Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Valențe formativ-educative ale excursiilor și drumețiilor

Învăţământ primar | Resursele elevilor

Propus de: jeniardelean5 | 27.11.2016 22:30 | Revista cadrelor didactice nr. 34/2016 | 1592 vizualizări

Excursiile și drumețiile organizate pentru a cunoaște împrejurimile, contribuie la formarea unor priceperi și deprinderi practice necesare în viață și la dezvoltarea sentimentelor de dragoste și admirație față de locurile natale.

VALENȚE FORMATIV-EDUCATIVE ALE
EXCURSIILOR ȘI DRUMEȚIILOR

În cadrul activităților extraşcolare un loc din ce în ce mai însemnat îl au excursiile și drumeţiile, deoarece exercită o influneță formativ-educativă variată și multiplă asupra elevilor. În afară de lecţia ţinută în clasă, învăţământul geografiei dispune şi de alte două posibilităţi de amplificare şi aprofundare a cunoaşterii naturii - drumeţiile şi excursiile -.
Drumeţia se desfăşoară în spaţiul geografic apropiat de şcoală, în mediul natal cunoscut parţial de copii. Când vrem să aprofundăm a temă de geografie, ca de exemplu “Punctele cardinale”, “Orientarea în natură”, “Formele de relief”, organizăm o vizită într-un loc adecvat, cunoscut şi studiat de învăţător mai înainte, şi alegem o zi frumoasă pentru efectuarea vizitei în natură. Excursia ne oferă posibilităţi de cunoaştere a spaţiului parcurs în integralitatea lui. Ea are un caracter de studiu geografic, istoric, literar, etnografic, întrucât îi punem pe elevi în situaţia de a studia diversitatea spaţiului geografic şi intervenţia activă a omului în acest spaţiu. Ca atare posibilităţile de studiu oferite de excursie sunt mult mai mari întrucât conduc la descoperirea de cunoştinţe din domeniul geografiei, literaturii (muzee, casele memoriale), istorie (cetăţi, locuri istorice), artei (muzee, monumente, artă arhitectonică), botanică (flora şi fauna specifică unor regiuni), economică (surse şi valori economice într-o zonă) etc.
Drumeţiile şi excursiile de scurtă durată (de la 2-3 ore, până la o zi) se desfăşoară în cadrul orizontului local şi îşi aduc o contribuţie însemnată la cunoaşterea şi îndrăgirea acestora. Prin orizont local înţelegem mediul apropiat în cadrul căruia elevul face cunoştinţă directă cu natura şi viaţa.
Astfel de activităţi au desfăşurat cadrele didactice de la Şcoala Primară Cerişa, comuna Halmăşd, judeţul Sălaj în primele săptămăni ale acestui şcolar, având drept scop, colectarea materialelor naturale: frunze, pietre, castane, ghinde ş.a. Tot ce am văzut şi am adunat, vom valorifica pe parcursul anului şcolar în cadrul lecţiilor de: arte vizuale și abilități practice, limba şi literatura română, ştiinte ale naturii, istorie, geografie. Am redat în desenele noastre peisaje din orizontul local, iar cu desenele mai reuşite am organizat o mică expoziţie. Cu o parte din materialele colectionate am realizat o machetă a toamnei şi mai multe lucrări ce redau aspect din acest anotimp. În orele de comunicare elevii vor alcătui compuneri despre “locul cel mai drag” în care vor reflecta farmecul locurilor natale.
Cunoaşterea temeinică şi multilaterală a mediului înconjurător, apropiat are mare importanţă pentru formarea primelor noţiuni despre natură şi societate, îmbogăţind treptat conţinutul lor prin studiu, experienţă şi prin contactul direct cu el.
Acest gen de activități ajută la însuşirea de către elevi a unor noţiuni cuprinzătoare, clare şi precise despre mediul înconjurător, determină dezvoltarea sentimentelor de dragoste faţă de locurile natale şi contribuie la formarea unor priceperi şi deprinderi practice necesare în viaţă.
Pentru şcolarii mici cunoaşterea orizontului local unde îşi trăiesc copilăria, reprezintă temelia însuşirii cunoştinţelor geografice, bilogice, arhitecturale, istorice, folclorice şi literare, constituind izvorul nesecat de impresii care favorizează dezvoltarea sentimentelor ecologice, patriotice, culturale etc.
Ţinutul natal este pentru copil imaginea concretă a patriei redusă la dimensiuni accesibile: “Patria e casa noastră/ Şi grădina şi livada”, unde vede şi intuieşte toate simţurile, munca şi preocupările oamenilor din trecut şi prezent, pentru a-şi face viaţa mai uşoară şi mai fericită.
Am constatat că în urma unei drumeţii sau a unei excursii reuşite, elevii câştigă mai mult decât în cea mai reuşită lecţie ţinută în clasă. Pe lângă jocurile organizate, cântecele care ne-au însoţit în tot timpul excursiilor, au făcut să ne simţim foarte bine.
În drumeţiile organizate în împrejurimile satului am colindat dealurile şi pădurea din apropiere, am ocrotit natura, am căutat să nu-i strivim nimic din ce are ea mai frumos, făcând să creştem copii buni, adevăraţi ocrotitori şi apătători ai plantelor şi animalelor , buni ecologişti.
În plimbările şi drumeţiile noastre i-am întâlnit şi pe unii părinţi la locurile de muncă. Le-am văzut preocupările şi am admirat munca plină de pasiune. I-am văzut la munca câmpului şi prin discuţii adecvate am scos în evidenţă faptul că, pentru a avea pe masă pâinea şi cele necesare traiului zilnic, părinţii trudesc pe frig, ploaie, ori soare dogoritor, iar copiii trebuie să îi ajute fiecare după puterile lui. Elevii au spus cum își ajută părinții în timpul liber la treburile gospodărești: ducându-le un vas cu apă, adunând buruienile din culturi sau chiar recoltele de pe câmp, îngrijind un frate mic, ajutând-o pe mama sau bunica la pregătirea mesei sau în timp ce părinţii sunt la munca câmpului, îngrijind bobocii şi puii din gospodărie etc.
Pe unii părinţi i-am găsit păstorind turma de oi pe dealurile din împrejurimi. Am discutat despre această îndeletnicire, am arătat vechimea pe aceste locuri și am prezentat foloasele pe care ni le aduce oieritul. Pe alţi părinţi i-am găsit scoţând piatră sau nisip din carierele din apropiere. Am discutat despre munca grea a părinţilor pentru a construi case frumoase şi spaţioase pentru copiii lor, ajungând la concluzia că pentru tot ceea ce fac ei, părinţii, trebuie să-i iubim, să-i preţuim, să-i ajutăm şi să-i respectăm.
Cu această ocazie am încercat să dezvoltăm elevilor anumite concepte ecologice. Astfel, am urmărit atingerea unui nivel de conştiinţă şi atenţie faţă de mediu şi problemele sale, dezvoltarea capacităţii de a observa şi alege stimulii, prelucrarea, perfecţionarea şi extinderea percepţiilor nou formate, legate de mediu şi folosirea acestor noi calităţi în diferite situaţii. Elevii au înţeles astfel modul de funcţionare, de apariţie a problemelor legate de mediu şi rezolvarea acestor probleme participând la acţiuni de: plantarea florilor în ghivece, îngrijire a spaţiilor verzi, a curţii şcolii, a spaţiului din împrejurul locuinţelor, a malurilor văii ce străbate satul Cerişa etc. Ei şi-au însuşit un set de valori şi au manifestat grijă pentru mediu, formându-şi o motivaţie şi o dorinţă pentru a participa la acţiuni menite să îmbunătăţească starea mediului. De asemenea, şcolarii au fost sprijiniţi pentru a-şi forma şi dezvolta abilităţi necesare identificării şi investigării problemelor de mediu şi în scopul participării lor la rezolvarea acestor probleme. Şi nu în ultimul rând, au fost ajutaţi să-şi însuşească capacitatea de a folosi cunoştinţele şi abilităţile căpătate, în luarea unor decizii bine gândite, pozitive pentru rezolvarea problemelor de mediu.
Pentru a putea realiza obiectivele educaţionale propuse, am avut în vedere: respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor, gradul de pregătire instructiv-educativă, rezultatele obţinute la învăţătură şi purtare, stilul intelectual de lucru, raportul dintre elevi şi învăţători, cât şi gradul realizării unităţii de acţiune a tuturor factorilor educaţionali (colectiv de cadre didactice, familie, comunitate etc.)

Prof. înv. primar – Ardelean Lucreția
Școala Primară Cerișa – județul Sălaj

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 2 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

63 voturi | 3 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN