 2016, Nutricia va susține Atelierele gratuite Aptamil Junior IQ pentru dezvoltare cognitivă, destinate părinților care au copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani.

Atelierele sunt susținute de psihologi, traineri în parenting și alți specialiști cu experiență în domeniul dezvoltării, psihologiei și comportamentului copiilor, în 15 orașe din țară: Constanța, Galați, Iași, Botoșani, Suceava, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, Pitești, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Arad și Oradea. Înscrierile se fac pe platforma Ateliere Aptamil, acolo unde este afișat programul workshop-urilor.

Atelierele Aptamil Junior IQ își propun să-i invite pe părinți să privească noțiunea de „joc/joacă” dintr-o nouă perspectivă: jocul este mai mult decât o activitate firească în primii ani de viață - el este un instrument de învățare extrem de eficient pentru cei mici, care accelerează și coordonează dezvoltarea abilităților și a inteligenței.

Ateliere Aptamil

Astfel, în urma Atelierelor Aptamil Junior IQ, mămicile vor afla de la specialiști care sunt etapele de dezvoltare a creierului, precum și care este ordinea dezvoltării diferitelor părți ale creierului. Aceste argumente de natură științifică au rolul de a oferi o bună înțelegere a modului în care părintele poate accelera dezvoltarea cognitivă a copilului în cel mai plăcut mod pentru copil: prin jocuri.

Cea de-a doua parte a workshop-ului este una aplicată, în care mămicile vor afla care sunt jocurile pe care le pot face alături de copilul lor și care:

• Stimulează curiozitatea copilului, capacitatea lui de a percepe lucrurile dintr-o nouă perspectivă și învățarea, ca rezultat al acestui proces.
• Contribuie la dezvoltarea motricității și a coordonării dintre privire și mișcările corpului.
• Pun accentul pe dezvoltarea atenției focusate/centrate și stimulează inteligența senzorială.
• Îmbunătățesc coordonarea ochi-mână, care ajută copilul să învețe despre măsuri și mărimi, precum și să perceapă noțiunile de interior, exterior, înauntru și afară.
• Conduc la formarea răbdării, a stimei de sin, a încrederii în sine și a capacității copilului de a relaționa cu cei din jur.
• Stimulează creativitatea și spiritul liber.
• Au scopul de a învăța despre categorii și clasificări, ceea ce îl ajută pe copil să își formeze impresii și păreri mai ușor despre lucruri și situații.
• Accelerează capacitatea copilului de a se exprima verbal și non-verbal.

Studiile au arătat că părinții ai căror copii au devenit, mai târziu, sclipitori, au pus în practică un principu comun: acela că fiecare proces de învățare, fiecare descoperire pe care o face copilul, trebuie să treacă prin joc și plăcere. Ei și-au încurajat copii să dea curs curiozității lor native, să exploreze mediul înconjurător, să se bucure de activitățile care le plac, ceea ce a favorizat, de asemenea, crearea unei relații excelente părinte-copil.

Cu o experiență de peste 40 de ani de cercetare a proprietăților laptelui matern, Nutricia urmărește înţelegerea nevoilor nutriţionale ale copiilor de vârsta mică. Aceasta pasiune a stat la baza înfiinţării celui mai mare centru de cercetare a laptelui matern din Friedrischdorf, Germania, sediu al numeroaselor descoperiri importante în ceea ce privește compoziția laptelui matern și identificarea nutrienților importanți pentru un sistem imunitar sănătos. Nutricia a dezvoltat formulele de lapte (premium) Aptamil Junior. Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari și copii mici. Atunci când nu mai pot să alăpteze, mamele trebuie să ceară sfatul medicului.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: valentinaalina | 05.09.2016 16:56 | 465 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 33 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

409 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN