Ora de dirigentie - Frământări de familie, Prof. Monica Tămaş, Colegiul Economic Nicolae Titulescu Baia Mare

La începutul carierei mele, n-am înţeles ce mare oportunitate are un dascăl pentru a contribui la formarea unor caractere frumoase şi complexe. Fie că este conştient de faptul acesta sau nu, profesorul imprimă elevilor săi un anume mod de gândire, de abordare a diferitelor probleme cu care se confruntă. Dacă, pe parcursul demersului şcolar, dialogul dintre cele două părţi este unul sincer, deschis, dacă profesorul se poate apropia de sufletul celor pe care îi educă, descoperindu-le trăirile, sentimentele, frustrările, atunci coordonatele de viitor ale tinerilor sunt trasate corect, cu impact favorabil în viaţa de adult.

Din nefericire însă, se poate vedea, cu fiecare generaţie parcă tot mai mult, că tinerii dezvoltă o atitudine tot mai rece, mai distantă în relaţia cu părinţii ; din ce in ce mai puţin par a înţelege sacrificiul părinţilor, dăruirea şi dragostea lor, zbuciumul şi străduinţa lor de a le fi aproape nu numai afectiv, dar şi material.

De aceea, în multe din orele de dirigenţie, ca şi în cea despre care vă vorbesc acum, am considerat important să atrag atenţia elevilor că nemulţumirile lor faţă de părinţi, când conflictul dintre generaţii ajunge la cotele cele mai înalte, sunt de fapt interpretări greşite, din fugă, ale intenţiilor nobile ale părinţilor.

Mai rar, şi cu o oarecare atitudine de jenă în faţa colegilor, am auzit şi păreri favorabile părinţilor, din care am inţeles că mai sunt tineri recunoscători faţă de cei ce le-au dat naştere, chiar dacă nu întotdeauna dorinţele proprii s-au putut materializa.

Cei mai mulţi elevi nu văd însă în părinţii lor decât colocatari cu obligaţii faţă de ei, care mereu încearcă să se impună înaintea lor. În discuţiile libere pe tema relaţiei copii - părinţi, majoritatea celor tineri se plâng că nu sunt inţeleşi, că părinţii nu se aliniază dorinţelor şi speranţelor lor, ci doar se impun prin felul lor de a se purta. Aud mereu lamentări de forma "Părinţilor mei nu le pasă ce fac eu, nu sunt acasă mai tot timpul, iar când sunt, nu mă bagă în seamă"…. sau, dimpotrivă,…… "Toată ziua mă stresează şi mă verifică în tot ce fac." … "Ai mei mereu mă fac să mă simt jenat când le cer bani."…:"Părinţii mei nu mă inţeleg" sau "Mama şi tatăl meu nu fac altceva decât să mă critice mereu."

Cum să răspunzi atâtor idei deformate? Cum să schimbi o gândire deja ancorată in mintea şi sufletul unui tânăr de atâta vreme? Putem încerca prin discuţii pro şi contra.

O să spuneţi, poate, că asemenea păreri nu pot fi schimbate, că întreaga generaţie gândeşte astfel …dar..stupoare !.... către finalul discuţiilor, iată primul elev care îşi pleacă privirea. Se simte vinovat că n-a privit lucrurile şi din alt punct de vedere şi s-a lăsat purtat de primul impuls…. şi mai incolo, o lacrimă în colţul ochiului….şi.încă un elev stingherit parcă de ce spun … şi în ultima bancă…da,… sunt mai mulţi,…. nu m-am înşelat…

Hotărât lucru: cuvintele maturităţii, izvorâte din sufletul unui profesor, părinte şi el, cuvinte care justifică atitudini şi manifestări interpretate fără judecată profundă, ating sensibilitatea şi inima celor ce, peste câţiva ani doar, vor fi şi ei părinţi.

Totul e să fii sincer cu elevii, să-i faci să judece cu sufletul. Ce le-am spus?

Doar adevărul, cel mai simplu şi curat adevăr, că nimeni n-a învăţat vreodată la vreo şcoală de părinţi, ci fac totul cum se pricep ei mai bine şi îşi dăruiesc viaţa copiilor lor, nu din obligaţie, ci dintr-un sentiment profund de dragoste părintească, pe care nu au vreme s-o trâmbiţeze.

Şi câte ar mai fi de zis ! Niciodată n-o să putem cuprinde în câteva vorbe o dragoste ca cea părintească, chiar dacă, la prima vedere, poate uneori părea distantă şi neînţeleasă.

Sigur că nu-i poţi convinge pe toţi şi în totalitate, căci gândul omenesc nu poate fi oprit, indiferent de argumente. Totuşi, când a doua zi am primit o scrisoare de la un elev prin care îmi spunea cât de mult regretă că poate n-a fost copilul cel mai bun, că nu s-a gândit niciodată să le mulţumească părinţilor, mai ales mamei, că în vremea cât a fost bolnav, ea i-a stat la căpătâi şi l-a mângâiat întruna şi că îşi propune ca în viitor să-i mulţumească zilnic pentru câte ceva, fie şi numai cu o privire recunoscătoare.

Şi-acum, o vorbă pentru părinţi, aşa cum le-am spus-o şi părinţilor elevilor mei: Stimaţi părinţi, opriţi-vă din graba zilnică impusă de greutăţile vieţii şi priviţi-vă copiii. Vedeţi, vă rog, că deja, în vremea liceului, sunt 'oameni mari', cu personalitate, cu idei şi sentimente deja formate, că doresc să fie înţeleşi, că vor ca părerile lor să fie ascultate măcar, dacă nu şi acceptate. Vremurile s-au schimbat, mai nimic nu mai e ca pe timpul când eram şi noi şcolari… acum trebuie să ne înţelegem copiii în contextul actual, când computerul şi MP3-ul sunt aliaţii lor cei mai apropiaţi. Fiţi prieteni cu ei şi daţi-le posibilitatea de a se exprima liber, ca să nu simtă negativ diferenţa de concepţii şi manifestări dintre generaţii.şi ghidaţi-i spre maturitate printr-o relaţie de susţinere.

Prof. Monica Tămaş,
Colegiul Economic Nicolae Titulescu Baia Mare