Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Matematica sparge gheaţa!

Noul produs lansat de INTUITEXT cuprinde teste, exerciţii şi jocuri de matematică menite a-i familiariza pe copii cu noţiunile incluse în programa şcolară şi poate fi folosit în clasă, alături de cadrele didactice, dar şi acasă, pe calculatorul personal.

Copiii vor învăţa adunarea şi scăderea numerelor naturale şi se vor implica în povestea personajului Scormonilă, piticul alături de care vor salva lumea de provocările maleficului Mordeus. Povestea, construită în aşa fel încât să captiveze imaginaţia copiilor, conţine:

- momente de predare interactivă, prin care copiii vor descoperi noţiunile matematice aplicate în viaţa reală. Pasajele de predare interactivă pot fi folosite la clasă în momentul de dirijare a predării-învăţării, dar şi acasă, la calculator, înainte de efectuarea temei;

- peste 6 jocuri educaţionale pentru consolidarea cunoştinţelor asimilate;

- peste 25 de teste grupate pe grade diferite de dificultate.

„Deşi studiile arată că peste 45% dintre copiii din România cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani se joacă pe calculator, există puţine instrumente care îi ajută să-şi dezvolte eficient capacităţile de învăţare. Odată cu lansarea acestui nou produs din seria MateMagia, special destinat copiilor de clasa a II-a, credem că părinţii vor avea mai multe opţiuni de oferit copiilor pentru educarea acestora cu ajutorul calculatorului”, a declarat Măriuca Talpeş, General Manager INTUITEXT.

INTUITEXT oferă o gamă largă de lecţii pe calculator adresate elevilor din ciclul primar, gimnazial şi liceal acoperind 5 materii de studiu: matematică, geografia României şi a Europei, chimie, fizică şi biologie.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: angelailas | 24.01.2011 20:30 | 2368 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 33 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

412 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN