Utilizarea metodei mozaicului în predarea lecţiilor de geografie

UTILIZAREA METODEI MOZAICULUI ÎN PREDAREA LECŢIILOR DE GEOGRAFIE

Prof. Irimia Nicolae
Şcoala Gimnazială Cochirleanca, Judeţul Buzău

Metodele activ-participative sunt extrem de eficiente în predarea
lecţiilor de geografie, prezentând numeroase valenţe formative.
Dintre acestea, metoda mozaicului poate fi aplicată, mai ales, în
predarea lecţiilor de geografie de clasa a VI-a şi a VII-a, unde
se discută despre statele Europei şi ale continentelor
extraeuropene. Această tehnică are ca scop învăţarea prin
cooperare, în grupuri mici, a unor conţinuturi variate.
Utilizarea acestei metode are multe avantaje pentru elevi. Ei sunt
puşi în situaţia să descifreze singuri mesajele existente
într-un text, să le organizeze într-o formă accesibilă
colegilor şi să le prezinte acestora.
Elevii învaţă să colaboreze pentru ca toţi membrii grupului să
reuşească să înveţe şi să realizeze obiectivele propuse de
profesor. Pentru dezvoltarea personalităţii elevilor este
valoroasă asumarea responsabilităţii individuale, dar şi a celei
de grup.
Pentru exemplificare voi detalia scenariul unei lecţii de geografie
la clasa a VI-a, în care am folosit această metodă modernă. Tema
lecţiei a fost „Franţa – caracterizare fizico –
geografică”.
Primul pas a fost constituirea grupelor de lucru cooperative.
Există mai multe variante de formare a grupelor. De exemplu, elevii
numără până la patru, de mai multe ori, iar la final se
formează grupa 1 (cei care au rostit cifra 1), grupa 2 (cei care au
spus 2) ş.a.m.d. O altă variantă este folosirea bileţelelor cu
numere de la 1 la n, în funcţie de numărul de grupe dorit. Apoi,
elevii se grupează după numărul extras din urnă. De asemeni,
elevii pot număra până la 4 şi se formează prima grupă, apoi
următorii elevi numără şi ei până la 4, formând a doua grupă
ş.a.m.d.
Personal, folosesc mai mult a treia metodă de grupare. La lecţia
despre Franţa am împărţit elevii în 4 grupe cooperative.
Al doilea pas a fost constituirea grupelor de experţi, reprezentate
de elevii care au rostit acelaşi număr la crearea grupurilor
cooperative. Cele patru grupe de experţi au avut sarcini de lucru
diferite. Astfel, grupa 1 a avut de citit, analizat şi sistematizat
cunoştinţele despre aşezarea geografică a Franţei şi despre
vecinii acestui stat european.
Grupa 2 s-a ocupat de relieful Franţei, iar grupa 3 de climă,
vegetaţie şi faună. Grupa 4 a analizat harta, identificând şi
descriind principalele fluvii şi lacuri.
Experţii au studiat împreună textul din manual, hărţile din
manual şi atlase, au clarificat toate aspectele fizico-geografice,
au extras ideile principale. De asemeni, aceştia au gândit
modalităţi adecvate de predare a conţinuturilor esenţiale,
precum şi modalităţi de a verifica înţelegerea acestora de
către colegii din grupurile cooperative. Astfel, fiecare elev a
devenit expert în subiectul discutat în grupul său de experţi.
Atunci când a fost nevoie, am intervenit în discuţiile
experţilor, pentru a clarifica anumite noţiuni şi pentru a
asigura înţelegerea corectă a subiectului analizat.
Al treilea pas a fost revenirea fiecărui elev în grupa
cooperativă iniţială şi predarea conţinuturilor aprofundate.
Astfel, elevii care s-au ocupat de aşezarea geografică şi vecinii
Franţei au stabilit poziţia în vestul Europei şi vecinii: la
nord Belgia, Luxemburg şi Marea Mânecii, la est Germania, Elveţia
şi Italia, la sud Marea Mediterană, Andorra şi Spania, iar la
vest Golful Biscaya.
Experţii care au analizat relieful Franţei au concluzionat:
există o varietate a formelor de relief, cele mai înalte forme
fiind munţii (Alpi, Pirinei, Jura, Vosgi, Cevenni, Masivul
Central), secondate de dealuri (Masivul Armorican) şi podişuri
(Ardeni, Lorena). Cele mai joase sunt câmpiile (Bazinul Parizian,
Bazinul Aquitaniei, Câmpia Camargue, Câmpia Alsaciei).
Referitor la climă, experţii au stabilit trei tipuri de climă:
temperat-oceanică în nord şi vest, temperat-continentală în est
şi mediteraneană în sud şi insula Corsica. Vegetaţia şi fauna
au fost corelate cu clima, menţionându-se foioasele în nord şi
vest şi pădurile mediteraneene (cedru, chiparos) în sud.
Experţii au grupat fluviile Franţei după locul de vărsare.
Astfel, în Marea Mânecii se varsă Sena, în Golful Biscaya ajung
Loire şi Garonne, în Marea Mediterană Ronul, iar în Marea
Nordului Rinul. S-au enumerat şi principalele lacuri (Leman,
Bourget, Grand-Lieu).
După comunicarea acestor aspecte fizico-geografice, fiecare expert
a primit întrebări de la colegii de grupă, acesta aducând
anumite clarificări. De exemplu, unul dintre experţi a fost
întrebat care este diferenţa dintre climatul oceanic şi cel
mediteranean. Acesta a răspuns că la climatul oceanic
precipitaţiile sunt bogate tot timpul anului, pe când la climatul
mediteranean sunt mai abundente iarna şi aproape lipsesc vara.
Pentru realizarea feed-back-ului, a venit rândul experţilor să
adreseze întrebări colegilor de grupă, pentru a se asigura că
textul a fost suficient de bine înţeles şi învăţat. S-au
adresat întrebări cu răspuns scurt, obiectiv (de exemplu „Cum
se numeşte fluviul care traversează Parisul?”), dar şi
întrebări cu răspuns deschis, subiectiv (de exemplu „Care sunt
trăsăturile climatului mediteranean?”).
Pentru ca toate informaţiile să fie transmise şi însuşite
corect, iar activitatea să decurgă fără dificultăţi în
grupurile de experţi şi în cele cooperative, am monitorizat
permanent acţiunile elevilor şi am intervenit, subtil, acolo unde
a fost nevoie.
La final, am realizat o evaluare individuală a elevilor, prin
completarea unui ciorchine cu trăsăturile fizico-geografice ale
Franţei (aşezare geografică, vecini, relief, climă, vegetaţie,
faună, ape). Ciorchinele s-a dovedit a fi şi un excelent mijloc de
recapitulare, sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor
învăţate de elevi în cadrul lecţiei. Chiar şi cei mai puţin
motivaţi au participat activ la completarea schemei.
Metoda ciorchinelui facilitează dezvoltarea unor capacităţi
mentale (analiză, evaluare, comparare, sistematizare,
exemplificare, argumentare) şi stimulează formarea unor atitudini
şi capacităţi pozitive la elevi (spiritul critic, curajul de a
comunica ideile proprii etc.).
Revenind la metoda mozaicului, utilizarea acesteia în cadrul
lecţiei a prezentat multe avantaje. Elevii şi-au asumat
responsabilitatea sarcinilor de îndeplinit, au comunicat cu
ceilalţi în rezolvarea sarcinilor, s-au încurajat şi s-au
sprijinit reciproc. Dialogul între elevi a fost foarte valoros,
deoarece a dispărut teama de a pune întrebări şi de a răspunde
la ele.
În concluzie, recomand tuturor profesorilor de geografie folosirea
acestei metode moderne în cadrul lecţiilor referitoare la ţări,
regiuni geografice, unităţi de relief etc. Chiar dacă această
tehnică necesită mari resurse de timp, printr-o dozare economică
şi raţională se poate studia specificul unei ţări sau regiuni
geografice şi într-o singură oră de curs.

BIBLIOGRAFIE:

1. Dincă Cornelia, „Metodica predării geografiei”, Editura
DECESFERA Media, Bucureşti, 2011.
2. Dulamă Maria Eliza, „Modele, strategii şi tehnici didactice
activizante cu aplicaţii în geografie”, Editura Clusium,
Cluj-Napoca, 2002.
3. Ilinca Nicolae, Mândruţ Octavian şi colaboratorii, „Elemente
de
didactică aplicată a geografiei”, Editura CD Press,
Bucureşti, 2006.
4. Mândruţ Octavian, „Competenţele în învăţarea geografiei
– Ghid metodologic”, Editura Corint, Bucureşti, 2010.