Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS NAȚIONAL DE POEZIE LUDICĂ EDIŢIA A VII-A - 2015 DOMENIUL: CULTURAL – ARTISTIC, LITERATURĂ

Prin prezentul proiect ne propunem antrenarea elevilor şi cadrelor didactice în activitatea curriculară şi extracurriculară ,,Concurs de poezie ludică” al cărui rezultat să fie verificarea informaţiilor dobândite din punct de vedere literar: elemente de versificaţie, teorie literară, mărci ale genului liric, fonetică, lexic, ortografie şi ortoepie. Ideea proiectului a pornit de la necesitatea dezvoltării creativităţii şi a imaginaţiei elevilor cu vârste cuprinse intre 9 şi 15 ani. Prin acest proiect am dorit sa-i îndrumăm pe copii în evadarea propriului univers imaginar, diversificându-se astfel în mod plăcut activităţile extraşcolare si extracurriculare. Elevii claselor II-VIII îşi vor completa cunoştinţele realizând poezie iar timpul liber al acestora va fi petrecut in mod plăcut şi util. De ce un concurs? Pentru că, înainte de toate, sunt esenţiale descoperirea, asistarea avizată, susţinerea pentru performanţă şi afirmare. De ce poezie? În orice caz, nu din motive “romantice”, nu pentru că poezia ar fi ultima soluţie a lumii, nu din argumentele pe care le susţine un discurs poetic “metafizic”. Deocamdată, pentru că poezie se mai scrie. Şi se scrie bine. Prin organizarea acestui concurs, ne propunem stimularea creativităţii şi a imaginaţiei, valorificarea inteligenţelor multiple, creşterea stimei de sine în rândul elevilor şi cultivarea simţului estetic.

Nume proiect: CONCURS NAȚIONAL DE POEZIE LUDICĂ -CONCURS FĂRĂ TAXĂ!

Organizatori: ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,GEORGE COȘBUC” PLOIEȘTI CASA CORPULUI DIDACTIC PLOIEŞTI INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA

Condiţii de participare: Înscrierile se realizează în perioada 02-27 martie 2015, pe baza fişei de înscriere ANEXA 1, ce va fi trimisă odată cu lucrările elevilor și împreună cu acordul de parteneriat - ANEXA 2., pe adresa de e-mail elena_dragnea_1@yahoo.com iar trimit

Perioadă înscriere: 03.03.2015 - 27.03.2015

Perioadă desfăşurare: 04.11.2014 - 30.06.2015

CONCURS FĂRĂ TAXĂ!

Înscrierile se realizează în perioada 02-27 martie 2015, pe baza fişei de înscriere ANEXA 1, ce va fi trimisă odată cu lucrările elevilor și împreună cu acordul de parteneriat - ANEXA 2., pe adresa de e-mail elena_dragnea_1@yahoo.com  iar trimiterea lucrărilor se va realiza atât ELECTRONIC până în data de 27 martie 2015 pe aceeași adresă de e-mail, cât și prin POȘTĂ, recomandat, cu aceeași dată ștampilată de oficiu pe plic A4, pe adresa Str. Al. Lăpușneanu, nr.17, loc. Ploiești, jud. Prahova, cu mențiunea PENTRU CONCURSUL NAȚIONAL DE POEZIE LUDICĂ, prof. Elena Dragnea.

Creaţiile literare se pot depune de către profesorii coordonatori, în perioada înscrierii, în intervalul orar 8:30-18:00 și la sediul şcolii, în plic sigilat, la persoanele de contact. În plicul cu lucrările elevilor se va trimite și un plic A4 timbrat și autoadresat. Oricine va înscrie un text ce nu-i aparţine (sau va conţine părţi copiate) va fi descalificat.

Compozițiile nu vor depăşi o pagină A4 şi vor respecta tematica. Se va folosi Times New Roman, 12, la un rând, cu diacritice. În partea dreaptă sus se vor preciza pentru fiecare poezie numele şi prenumele elevului, şcoala de provenienţă, clasa, localitatea, judeţul şi numele profesorului îndrumător. Fiecare cadru didactic poate participa cu maxim trei compoziții.

Prin creaţiile literare se vor verifica probleme de: teorie literară, expresivitate, realizarea ludicului la nivel poetic, corectitudinea în exprimare.

Pentru prima categorie de elevi, concursul constă în prezentarea a doua creaţii lirice, fiecare dintre ele fiind apreciată cu câte 45 de puncte, adăugându-se încă 10 din oficiu.

Pentru a doua categorie de elevi, concursul constă în prezentarea a trei creaţii lirice ce păstrează tema concursului, fiecare dintre acestea primind câte 30 de puncte, adăugându-se 10 puncte din oficiu.

Dintre profesorii şi învătăţorii din şcolile participante se vor alege, prin tragere la sorţi, membrii juriului. Luni, 30.03.2015 în intervalul 8:30-10:30 se centralizează creaţiile literare primite în şcoală, între 10:30-12:30 se realizează departajarea creaţiilor literare de către juriul concursului, iar între orele 13:00-14:00 se afişează rezultatele obţinute în urma evaluărilor se postează pe site-ul unităţii şcolare (georgecosbuc10.wordpress.com).

Vineri, între orele 15:00-16:00 se realizează premierea elevilor în cadru festiv, în incinta şcolii; se vor acorda diplome pentru locurile I, II, III şi menţiuni în limitele unui punctaj stabilit de către instituţiile partenere şi organizatori. Cadrele didactice îndrumătoare vor primi diplome de participare la încheierea proiectului.

Evidenţiem drept parteneri în organizarea proiectului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova şi Casa Corpului Didactic Prahova.

Nou! Diplomele vor fi postate pe site-ul școlii si vor fi descărcate de acolo de către participanți pentru a se elimina cheltuielile de expediere atât pentru participanți, cât și pentru organizatori.

 


Iniţiatori proiect,

Prof. Elena Dragnea

Prof. Daniela Avădanei

 

Membri proiect,

Prof. Diana Istrate

Prof. Isabela Dumitrache

Propus de: elena_dragnea_1 | 03.03.2015 23:31 | 1767 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (7)

0 0

04.03.2015 19:54 elena_dragnea_1 - Autor

Concursul este inclus în CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE REGIONALE ȘI INTERJUDEȚENE 2015, POZIȚIA 1191.

0 0

07.03.2015 22:17 Bogdan-Gabriel

Elevii de la liceu pot participa ? Trebuie neaparat acordul de parteneriat?

0 0

07.03.2015 22:26 elena_dragnea_1 - Autor

Concursul este adresat doar elevilor de la primar şi gimnaziu! Este necesar şi acordul de parteneriat. Sperăm să puteţi participa, vă aşteptăm cu drag!

0 0

08.03.2015 23:09 Irinach

Ce trebuie sa faca elevii?

0 0

08.03.2015 23:30 elena_dragnea_1 - Autor

Să compună câte două poezii (clasele III-V) şi trei poezii (clasele VI-VIII), originale, păstrând tema concursului, ludicul. Alte detalii despre trimiterea lor citiţi mai sus. Mult succes copiilor şi dumneavoastră!

0 0

11.03.2015 22:00 Carmona

Un elev trebuie să realizeze câte două, respectiv câte trei poezii? Asta ar însemna că un cadru didactic participă cu un singur elev?

0 0

12.03.2015 15:23 elena_dragnea_1 - Autor

Fişa de înscriere are 3 poziţii.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 32 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

385 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN