IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE ÎN PARTENERIAT CU PĂRINŢII

IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE ÎN PARTENERIAT CU PĂRINŢII

În fiecare an realizez un parteneriat cu părinţii elevilor pe care îi îndrum , parteneriat denumit “Doi parteneri-un singur scop”. Motivul realizării acestui parteneriat este necesitatea menţinerii unităţii de cerinţe în educaţia copilului, necesitatea realizării unei legături reale între şcoală şi familie ca parteneri egali în educaţia copilului. Scopul acestui parteneriat este implicarea şi participarea reală a părinţilor în activităţile la clasă şi la cele extracurriculare.Ca obiective majore ale acestui parteneriat aş aminti: formarea părinţilor în spiritul ideii de parteneri egali în educaţia copiilor; convingerea părinţilor pentru a investi în dezvoltarea personală a copilului şi a grupului în ansamblu; implicarea părintilor în atragerea de resurse (financiare sau materiale) necesare unei bune desfăşurări a actului educaţional; creearea unui mediu educativ pozitiv, favorabil, adecvat pentru o stimulare continuuă a învătarii spontane a copilului; achizitionarea de către părinţi a unor informaţii şi cunoştiinţe pe care să le folosească în educarea propriilor copii; implicarea părinţilor în atragerea şi găsirea de resurse materiale şi financiare necesare derulării serbării de Crăciun, de sfârşit de an şcolar, organizării de excursii şcolare.
Învățământul primar este o treaptă importantă și responsabilă în cadrul sistemului de învățământ. El constituie temelia includerii copilului în activitatea asiduă și ordonată dintr-o colectivitate de semeni , care este mereu în schimbare și presupune competitivitate.
Școala îl învață pe copil să se situeze printre semeni , să se obișnuiască cu anumite cerințe și realități sociale. Dar educația în familie constituie prima școală a copilului , partea cea mai importantă a pregătirii lui pentru viața socială și productivă. Familia trebuie să fie prima instituție socială care se preocupă de asigurarea condițiilor necesare dezvoltării normale a copilului. Școala și familia sunt cei doi poli de rezistență ai educației , care contribuie prin mijloace specifice la formarea tinerilor.
Odată cu intrarea în școală , copilul trăiește în două lumi diferite: una a familiei, colorată încă de afectivitatea primei copilării, cealaltă, a școlii, încărcată de noi exigențe și de promisiunile viitorului, la fel de importante. Dacă aceste medii educaționale se completează și se susțin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea școlară și, pe plan mai general, în viața socială.
Obiectivul cel mai important al colaborării dintre școală și familie în perioada școlarității mici îl reprezintă susținerea eforturilor copilului pentru ca acesta să dobândească primele instrumente ale muncii intelectuale și să obțină succesul școlar. Clasa reprezintă pentru elevi al doilea mediu de socializare, după familie. Aici elevul va trăi și experimenta, va învăța deprinderi sociale necesare pentru viață.
În activitatea pe care o desfășurăm, am pornit întotdeauna de la „punctele forte”ale elevilor și cele ale noastre ca învățător, cum ar fi: ce știe elevul , ce poate să facă, ce îi este îngăduit să realizeze, spre ce are înclinații, de ce abilități didactice dispune.
Apoi am avut în vedere”punctele slabe”pe care vrem să le îndreptăm(ce nu știe elevul, ce n-a înțeles, ce nu poate să facă, ce nu ne este îngăduit nouă ca învățători să facem). Este necesară o bună cunoaștere a elevilor și totodată o bună cunoaștere a forțelor proprii. Folosirea metodelor interactive ( discuțiile colective, interpretarea de roluri, rezolvarea în grup a unor probleme, efectuarea de experiențe) asigură condițiile oportune elevilor să se afirme atât individual, cât și în echipă.
Am ajutat elevii să treacă peste rețineri, să-și exprime în mod deschis opiniile personale, să vorbească despre evenimentele la care participă , despre calitățile și defectele lor. Elevii au dobândit nu numai curajul exprimării unor opinii, ci și respectul pentru părerile colegilor, ale părinților, pentru adevăr. În felul acesta am pus pe fiecare elev în situația de a-și exercita, în clasă, principalele însușiri care-i definesc personalitatea, făcându-i participanți activi, dar și colaboratori, parteneri ai noștri în ducerea la bun sfârșit a tuturor activităților.
Calitatea proceselor de comunicare ce se stabilesc în grupul școlar depinde de potențialul comunicativ al fiecăruia dintre membrii lui. Educatorul trebuie să dețină înainte de toate, bune calități de mediator pentru a-i facilita procesul stabilirii unor interacțiuni directe, sincere, bazate pe încredere între elevi, dar și între sine și fiecare dintre elevi.
În domeniul colaborării școală-familie, punctul de plecare este cunoașterea prealabilă a părinților de către învățător, a familiei, a climatului familial. Activitatea educativă îmbracă și în școala noastră o multitudine de forme la următoarele nivele: comitetul de părinți, consiliul reprezentativ al părinților, vizitele la domiciliu, corespondența cu părinții, consultațiile pedagogice, implicarea părinților în activitățile școlii, activitățile nonformale(excursii, cercuri, serbări, aniversări, cursuri), consultații la cererea părinților.
Numărul mare de contacte școală-familie nu asigură neapărat rezultate fructuoase. Întâlnirile colective cu părinții reprezintă cea mai “profitabilă”și democratică formă de colaborare a învățătorului cu familiile elevilor săi. Pentru învățător înseamnă un cadru de manifestare și de perfecționare a calităților sale manageriale, un moment optim de conștientizare și de mobilizare a părinților într-un parteneriat real, prilej de a învăța și el din experiența părinților. Pentru părinți , adunările colective reprezintă tot atâtea prilejuri de autoevaluare și de sporire a competențelor educative, de informare pedagogică avizată, decide înțelegerea complexității fenomenului instructiv-educativ și a poziției pe care o ocupă în acest proces.
În toate cazurile de întâlniri, contacte, proiecte, raporturi mutuale, au fost implicați, în mod egal, elevii ca parteneri de dialog și ca beneficiari ai unor servicii educaționale de calitate necesare dezvoltării armonioase a personalității.

Bibliografie:
Moisin, Anton-Părinți și copii, Editura didactică și pedagogică , București, 1995;
Boroș, Maximilian-Profesorul și elevii, Editura Gutinul, Colecția de pedagogie, Maramureș, 1994