Andreea Puiu (profesor învățământ primar): Această perioadă a reprezentat un salt de transformare în comunitatea didactică

Vă prezentăm un interviu despre provocările predării online, despre modurile de conectare cu elevii și comunicarea cu părinții în cadrul școlii reconfigurate.

Doamna Andreea Puiu este în prezent profesor de ciclul primar la Școala „Pia Brătianu” și doctorand FPSE în Pedagogia fericirii.

Prima parte a interviului o puteți aici.

Din culise. Puteți împărtăși cu noi, cum a arătat o lecție online pe care ați realizat-o pentru clasa dvs.?

Lecţiile au fost în oglindă cu cele de la şcoală şi am subliniat, frecvent, în conversaţiile cu copiii „aşa cum am făcut şi la şcoală” pentru a simţi continuitatea şi capacitatea lor de a îşi păstra autonomia la distanţă. Pentru şcoala noastră a fost o muncă de echipă, am comunicat constant cu dna. informatician, ceea ce nu mulţi profesori au avut şansa în această perioadă, comunicarea cu şcoala fiind sărăcăcioasă sau lipsind îndrumările total, iar în acest punct relatările colegilor din alte unităţi au conturat vidul cu care profesorii au luat contact în acest timp şi intervenind după propria măsură. La acest nivel se vede modelul mental al directorului care empatizează cu profesorii, care are acel leadership educaţional, care poate coordona o echipă de specialişti. Şcoala noastră a pus la dispoziţia profesorilor o platformă de lucru, a creat conturi atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, a verificat numărul elevilor care nu au calculator, tableta, telefon. De la început ne-am propus să facem orele potrivit orarului. Eu am început programul la 8.30 şi am păstrat cu copiii momentul de început al orelor, încheierea relaxantă, pauzele de hidratare, provocările de învăţare.

Spre exemplu, lecţia de la prima oră a fost cu întrebări de start precum: “Cu ce gând frumos începem ziua?”, cu planul zilei (după câteva ore de obişnuit cu mediul online), cu invitaţia de a verifica mediul de lucru dacă este ordonat şi dacă au o “licoare” de hidratare, cu lansarea discuţiei de a propune o uniformă pentru Şcoala de acasă care să inspire şi dorinţa de lucru, dar şi comoditate şi de a creiona alte lucruri pe care le putem face pentru a ne simţi bine atunci când învăţăm de acasă. Sunt copii care au trimis poze cu spaţiul nou creat şi cadrul pe care şi l-au ales pentru a învăţa, copiii care descriau pescăruşii pe care îi vedeau pe fereastră când învăţau în Constanța sau pădurea din spatele casei de la ţară.

Elevul Zamfir David și biroul său funcțional, ca răspuns la exercițiul de Cum să îți amenajezi un spațiu de învățare potrivit.

Am împărtășit aceste schimbări ale mediului de învăţare ca pe ceva inedit. Cred că a îi consulta pe elevi, a da spaţiu vocii lor legat de ceea îi face să se simtă bine în diverse situaţii, este o modalitate de a construi un canal de colaborare cu ei. Copiii au fost invitaţi să facă un Interviu despre copilărie cu părinţii sau să îl trimită online bunicilor iar întrebările lor au reprezentat “o călătorie în timp”: “Ce mâncai la şcoală?”, “Trăiai la bloc sau la casă?”, “Ce jocuri jucai?” etc. Am încercat în fiecare oră să fie un moment pentru prezent, un moment de recunoştinţă pentru trecut şi un moment de entuziasm şi soluţie pentru viitor.

Orele online, sau în clasă, devin speciale prin modul în care profesorul se conectează cu elevii şi invers folosind limbajul fericirii, un limbaj care denotă atenţia acordată la efortul depus de elev, la gestionarea intre frâna şi acceleraţia din timpul lucrului astfel încât să nu se instaleze blocaje de învăţare.

Eleva Al Mării Giulia arătând cum și-a amenajat spațiul de învățare potrivit exercițiului dat de doamna învățătoare.

Fericirea nu este un doar un cuvânt interesant, ci un ingredient important necesar pentru viață. Cum ați adus fericire, în aceste săptămâni, elevilor dvs.? Dar cu părinții cum ați comunicat?

Fericirea este în acţiunile noastre şi susţinerea a fost reciprocă. Fericirea în această perioadă a fost legată de conştientizarea resurselor pe care le avem deja şi cum putem crea cu ajutorul lor un teren solid pe un tărâm neexplorat în condiţiile aduse de schimbare. Am comunicat atât general, pe grup, cât şi individual, înţelegând situaţia de acasă şi respectând faptul că fiecare dinamică a familiei poate susţine învăţarea în felul său.

Eleva Maya Giurea și desenul ei optimist.

Am transferat în mediul online utilizarea Caietului de încurajări, un instrument de lucru inventat alături de elevi.

Potrivit sondajului didactic.ro, cadrele didactice au depus mari eforturi în a se adapta, a învăța cum să folosească noi instrumente. Ce vi s-a părut cel mai dificil și dacă aveți anumite trucuri pe care le puteți împărtăși și comunității noastre didactic?

Cel mai dificil mi s-a părut să aud în preajma mea profesori care au considerat că nu are sens să se mobilizeze pentru a face ore la distanţă sau dorinţa părinţilor din partea profesorilor de a face ore ca și cum  ar fi performat dintotdeauna în mediul online. Întâlnirea cu extremele arată că până la calea de mijloc, de echilibru, mai avem de construit la încrederea dintre noi. Cred că blândeţea cu sine, atât ca profesor, cât şi ca părinte, a fost de aur în această perioadă.

Ce planuri aveți pentru Școala de după Școala de Acasă? De ce vă este dor cel mai tare?

Planul meu este de a aduce la școală cât mai multe priviri încrezătoare şi zâmbetele din colţul ochilor elevilor și o tolbă de poveşti despre curaj şi inventivitate din timpul  perioadei de stat acasă. Cel mai dor mi-e de vocile  copiilor şi cred că mi-e dor, anticipat, de recunoştinţa pe care o vom arăta multor lucruri din jurul nostru, aparent banale înainte, care acum au un alt preţ în lumina noii situaţii.

Se spune că provocările ne întăresc. Cu ce lecții profesionale și personale ați rămas din această perioadă dură de transformare didactică?

Această perioadă a reprezentat un salt de transformare în comunitatea didactică. Tot cei care sunt oneşti cu ei ştiu că am coborât câteva etaje cu liftul, instant, spre profunzimea lucrurilor. Era o aglomeraţie de superficial şi de artificial în jurul nostru, departe de fericirea personală şi profesională a cadrelor didactice. Şi va fi în continuare o provocare de a susţine fericirea profesorilor atâta vreme cât se prioritizează impunerile şi elementele de faţadă fără ca profesorii să înţeleagă cu adevărat ce stă în puterea lor. Repet ceea ce subliniez de multă vreme, li se cere profesorilor ceea ce nu primesc în programele de formare, li se cere să fie lideri fără a îşi cunoaşte punctele forte şi fără a avea modele de leadership. li se solicite să scoată din piatră seacă minuni şi nu sunt învăţaţi cum să aibă grijă de starea lor de bine,iar cei mai mulţi profesori din România nu sunt cunoscuţi, întrebaţi de ce au nevoie, susţinuţi să facă faţă realităţilor din clase. Însă dincolo de aceste trepte lipsă, profesorii vor arăta că pot împleti harul didactic cu tehnologia, iar viitorul fericirii la școală stă în mâinile noastre.

Am citit în această perioadă despre generaţiile de aur care au apărut după diverse perioade de criză din istoria omenirii şi sper ca ei, copiii, să fie susţinuţi să privească cu încredere în direcţia schimbării.