Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concurs județean de creație literară și plastică "Iarna poeților"

Prezentare succintă: Poeziile româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă. Nu ştim întotdeauna cu exactitate care este semnificaţia sau originea lor şi ne gândim că, în fond, nu este atât de important. În creațiile poeților, amintirile copilăriei ce ne revin puternic în minte şi suflet, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, de linişte sufletească şi de iubire. Ne dorim o sensibilizare a noastră, a tuturor, o abordare diferită a naturii în anotimpul iarna, atât de impresionantă, ca temă literară predilectă pentru poeți.

Nume proiect: Proiectul județean "Steluțe argintii", ediția a II-a

Organizatori: ISJ Argeș Școala Gimnazială nr. 1 Costești, Argeș Liceul Tehnologic "Petre Ionescu-Muscel"

Condiţii de participare: Înscrierea participanţilor şi trimiterea lucrărilor se face până la data de 19.01.2017 (data poştei) prin completarea fişei de înscriere, expedierea ei cu lucrările prin poştă pe adresa: ŞCOALA GIMNAZIALӐ NR. 1 COSTEȘTI, str.

Perioadă înscriere: 04.01.2017 - 19.01.2017

Perioadă desfăşurare: 03.10.2016 - 01.03.2017

ISJ Argeș

Școala Gimnazială nr. 1 Costești, Argeș

Liceul Tehnologic "Petre Ionescu-Muscel"

Directori,

Prof. Șerban Emilia-Lucreția

Prof. Nicuț Ovidiu-George

 

 

REGULAMENT  DE  PARTICIPARE ȘI ORGANIZARE A CONCURSULUI JUDEȚAN DE CREAȚIE LITERARĂ

„ Iarna poeților”, cuprins în CAEEJ nr.10658/21.10.2016 al ISJ Argeș, la poziția 116

DOMENIUL ARTISTIC: LITERATURĂ

Prezentare generală:

Poeziile româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă. Nu ştim întotdeauna cu exactitate care este semnificaţia sau originea lor şi ne gândim că, în fond, nu este atât de important.

În creațiile poeților, amintirile copilăriei ce ne revin puternic în minte şi suflet, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, de linişte sufletească şi de iubire.

Anotimpul iarna cu obiceiurile, datinile şi tradiţiile sale care au venit din veac, cele mai multe transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie, este redescoperit în lirica românească, dupa simțirile poetice particulare. De aceea, frumuseţea lor trebuie cunoscută, simţită, preţuită şi de generațiile noastre de elevi, iar această sarcină revine într-o mare măsură, şcolii şi dascălilor. Sufletul copilului aşteaptă să fie modelat, iar cei implicaţi în educaţie au obligaţia de a transmite moştenirea pe care ne-au lăsat-o predecesorii.

Având în vedere particularităţile de vârstă ale elevilor, poezia educă şi formează convingeri, trăsături de voinţă şi caracter, sentimente, deprinderi de munca şi de conduită, contribuie la cultivarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, dezvoltarea conduitei etice şi la construirea profilului moral al personalităţii. Ele configurează trăsăturile gândirii şi ale simţirii poporului român de-a lungul timpului. Cultivarea acestor idealuri favorizează integrarea conştientă în marea colectivitate a neamului românesc.

Copiii sunt cele mai sensibile fiinţe, dornice să înveţe, să înţeleagă, să simtă. Vârsta lor fragedă nu constituie un impediment în abordarea acestei teme, ci, dimpotrivă, un avantaj, căci vom lucra cu nişte minţi şi suflete „nepoluate” încă de alţi factori. Cu multă pricepere, dar mai ales pasiune, putem inocula copiilor dragostea şi respectul pentru literatură prin descrierea naturii veșnice.

Ne dorim o sensibilizare a noastră, a tuturor, o abordare diferită  a naturii în anotimpul iarna, atât de impresionantă, ca temă literară predilectă pentru poeți.

Condiții de participare:

Înscrierea  participanţilor şi trimiterea lucrărilor  se  face  până  la data  de  19.01.2017 (data poştei) prin  completarea  fişei  de  înscriere  anexată  şi  expedierea  ei împreună cu lucrările prin poştă  pe  adresa: ŞCOALA GIMNAZIALӐ NR. 1 COSTEȘTI, str. Morii, nr. 19, oraș Costești, Judeţul Argeş, cu specificaţia  Proiect Educațional  “Steluțe argintii”,  în atenția prof. Pătrașcu Mihaela-Elena 0748 395 069 și a prof. Prof. Ipate-Toma Cristina 0786 468 112.

Redactarea lucrărilor și referatelor se va realiza în format A4, Times New Roman, dimensiune font 12,  la un rând, cu diacritice. Lucrările vor avea un singur autor. Lucrarea va fi etichetă pe verso unde va fi specificat numele şi prenumele concurentului, al cadrului didactic îndrumător şi şcoala de provenienţă.

Se acceptă maximum trei lucrări pentru fiecare secțiune și pentru fiecare cadru didactic îndrumător.

Probele de concurs sunt următoarele:

Secţiuni:

I. Creaţii plastice (pictură/desen şi colaj) - învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal;

II. Creaţii literare ( poezii sau eseuri) – învăţământ preşcolar, primar, gimnazial/liceal;

III. Referate despre iarna în literatură - învăţământ primar, gimnazial/liceal.

Secțiunea I: Compoziţiile plastice – elevii preșcolari, ai claselor 0, I-VIII și liceenii trebuie să ilustreze descrierea iernii cunoscute sau imaginate de copii în poezii, folosind diverse tehnici şi materiale. Fiecare copil va realiza o lucrare format A4. Pe verso se vor nota titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala şi numele cadrului didactic îndrumător.

Secțiunea a II-a: Creaţiile literare realizate de preșcolari, elevii claselor 0,  I-VIII  și liceenii trebuie să respecte regulile următoare:

Elevii vor redacta o creatie literara in versuri sau in proza (compunere/ eseu) in care sa ilustreze cum vad ei sarbatorile de iarna în creațiile poetice.

Secţiunea a III-a elevii vor realiza referate despre iarnă şi poeții al căror univers poetic are  tematica anotimpului iarna.

Se vor  urmări în mod deosebit:

- LA SECŢIUNEA I: respectarea tematicii, originalitatea, materialele şi complexitatea tehnicii alese, gradul de acoperire a suportului, acurateţea lucrării.

- LA SECŢIUNEA a II-a: respectarea tematicii, originalitatea, calitatea exprimării (corectitudine ortografică şi gramaticală, vocabular, stil, coerenţă, ş.a.), aşezarea în pagină, caligrafia;

-LA SECŢIUNEA a III-a: respectarea tematicii, originalitatea.

OBSERVAŢII

  • Organizatorii îşi rezervă dreptul de selectare şi evaluare a lucrărilor elevilor din învăţământul gimnazial şi primar.
  • Rezultatele concursului vor fi trimise pe adresa de e-mail a şcolii participante și diplomele obținute vor fi expediate prin poștă.
  • Fiecare cadru didactic participant şi fiecare elev vor primi diplomă de participare la concurs.Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni.
  • Toate lucrările premiate vor fi expuse realizându-se  un panou tematic cu titlul „STELUŢE ARGINTII”.

CRITERII DE EVALUARE A LUCRĂRILOR:

-originalitatea lucrărilor ;

-utilizarea unui limbaj adecvat;

-realizarea unui spaţiu cromatic expresiv legat de tematica concursului;

-respectarea tehnicii de redactare.

DISEMINAREA PROIECTULUI

 

  • La avizierul școlii/pe  blogul școlii vor apărea  numele participanţilor la concurs  şi pasaje din lucrările acestora.
  • Toate lucrările vor fi ataşate într-un portofoliu al concursului ce va fi pus la dispoziţia elevilor şi pãrinţilor sub forma unor prezentãri power point, pliante, afişe.
  • Diseminarea regulamentului se face online către școli din județ și pe site-ul www.didactic.ro.

 

Întocmit de,

persoane de contact:

Prof. Pătrașcu Mihaela-Elena 0748 395 069

Prof. Ipate-Toma Cristina 0786 468 112

Prof. Grigore Adina 0724 361 565

Prof. Nicuț Ovidiu-George 0769 091 721

Prof. Nicuț Roxana-Florina 0769 091 722

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

la Concursul judeţean  de creație literară și plastică „Iarna poeților”, ediția a II-a

 

NUMELE ŞI PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC ÎNDRUMĂTOR: .....................................................................................

Specialitatea didactică a cadrului didactic .........................................................................................................................................

ŞCOALA:...........................................................................................................................................................................................  .Localitate/judeţ...................................................................................................................................................................................

E-mail şcoală. .....................................................................................................................................................................................

CLASA: …………… secţiunea ………………………………………………….............................................................................

E-MAIL ŞI TELEFON ÎNDRUMĂTOR………..………................…………................................................................................

Nr.

crt.

Numele şi prenumele elevului

Clasa

SECŢIUNEA

TITLUL LUCRĂRII

1.

 

 

 

 

2.

 

 

 

 

3.

 

 

 

 

4.

 

 

 

 

5

 

 

 

 

6

 

 

 

 

7.

 

 

 

 

8.

 

 

 

 

9.

 

 

 

 

3 elevi  X  3 secţiuni = 9 elevi (maximum! )

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Costeşti

Str.Morii,nr.19,oraş Costesti, jud Arges

Tel/fax. 0248672329

Nr. .................. din ..........................                         

Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu-Muscel

Str.Vlaicu Vodă, nr. 2, com. Domnești, jud. Argeș

Tel/fax. 0248269963

Nr. .................. din ..............................

 

Şcoala ....................................................................

Adresa ......................................................................

Tel. ...........................mail.......................................

Nr. .................. din ................................................

 

ACORD DE PARTENERIAT

În cadrul proiectului educațional STELUŢE ARGINTII, ediţia a  II-a,  2016-2017

Încheiat astăzi, ..................2017, între:

•    Şcoala Gimnazială. Nr 1 Costesti, jud Argeş, reprezentat de prof. Șerban Emilia-Lucreția, în calitate de director şi  prof. Pătrașcu Mihaela, prof. Ipate-Toma Cristina, ed. Manea Laura, în calitate de coordonatori ai proiectului educațional județean „STELUŢE ARGINTII , ediţia II, 2016-2017,

•    Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu Muscel, reprezentat de prof. Nicuț Ovidiu-George, în calitate de director şi prof. Nicuț Roxana-Florina, în calitate de coordonatori ai proiectului educațional județean  „STELUŢE ARGINTII , ediţia II, 2016-2017, și

Şcoala ........................................................................................, reprezentată de ....................................., în calitate de director şi ............................................................ , în calitate de participant la proiectul educațional județeanSTELUŢE ARGINTII”, ediţia II, 2016-2017.

Durata:  octombrie 2016-martie 2017.

Şcoala coordonatoare se obligă :

  • ·         Să distribuie regulamentul concursului şcolilor partenere;
  • ·         Să colecteze lucrările realizate de către şcolile partenere şi să realizeze expoziţia;
  • ·         Să asigure evaluarea lucrărilor de către comisia de jurizare;
  • ·         Să trimită tuturor participanţilor diplomele obţinute în termenul stabilit;
  • ·

Şcoala participantă se obligă:

  • ·         Să înscrie elevii în concurs;
  • ·         Să îndrume elevii în realizarea lucrărilor;
  • ·         Să expedieze lucrările selectate pe adresa şcolii coordonatoare;
  • ·         Să distribuie elevilor participanţi diplomele/premiile

Prezentul Acord se încheie în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Partenerii se obligă să colaboreze pe toată durata proiectului pentru ca acesta să se deruleze  conform planului stabilit.

Şcoala Gimnazială Nr 1. Costeşti Prof. Șerban Emilia

 

 

Coordonatori de proiect,

Prof. Pătrașcu Mihaela

Prof. Ipate-Toma Cristina

Prof. Grigore Adina

Ed. Manea Laura

 

Liceul Tehnologic Petre Ionescu-Muscel Domnești

Director,

Prof. Nicuț Ovidiu-George

Coordonatori de proiect,

Prof. Nicuț Ovidiu-George

Prof. Nicuț Roxana-Florina

Şcoala ........................................................................

Director,

...........................................................................

CADRU DIDACTIC ÎNDRUMĂTOR,

...........................................................................

 

Propus de: patrache | 05.01.2017 14:36 | 2111 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Ziua Culturii Nationale in familie

Momente de sarbatoare

Comentarii (5)

1 0

06.01.2017 10:51 abe2458

Vad ca propunerea dvs. nu poate fi descarcata.

0 0

06.01.2017 13:41 kati72

Pot participa si scoli din alte judete? Cum descarcam acordul si fisele de inscriere? Multumesc.

1 0

06.01.2017 14:14 patrache - Autor

Se poate participa si din alt/-e judet/-e. Dati copy paste pentru ca nu am avut rubrica de incarcare. O sa incerc sa fac upload.
Cu speranta unei optime colabori,
prof. Patrascu Mihaela

0 0

15.01.2017 15:09 naadiusadanila

Va rog dati-mi un raspuns ca sa stiu

0 0

14.01.2017 21:12 naadiusadanila

Buna ziua, este cumva posibil de trimis prin email lucrarile?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 44 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

326 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN