SIMPOZION NAȚIONAL „ Țara Crăișorului” ediția a XIX-a”

În această epocă de tranziție, economie de piață, globalism, digitalizare, pandemie, societatea românească și implicit educația și învățământul trec prin adaptări și transformări deloc ușoare, nu fără urcușuri și coborâșuri , nu fără convulsii în plan general și local, începând de la strategie, organizare, metodologie, manuale și dotare, până la predarea efectivă a orelor de către profesor și însușirea cunoștințelor de către elev. Totodată vârtejul luptei politice pentru putere, profit, privilegii și voturi au infuențat și școala românească. Să nu uităm însă că responsabilitatea în formarea și educația elevilor, în ridicarea școlii românești preuniversitare la standarde de invidiat, rămâne nu numai al Școlii cu întreg sistemul său structural ci și a întregii societăți, de la părinte la președinte, de la sat la stat. Dragostea, prețuirea, cinstirea și recunoștința pe care o purtăm față de școală și ziditorii ei, față de învățătorii și dascălii care ne-au format pe noi și milioane de români, contribuind la demnitatea și prosperitatea României în decursul vremurilor, dar și problemele și dilemele din spațiul educației și învățământului preuniversitar a căror deslușire o propunem, ne-au îndemnat să organizăm acest simpozion on-line cu numele de proiect mai jos menționat.

Nume proiect: EDUCAȚIA ȘI ȘCOALA ROMÂNEASCĂ PREUNIVERSITARĂ, CU PROBLEME ȘI DILEME

Organizatori: Asociația „Țara Iancului Iubirea Mea ”

Condiţii de participare: Conform Invitației și Fișei de înscriere atașate

Perioadă înscriere: 03.06.2021 - 12.07.2021

Perioadă desfăşurare: 03.06.2021 - 30.08.2021

    În secțiunile primei părți a Simpozionului participanții vor aduce prin referatele lor, cuvinte de cinstire, slavă, laudă și frumusețe școlii, profesorilor  și susținătorilor ei cu referiri la dascălul meu, școala mea ; modele / portrete de dascăli , sponsori, mecena, formatori, organizatori ziditori de școală perenă.                                               Secțiunile care urmează după prima parte a Simpozionului vor trata atât  probleme  actuale ale școli și educației (exemplu : „Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2021-2022” aprobată prin Ordinul MEC nr 5991/2020 care a stârnit deja comentarii și critici  deoarece  Unele din aceste propuneri sunt rețete sigure de îndobitocire, de cufundare în ignoranță, sunt îndemnuri la necunoaștere, la comoditate și la letargie.”- acad.Ioan Aurel Pop  ), cât și direcțiile  de viitor ale educației și școlii românești preuniversitare definite magistral de doi academicieni vizionari   să apropiem şcoala de popor, să o facem să fie iubită şi respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele bune şi sănătoase pentru înălţarea şi întărirea neamului. ” (Spiru Haret) . iar „Dacă noi reușim să inoculăm în sufletul tinerilor cultul muncii și ideea că, fără școală, nu putem reuși în viață, atunci nu este nimic pierdut” (Ioan Aurel Pop).                                                                                                         

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: ongtaraiancului | 03.06.2021 23:46 | 1365 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce nu ma asculta copilul meu

Cu reguli sau fara reguli?

Reactivitatea emotionala

Echilibrul emotional

Sanatatea psihica a copilului

Educatie pentru sanatate

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 21 evenimente

«IUNIE 2021»
LuMaMiJoViSaDu
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


"Invitațíe-n grădină"

Propus de: cristina_ungureanu

Sondajul zilei

Care credeți că sunt cauzele predominante ale eficienței scăzute a procesului de predare-învățare-evaluare desfășurat online?

31 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: cristeadianaromana Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN