Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

,,ARTA REFOLOSIRII TEXTILELOR – TRADIȚIE ȘI CREATIVITATE”

Prin derularea acestui proiect pot participa toţi copiii care frecventează cursurile cercurilor de la cluburi și palate, cât și cadrele didactice și elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal din județ. Concursul se va desfășura în decursul a 6 luni, are două etape distincte - Crăciunul și Paștele. Fiecare etapă are trei secțiuni - felicitări, colaje și ornamente ce vor ilustra obiceiuri și tradiții specifice sărbatorilor amintite. Pot participa 300 de elevi și cadrele didactice îndrumatoare. Beneficiarii direcți și indireți sunt îndeosebi elevii participanți dar și cadrele didactice, părinții, comunitatea locală. Tehnica executării lucrărilor va fi la alegere, iar dimensiunea ornamentelor va fi aleaăa astfel încât să fie facilă ambalarea și expedierea lor în siguranță. Lucrările vor respecta tema propusă; felicitarile vor avea format A5 sau A6, iar colajele format A4, etichetate pe verso. Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” din localitate va găzdui expoziția cu lucrarile premiate.

Nume proiect: ,,ARTA REFOLOSIRII TEXTILELOR – TRADIȚIE ȘI CREATIVITATE”

Organizatori: CLUBUL COPIILOR, ONESTI

Perioadă înscriere: 15.01.2015 - 05.05.2015

Perioadă desfăşurare: 05.01.2015 - 30.06.2015

Scopul proiectului

  • o   crearea unui cadru de manifestare și promovare a valorilor tradiționale, a obiceiurilor și tradițiilor specifice sărbatorilor creștine, cu dezvoltarea creativității și gustului estetic al copiilor, utilizând materiale reciclabile

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: bortocanca | 15.01.2015 20:50 | 743 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Trei aspecte ale rezilientei

Echilibrul emotional

Comentarii (1)

0 0

02.05.2015 10:28 bortocanca - Autor

termenul de primire a lucrariloor s-a prelungit pana pe 20 mai.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 31 evenimente

«IUNIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

548 voturi | 8 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN