De ce nu mai avem timp să avem timp

De ce nu mai avem timp să avem timp
Timpul este bogăția cea mai mare lăsată vreodată. Nu face nicio
discriminare de nici un fel. Suntem cu toții proprietarii lui.
Facem ce vrem cu el. Avem mai mult decât altul? Altul poate avea
mai mult decât noi? Este o bogăție care nu se moștenește, nu
depinde de pregătirea omului. Din păcate, nu putem să-l
depozităm. Nu putem refolosi timpul pierdut,………și chiar
dacă toată lumea primește la fel din el(nu mă refer la viața
unui om ca timp), unii îl pot eficientiza, iar alții pierd poate
puțin din el, poate jumătate sau unii îl pierd cu totul. Unora
li se fură. Alții îl dăruiesc. Apar așa numiții hoți de timp.
Dar cum să-i recunoști și cum să-i elimini? Unul dintre
lucrurile interesante din jurul nostru, care se lasă cu foarte
multe întrebări și nu știu dacă cu la fel de multe răspunsuri,
este dacă știm sau nu beneficia de timpul care ne-a fost oferit.
De câțiva ani, dar mai mult în acest an, am început să fiu
atentă la expresia elevilor și nu numai, și la a acelor adulți
care foarte des spun ,,nu am avut timp pentru cutare lucru``. Din
păcate, am auzit diferite activități pentru care nu au avut timp,
sau nu ar fi avut timp, în favoarea altei activități, persoane de
diferite vârste, din domenii diferite de activitate, de meserii și
ocupații diverse, etc. La început nu am dat foarte mare
importanță acestor expresii. Cu trecerea timpului am fost tot mai
atentă. Am început să definesc niște noțiuni. Una și poate cea
mai importantă, ar fi administrarea corectă a acestui element,
numit timp, valorificarea mai bună a lui pentru a îmbunătăți
calitatea vieții, pentru a se ajunge la îndeplinirea obiectivelor
atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. Asta
pentru că sunt cadru didactic și aș vrea să transmit elevilor un
mod de a utiliza timpul cât mai eficient. Dar oare eu ca om matur
așa fac? Răspunzându-mi mie la aceste întrebări, mă
străduiesc să transmit ideea și elevilor mei.
``Marea nemulţumire a majorităţii oamenilor este că nu au
suficient timp, deşi timpul este resursa împărţită cea mai egal
dintre toate resursele. O zi de 24 ore pentru toţi oamenii``. Deci
este o bogăție de care am beneficiat cu toții. Organizarea și
gestionarea lui începe cu managementul propriei persoane.
Interesant este că, investind puțin din aceeași mărime fizică,
învățăm să-l facem mai eficient. Trăim într-o lume
încărcată, în care trebuie să ne facem timp pentru anumite
lucruri care nu au existat în secolul trecut, ….și totuși, de
ce nu avem timp pentru multe lucruri și activități pentru care
altă dată aveam timp?
Am început să întreb elevii care este programul lor obișnuit de
fiecare zi și care este programul de week-end. Cu siguranță e
mult diferit de programul meu sau al altor copii de pe vremea
copilăriei mele. Cu siguranță programul acestor copii e diferit
și în funcție de situația lor socială și familială. Am fost
surprinsă de activitățile acestor copii (elevi de liceu
tehnologic). Unii își ajută părinții, lucrează chiar în
agricultură(copiii de la țară), alții au grijă de frații lor
mai mici, unii se gospodăresc singuri(aceia care au rămas singuri,
părinții fiind plecați în străinătate la muncă), unii dorm
toată după-amiaza, unii de cum ajung acasă „ies cu
băieții”. Din păcate un număr mare dintre ei se așează la
calculator, jucându-se până târziu în noapte pierzând
noțiunea timpului, dimineață neputându-se trezi la ora la care
ar trebui să meargă la școală.
Spuneam că timpul nu ține cont de rang, nu ține cont de
pregătire, nu ține cont de bogăție, și nu ține cont de atâtea
și atâtea alte lucruri care sunt luate în considerare din alte
puncte de vedere. Deci ceea ce putem face cu el este să-l
manageriem cu folos. Să nu îl pierdem, în adevăratul sens al
cuvântului. Da, despre a pierde timpul vorbesc, adică ca și cum
am pierde ceva din buzunar, despre ceva ce ni se fură din geantă,
despre acest „a pierde” vorbesc. Pentru că hoții de timp sunt
foarte mulți, foarte diferiți și foarte convingători. Și ca
exemplu, aș începe cu acei elevi care mereu devin bolnavi pentru
perioade scurte de timp, lipsesc, sigur cu motivări foarte în
regulă și care după multele zile pierdute în care au fost
“bolnavi“, ei chiar devin bolnavi. Se îmbolnăvesc cu boala de
pierdere a timpului, din punctul meu de vedere o boală care devine
cronică. După o perioadă scurtă de timp deja mă gândesc că
respectivul urmează a se îmbolnăvi, nu pentru că e o gripă, un
virus, ci pentru că de mult nu a fost bolnav. Un alt fel de “a fi
elev” este acela, sigur mult mai redus la număr, care niciodată
nu este bolnav, nu are nicio absență și totdeauna răspunde
provocărilor, nu este obosit. Nu mă refer la un elev bun la
învățătură. Și totuși statisticile mă contrazic. Astfel de
elevi care nu devin bolnavi foarte des, care reușesc să-și
găsească timp și pentru fotbal, și pentru club și pentru alte
diferite activități convenabile lor, reușesc să-și găsească
timp și pentru a învăța, pentru a-și rezolva temele și foarte
rar se plâng de insuficiența timpului. Mă gândesc că acest
lucru se imprimă încă din copilărie. Dacă ți s-au impus
anumite lucruri de rezolvat într-un timp dat și ai reușit să le
rezolvi, probabil că și la maturitate reușești. A rezolva
această problemă cred că devine una dintre cele mai importante
ale timpului pe care îl trăim, folosindu-ne de el și
manageriindu-l cu multă eficiență.
“Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Transformă-mă
într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar plăcea să
trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea, unde se reunește
familia în jurul meu. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât
toţi să mă asculte. Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia
deosebită care este acordată televizorului … Şi să-i ţin de
urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine
obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu
mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele
să se certe ca să poată sta cu mine…Şi să distrez toată
familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar plăcea să simt
că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de
mine. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.” Această
rugăciune de copil mi-a atras atenția într-o revistă
religioasă. Nu mai avem timp unii pentru alții. Dar nu mai avem
timp nici pentru noi. Nu avem timp să avem timp. Și totuși cel
mai frumos cadou pe care îl poţi face cuiva este puțin din timpul
tău.