SĂ ÎNŢELEGEM SURSA COMPORTAMENTULUI COPIILOR!

De cele mai multe ori, în graba noastră de a rezolva conflicte şi probleme, ne concentrăm pe efect şi nu pe cauză. Noi analizăm conduita copilului şi încercăm să îndreptăm un anume comportament (este agresiv, minte, vorbeşte urât, etc.). Însă comportamentul este doar un simptom. Dacă nu rezolvăm cauza, nu putem corecta comportamentul. Putem compara situaţia cu un iceberg. La suprafaţă vedem comportamentul, dar la bază sunt nevoile, nevoi care generează gânduri (conştiente sau inconştiente), care la rândul lor generează emoţii şi sentimente. Apa în care pluteşte icebergul reprezintă contextul în care am crescut şi evoluăm. Fiecare persoană poate reacţiona diferit la un anumit stimul, în funcţie de gândurile, convingerile şi experienţele anterioare trăite.
Pentru a înţelege care este sursa comportamentului copilului intr-o anumită situaţie este necesară cunoaşterea nevoilor copilului şi cum putem satisface aceste nevoi. La fel de important e ca fiecare copil să înveţe să-şi satisfacă singur aceste nevoi.
Doi cercetători, Edward L. Deci și Richard Ryan, au elaborate studii în urma cărora a luat naştere teoria autodeterminării. Aceştia susţin că oamenii au 3 nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, nevoia de competenţă şi nevoia de control. Cu toţii ne naştem cu aceste nevoi şi tot ceea ce facem întreaga noastră viaţă este pentru a ni le satisfice.
Nevoia de conectare este nevoia de a iubi şi de a fi iubit necondiţionat, nevoia de a dărui şi de a primi, nevoia de a aparţine, de a fi respectat şi apreciat, de a te simţi valoros, nevoia de îmbrăţişare. Această nevoie se poate manifesta prin comportament pozitiv (acele momente când vrea să ajute, să se implice, când face surprize) sau prin comportamente negative (deranjează, vorbeşte urât, loveşte, se urcă pe masă, se tăvăleşte pe jos, copiază comportamentul negativ pentru a fi acceptat, e dependent de o persoană sau de un lucru). Dacă nevoia de conectare nu este satisfăcută, duce în timp la dificultăţi de a relaţiona, de a lega prietenii, la izolare, la stimă de sine scăzută, sau dimpotrivă la rebeliune, la comportamente care au scopul de a atrage atenţia.
Nevoia de competenţă se referă la nevoia de capabilitate, de a fi în stare, de a putea, de a învăţa, de a se dezvolta. Se manifestă pozitiv prin curiozitate (”de ce?”), prin dorinţa de a explora, de a învăţa, de a şti. Nesatisfacerea acestei nevoi de competenţă se manifestă prin refuzuri de tipul “nu pot”, “nu ştiu”, “sunt prea multe teme de făcut”, tot ce înseamnă renunţare, răzbunarea (nu ştie cum să facă altfel), dependenţa faţă de părinte, simte că nu ştie şi nu poate să facă anumite lucruri. Dacă altcineva a făcut acţiuni pentru el, sau în locul lui, în mintea copilului se formează inconştient convingerea că el nu e în stare şi nu poate, nu are încredere în el. La mulţi copii se vede lipsa satisfacerii acestei Nevoi de Competenţă, inclusiv în felul în care merg, privesc, vorbesc. În general, au poziţia asemănătoare unui ghiocel, aduşi de spate, vorbesc încet şi fără să privească interlocutorul în ochi.
Nevoia de control este, de fapt, manifestarea nevoii de autonomie. Mai exact, tot ce are legătură cu nevoia de a lua decizii, de a face alegeri. La copii , se manifestă prin dorinţa de a face lucruri singuri, de a ajuta, de a fi independenţi. Copiii cu nevoia de autonomie satisfăcută sunt cooperanţi. Însă, copii își pot manifesta această nevoie de control şi prin comportamente negative: refuz (“nu vreau”, “nu am chef”, “lasă-mă în pace!”), neascultare (atunci când nu execută comenzi/ nu fac ceea ce li se cere), luptele de putere care când decid alte persoane pentru ei, rebeliune.
Sursa comportamentului se află în aceste nevoi. Doar atunci când toate trei nevoile sunt satisfăcute simultan, se instalează o stare de echilibru, de bine, “well-being” (o persoană mulţumită de situaţia sa, atât fizic, cât şi emotional). În acest context, copiii sunt cooperanţi, echilibraţi, autoreglaţi.
Fiecare dintre noi se naşte cu aceste trei nevoi, însă preponderenţa lor diferă de la o persoană la alta. Unii oameni resimt o mai mare nevoie de conectare, alţii manifestă curiozitate şi dorinţa de a învăţa lucruri noi, iar în a treia categorie se încadrează cei “încăpăţânaţi”, cu personalitate, care tind să refuze dacă alegerea nu le apaţine. Mai mult decât atât, aceste nevoi se pot schimba de la o vârstă la alta. Copilul are o mai mare nevoie de conectare la vârstă mica, dar o mai mare nevoie de autonomie atunci când ajunge la vârsta adolescenţei, iar pe măsură ce anii trec să se transforme într-o nevoie mai mare de competenţă. Fiecare om evoluează diferit.
Aceste trei nevoi psihologice de bază trebuie satisfăcute constant şi simultan. E nevoie de un efort conştient, zilnic. Dacă una singură nu e satisfăcută, apare efectul de domino, le afectează în lanţ pe celelalte nevoi. Se instalează o stare negativă, motivaţie suboptimă, comportamente negative, lipsă de cooperare, care poate duce în timp la depresie. Stima de sine are foarte mare legătură cu satisfacerea acestor nevoi.
Cunoscând aceste lucruri, putem înţelege ce determină un anumit comportament, ce generează anumite convingeri şi sentimente. Este foarte dificil să schimbăm un comportament, dacă nu schimbăm convingerile şi experienţele. Trebuie să observăm acele indicii din comportamentul și din cuvintele copiluluilui care dezvăluie nevoile sale într-un moment specific. Atunci când un copil este cu adevărat înţeles, acceptat și modelat, trăsăturile de personalitate sunt libere să înflorească în caracteristicile mature ale dragostei, bucuriei, păcii, răbdări şi bunătăţii.

Bibliografie
Cremene U. (n.d.), All about parenting, disponibil la: https://membri.allaboutparenting.ro/courses/all-about-parenting. Accesat: 29.06.2021.
Kuzma K., Înţelege-ţi copilul, Bucureşti, Editură Viaţă şi Sănătate, 2003.