Analiza caracteristicilor aruncării la poartă din săritură, în vederea creşterii eficienţei în competiţie, Prof. Deaconescu Gabriel, Şc. cu cls. I-VIII, Miceşti, Jud. Argeş

Golul reprezintă esenţa jocului de handbal, iar fiecare gol marcat duce spre realizarea obiectivului final al oricărui meci şi anume acela de a-l câştiga.
În jocul de handbal criteriul de performanţă pentru competiţiile organizate în sistemul turneu (Campionate Naţionale de Juniori, Campionate Europene, Campionate Mondiale, Jocuri Olimpice), îl reprezintă câştigarea finalei, adică marcarea unui număr de goluri mai mare decât al celor înscrise de adversar.

Pentru competiţiile organizate după sistemul campionat tur-retur criteriul de performanţă îl reprezintă situarea pe primul loc la sfârşitul jocurilor disputate. Clasarea pe primul loc la sfârşitul campionatului se realizează prin acumularea unui număr de puncte mai mare decât al echipei de pe locul al doilea, iar această clasare nu poate fi realizată decât prin acumularea punctelor din meciurile câştigate, dar şi prin punctele acumulate din meciurile terminate la egalitate. Din cele descrise mai sus reiese că acest criteriu de performanţă se îndeplineşte cu ajutorul golurilor marcate, care sunt realizate prin aruncări la poartă.

Jocului de handbal îi corespund forme generale de mişcare prin care mingea este manevrată în raport cu sarcinile şi regulile jocului, aceste forme, cunoscute în general sub denumirea de elemente tehnice, au un caracter abstract, de noţiune.

Aruncarea la poartă este un element tehnic care constă în manevrarea mingii şi trimiterea ei de către atacant spre poarta apărată de portar, în prezenţa sau fără prezenţa apărătorilor, cu scopul înscrierii golului în conformitate cu regulamentul de joc.

La vizionarea oricărui meci de handbal se observă că, din punct de vedere al frecvenţei, cea mai des utilizată aruncare este aruncarea la poartă din săritură. De aceea am ales să analizez acest procedeu în vederea creşterii eficienţei în competiţie în scopul realizării criteriului de performanţă.

Aruncarea la poartă din săritură este un procedeu tehnic care s-a dezvoltat în mai multe variante şi s-a răspândit foarte mult. În anul 1950, aruncarea la poartă din săritură era aproape necunoscută, iar prin 1955 la noi în ţară era considerată încă un procedeu greu de însuşit şi de executat, iar astăzi această aruncare a devenit un procedeu de bază, bine cunoscut chiar şi de către copii.

Din punct de vedere tehnic această aruncare se realizează în felul următor: jucătorul prinde mingea cu două mâini, bătaia pentru săritură se face pe piciorul stâng, care se sprijină pe sol, genunchiul se îndoaie puţin, apoi, printr-o rulare a labei piciorului dinspre călcâi, talpă, vârf şi extinderea energică a piciorului urmează proiectarea corpului în sus, pe traiectoria dorită.

La înălţarea corpului contribuie şi pendularea energică a piciorului drept care se ridică spre piept, cu genunchiul îndoit. În momentul sprijinirii piciorului stâng pe sol, mingea se ţine cu ambele mâini în dreptul abdomenului.

Concomitent cu bătaia pe piciorul stâng şi săritura, mingea se duce deasupra umărului drept, fiind împinsă cu mâna stângă în mâna dreaptă şi sprijinită de aceasta o bună parte din mişcarea pregătitoare pentru aruncare.

În momentul în care corpul jucătorului a ajuns în punctul cel mai înalt al săriturii, iar mingea se află în punctul final al mişcării pregătitoare, începe mişcarea de aruncare propriu-zisă. Având ca punct de sprijin masa corpului echilibrat în aer, braţul drept efectuează aruncarea zvârlind mingea înainte. Pentru a ajuta şi mai mult acţiunea braţului aruncător – atât în faza de tracţiune cât şi în cea de împingere asupra mingii – piciorul drept se întinde şi se trage energic dinainte înapoi printr-o mişcare de pendulare. Urmează aterizarea care se face întotdeauna pe piciorul de bătaie. Descrierea de mai sus a fost făcută pentru situaţia în care jucătorul care aruncă la poartă este dreptaci.

Un număr mare de aruncări la poartă pe parcursul unui joc sau al unei competiţii nu garantează automat înscrierea unui număr mare de goluri şi totodată câştigarea jocului respectiv sau al competiţiei.

De aceea este de datoria antrenorului să facă o analiză riguroasă a aruncărilor la poartă la începutul perioadei de pregătire şi să stabilească nivelul de eficienţă al acestora, în vederea luării de măsuri care să sporească eficienţa aruncărilor la poartă în competiţia în care echipa este angrenată în sezonul competiţional respectiv.

În momentul în care în evoluţia echipei se constată pe baza înregistrărilor şi a observaţiei directe că randamentul aruncărilor la poartă din săritură este nesatisfăcător trebuie identificate cauzele ce stau la baza acestei ineficacităţi.

Iar o primă cauză şi cel mai des întâlnită este însuşirea necorespunzătoare a tehnicii de execuţie. Un alt factor de restricţionare îl reprezintă relaxarea jucătorului în momentul execuţiei propriu-zise. Alţi factori care determină o eficienţă scăzută a aruncărilor la poartă din săritură sunt: frica (teama) de adversari, combativitatea acestora, ceea ce îi determină pe jucători să arunce la poartă „cu ochii închişi”, efectiv pentru a scăpa de minge.

Altă cauză des întâlnită mai ales la începători, juniori III şi uneori şi la juniori II mai ales la fete este lipsa forţei explozive atât în braţul de aruncare cât şi în membrele inferioare, dar şi a forţei de aruncare.

Cu cât identificarea cauzelor ineficienţei aruncărilor la poartă din săritură se face mai repede cu atât perioada de intervenţie în procesul de pregătire este mai mare, mărindu-se totodată şansele creşterii randamentului aruncărilor la poartă din săritură în meciurile oficiale (în competiţie).
Intervenţia în cadrul procesului de antrenament cu scopul creşterii randamentului în competiţie constă în:

• însuşirea corectă a mecanismului de bază şi perfecţionarea tehnicii de execuţie a acestui procedeu;
• creşterea concentrării jucătorilor în momentul finalizării;
• efectuarea aruncărilor la poartă din săritură cu apărători, în condiţii de joc;
• dezvoltarea forţei explozive în membrele inferioare pentru a proiecta corpul jucătorului pe verticală în punctul cel mai înalt pentru a arunca pe deasupra blocajului realizat de adversari şi pentru a putea observa mai bine mişcările portarului;
• dezvoltarea forţei explozive în membrele superioare (mai ales în braţul de aruncare) pentru efectuarea aruncării în viteză;
• dezvoltarea coordonării mână-ochi pentru efectuarea aruncărilor la poartă din săritură cu precizie în cele patru colţuri ale porţii apărate de portar;
• realizarea unui raport: număr de aruncări la poartă din săritură/număr de goluri marcate cât mai apropiat de 1;
• jocuri cu temă;
• jocuri de verificare în compania unor adversari mai puternici decât cei întâlniţi în competiţie în  care să se utilizeze cu preponderenţă aruncarea la poartă din săritură;
• în  cazul echipelor de fete se pot disputa jocuri împotriva unor echipe de băieţi de aceeaşi vârstă.

Creşterea eficienţei aruncărilor la poartă din săritură poate fi evaluată prin înregistrarea procentajului de goluri marcate prin acest procedeu din totalul aruncărilor la poartă în cadrul antrenamentelor, jocurilor cu temă şi a jocurilor de verificare şi compararea cu procentajul golurilor marcate anterior prin acest procedeu tehnic.

Această creştere a eficienţei aruncării la poartă din săritură duce la sporirea încrederii în sine a jucătorilor, aspect ce poate fi decisiv în competiţiile cu adversari de valori apropiate.

Îmbunătăţirea eficienţei aruncărilor la poartă din săritură trebuie să fie una din preocupările principale ale tuturor antrenorilor în pregătirea fazei de atac a jocului de handbal, indiferent de eşalonul la care antrenează în vederea creşterii performanţei sportive.

Prof. Deaconescu Gabriel, Şcoala cu clasele I-VIII, Miceşti, Judeţul Argeş.

BIBLIOGRAFIE:

• Ghermănescu I.K. - Teoria şi metodica handbalului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
• Hantău C. - Handbal, Editura Semne, Bucureşti, 2002.
• Mihăilă I. - Handbal. Curs teoretic, Editura Universităţii din Piteşti, 2004.
• Mihăilă I., Preda C. - Handbal. Tehnica şi metodica jocului, Editura The Flower Power, Piteşti, 2002.
• Popescu C. - Handbal modern. Evoluţie şi concepţie, C.R.C.S. Manheim, Germania, 1994.
• Trofin E., Grigorovici S. - Handbal la copii şi juniori, Editura C.N.E.F.S., Bucureşti 1967.