Cultivarea limbajului oral la vârsta preșcolarității - studiu de specialitate

Scopul final al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru clasa pregătitoare și, mai departe, clasa I. Aici, prin intermediul demersurilor instructiv-educative au loc salturi cantitative şi calitative ale preşcolarilor, atât la nivel fizic, cât şi psihic.
Vorbirea copilului apt pentru şcolarizare trebuie să fie corectă şi expresivă.
Limbajul lui trebuie să fie astfel dezvoltat, încât să-i permită să-şi exprime corect gândurile, dorinţele, intenţiile şi trăirile emoţionale, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea să comunice altora.
Dezvoltarea vorbirii şi învăţarea corectă a limbajului constituie o preocupare premanentă a educatoarelor şi acest lucru asigură o vorbire bogată, clară, coerentă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
Astfel, întreaga experienţă instructiv-educativă atestă posibilitatea şi utilizarea cultivării limbajului oral în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii efectuându-se exerciţii de pronunţie, de exprimare.
Adaptarea în prima clasă presupune o dezvoltare corespunzătoare a modalităţilor de operare a gândirii: analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, precum şi promptitudine, flexibilitate şi independenţă, aflate în deplină evoluţie pe parcursul şcolarizării.
Preşcolarul mare trebuie să aibă deprinderea de a observa, de a asculta cerinţele adultului, de a reacţiona corect pe baza acestora, de a răspunde la întrebări, de a formula, de a corecta şi completa răspunsurile colegilor, precum şi prezenţa interesului de cunoaştere, ca suport afectiv-motivaţional şi volitiv.
Adaptarea şcolară presupune, alături de maturitatea intelectuală , conativ-motivaţională, şi prezenţa unui anumit grad de maturitate socială. Aceasta se referă la însuşire şi respectarea unor deprinderi de conduită civilizată în colectiv, la existenţa unei independenţe, relative a copilului în acţiune şi faţă de adult, la posibilitatea de a se adapta facil la prezenţa persoanelor străine la prezenţa spiritului de întrajutorare. În această privinţă, adaptarea preşcolarului este pusă pe activitatea de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor, de însuşire treptată a structurii gramaticale a limbii.
Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preşcolarilor este necesar ca activitatea educatoarei să fie făcută în aşa fel încât copiii să fie stimulaţi în cadrul activităţilor în mod activ, atât verbal cât şi mental.
Astfel, pentru însuşirea şi pronunţarea corectă a sunetelor aflate în diverse poziţii în cuvintele date am desfăşurat variate jocuri-exerciţiu şi jocuri didactice precum: ,,Cine face aşa?”, ,,Şarpele şi albinuţa”.
De la sunete am trecut apoi la despărţirea cuvintelor în silabe, a silabelor în sunete şi invers cu scopul perfecţionării aspectului fonetic al vorbirii prin exerciţii-jocuri ca:,,Jocul silabelor” ,,Cu ce sunet începe cuvântul?”, ,,Lanţul sunetelor”. Pentru a-i deprinde pe copii să despartă corect cuvintele în silabe, am început cu cuvinte scurte, monosilabice, continuând cu cele bisilabice etc. În ceea ce priveşte pregătirea copiilor pentru perioada preabecedară, am realizat exerciţii de analiză fonetică sintactică, urmărind precizarea numărului de cuvinte dintr-o propoziţie, despărţirea cuvintelor în silabe, izolarea sunetelor din silabă, rostirea lor corectă, redare grafică şi invers.
În cadrul comunicării orale copiii şi-au însuşit cu uşurinţă pronumele personal şi de politeţe, pronumele demonstrativ prin jocurile: ,,Cine este acesta?”,,Cine este acasta?”.
Pentru devoltarea limbajului am acordat o atenţie deosebită îmbogăţirii vocabularului, înţelegerii semnificaţiei cuvintelor, structurii gramaticale orale, corecte, dezvoltării vorbirii reproductive şi dialogului.
Am aplicat jocul ,,Eu spun una, tu spui multe” pentru a-i determina pe copii să sesizeze şi să înţeleagă diferenţa între singular şi plural, şi pentru a-i obişnui să se exprime corect, în funcţie de aceste categorii gramaticale.
Pentru însuşirea vorbirii dialogate şi folosirea substantivelor în cazul genitiv şi dativ am desfăşurat jocurile: ,,Al cui este puiul?”, ,,Cui trimiţi scrisoarea?”.
Cunoaşterea timpului unei acţiuni (trecut, prezent, viitor) am realizat-o prin jocurile ,,Ce a făcut?” ,,Ce face?” ,,Ce va face ?”, copiii având sarcina să citească imaginea prezentată de educatoare, să formuleze propoziţia corect în care acţiunea să fie la timpul cerut de întrebare, să redea grafic propoziţia.
Pentru însuşirea unei exprimări corecte şi fluente am efectuat exerciţii pentru explicarea unor cuvinte şi expresii cum sunt: antonimele, sinonimele, omonimele.
Explicarea antonimelor, cuvinte care se diferenţiază prin contrast, s-a realizat prin jocul ,,Hai să împachetăm” şi prin jocul ,,Foloseşte cuvântul potrivit”, sarcina copiilor a fost de a uni cu ajutorul săgeţilor cuvinte ce denumeau imagini cu sens contrar: coş gol-coş plin, măr mare-măr mic, riglă scurtă-riglă lungă, lumânare groasă- lumânare subţire.
De asemenea, jucându-se cu antonimele, copiii au realizat exerciţii pentru orientare aspaţială: ,,Unde se află?”.
În exerciţiile de dezvoltare a limbajului şi a comunicării am apelat şi la omonime. Le-am explicat copiilor că sunt unele cuvinte care denumesc obiecte diferite, dar se pronunţă la fel: capră (animal, capră de tăiat lemne), rachetă (de tenis, rachetă cosmică), toc (de uşă, toc de scris).
Pentru precizarea sinonimului ,,zăpadă” am prezentat copiilor o şcenă de iarnă cu zăpadă abundentă. În alte jocuri am intuit imaginea , unor obiecte, fenomene ce se denumesc prin cuvinte sinonime.
În cadrul poveştilor le-am cerut să găsească sinonimele unor cuvinte (mândru-îngâmfat, şireată-vicleană, a goni-a alunga).
O altă modalitate de lucru prin care le dezvoltăm copiilor o conduită verbală eficientă este şi folosirea jocurilor de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană. În aceste jocuri,copiii participă verbal în toate momentele prin cuvinte, expresii şi dialoguri caracteristice.
Jocul de creaţie este imitarea şi nu copierea vieţii, iar prin joc se dezvoltă copiilor fantezia, în special fantezia verbală; ei trebuie lăsaţi să vorbească liber, să improvizeze propoziţii, să susţină un dialog, să creeze imaginile jocurilor sale combinându-le cu elementele trăite şi văzute, cele ce – s-au citit sau povestit.
În timpul jocului, copiii îşi însuşesc şi pronunţă cuvinte noi, îmbogăţindu-şi astfel vocabularul. Intrepretând un rol, ei completează acţiunile prin cuvinte, comunică intenţiile, repartizează rolul obiectelor cu care se joacă şi face obsevaţii în legătură cu conduita lor. Vorbesc mult, discută cu însufleţire şi caută să înţeleagă rolurile altora, pentru a-şi coordona acţiunile proprii cu cele ale colegilor de joc. Astfel, li se dezvoltă copiilor limbajul contextual şi o vorbire expresivă.
Pentru a-i obişnui pe copii cu ritmul silabic al cuvintelor am utilizat şi exerciţii jocuri realizate pe fondul unei ghicitori sau versuri scurte. Poeziile ritmate pe lângă faptul că sunt asimilate uşor şi repede de copii au calitatea de a preveni şi corecta anumite deficienţe de vorbire: ,,vorbirea copilului nu numai că poate fi stimulată prin joc, dar tulburările ei frecvente, sub forma sislaliilor, pot foarte bine să fie corectate sub această formă de activitate”(Emil Verzea, 1975, pag 66).
În acest sens, cartea ,,Exerciţii-poezii pentru cei mai mici copii”, de Luiza Carol, este de real folos.
Ţinând seama de specificul vârstei şi de dorinţa arzătoare a copilului de cunoaştere, poporul a creat o serie de poezii şi jocuri educative, care nu numai că-i desfată pe copii, ci le formează noţiuni noi, îmbogăţindu-le vocabularul.
O altă modalitate de lucru prin care am dezvoltat copiilor o conduită verbală eficientă a fost convorbirea, considerată ca o formă de activitate prin intermediul căreia se trece progresiv de la exerciţiile şi de la vorbirea în propoziţii scurte, la exprimarea independentă, în texte din ce în ce mai complicate ca volum, conţinut de idei, expresii verbale şi elemente gramaticale.
Un alt mijloc cu mare eficienţă au fost plimbările, vizitele şi excursiile. După efectuarea acestora am antrenat copii în diferite convorbiri pe temele ,,Ce ţi-a plăcut în parc?”, ,,Ce-ai văzut la magazinul alimentar?”, timp în care verbalizau tot ceea ce-au observat, au simţit şi i-au impresionat.
Sursă eficientă emisiunile televizate, emisiunile şi filmele pentru copii, desenele animate le dau copiilor prilejul să-şi exprime unul altuia impresiile atât de variat încât folosesc în vorbirea lor expresii deosebite, cuvinte originale,reproducând unele expresii ceea ce duce la îmbogăţirea vocabularului.
Totodată, serbările sunt un mijloc de educare a voinţei, a încrederii în propriile forţe, a ţinutei corecte şi a posibilităţii de a se transpune în locul altuia (prin rolurile pe care le au copiii în unele scenete).
Dramatizările educă mai ales capacitatea de a adopta roluri şi de a le interpreta, dar contribuie şi la crearea de comportamente specifice socializării în cadrul grupului din clasă .
Grădiniţa permite, prin programele sale, parcurgerea unor cercuri de cuvinte, pronunţia corectă, vorbirea nuanţat reverenţioasă, reproducerea de povestiri, poezii, familiarizarea cu situaţia de comunicare.
În vederea atingerii acestor obiective, am crescut numărul activităţilor prin care se stimulează limbajul dialogat şi am creat noi situaţii în care copiii au fost puşi în situaţii diferite .
În formarea lor ,,Omul şi pomul au o condiţie similară”: pomul ca să nu se sălbăticească are nevoie de îngrijire permanentă, la fel şi omul are nevoie de instruire şi educaţie pe tot parcursul vieţii.

Bibliografie:

1. Dumitru, G., Novac, C., 2005, Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar,
2. Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R., Pâinişoară, I.O. (coord.), 2008, Pregătirea psihopedagogică, Editura Polirom, Iaşi.
3. Tomşa, Gh., coordonator, 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolara, M.E.C. Bucureşti.
4. Zlate, M., 2000, Fundamentele psihologiei, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti