INTUITEXT a câștigat licitația pentru manualul de Matematică – clasa a IV-a
De altfel, editura INTUITEXT are continuitate la această disciplină, având manuale câștigate la clasele I, a II-a, a III-a și acum, a IV-a, cu aceeași echipă de autori: Mirela Mihăescu, Ștefan Pacearcă, Anița Dulman, Crenguța Alexe, Otilia Brebenel.
Prin urmare, editura INTUITEXT a demarat campania de informare a cadrelor didactice cu privire la avantajele manualului de Matematică de clasa a IV-a (variantele print și digitală), printre care amintim calitatea hârtiei, a tiparului sau faptul că materia de studiu a fost structurată, astfel încât să fie cât mai ușor de parcurs de către elevi. Mai mult decât atât, manualele sunt însoțite de Culegerile pentru Matematică, de Ghidul Învățătorului, de Testele de evaluare inițială, Testele de evaluare la sfârșitul semestrului Întâi și de Testele de evaluare finală.
În plus, manualul de Matematică pentru clasa a IV-a este conform cu programa școlară și, în varianta tipărită, este structurat în două volume (câte șase unități de învățare pe fiecare volum aferent celor două semestre ale anului școlar). Totodată, este important de precizat faptul că nu limitează activitatea elevului la o simplă observare, ci invită la activități practice și la acțiuni care presupun manipularea obiectelor, având în vedere că învățarea prin experiență este foarte eficientă.
Varianta digitală interactivă (pentru care editura INTUITEXT oferă suport de folosire) este utilizabilă și atractivă, ușor de înțeles și urmărește îndeaproape versiunea tipărită a manualului, prin respectarea conținutului științific, ordinii temelor și stilului grafic.
Prin intermediul experiențelor de învățare oferite de acest manual, elevii își dezvoltă structuri cognitive și competențe care le vor dezvolta creativitatea sau autonomia.
De asemenea, în partea introductivă sunt prezentate două personaje, ca elemente de atractivitate și motivare a elevilor: un băiețel, Luca, și o fetiță, Maria. Din perspectivă psiho-pedagogică, elevii se identifică cu personaje de vârsta lor sau apropiate ca nivel de dezvoltare, cu ajutorul cărora învață mai ușor.
Din perspectivă digitală, Luca și Maria apar în momentele de predare, însoțind, îndrumând și motivând copiii pe parcursul demersului educațional.
Pentru detalii suplimentare, cadrele didactice pot accesa site-ul Magazin Intuitext pentru a descoperi calitățile manualului de Matematica pentru clasa a IV-a și motivele pentru care acesta ar fi un instrument plăcut și eficient la clasă atât din perspectiva lor, cât și a elevilor.
În paralel cu licitația pentru Matematică, editura INTUITEXT a participat și la licitațiile pentru Limba și Literatura Română, pentru Științe ale naturii și Geografie, rezultatele urmând a fi anunțate în perioada următoare.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: intuitext | 25.08.2016 17:54 | 4191 vizualizări
Aflați mai multe despre Manuale și auxiliare Intuitext
Editura_Intuitext | 15.05.2018
Editura_Intuitext | 23.01.2018
Editura_Intuitext | 20.09.2017
Editura_Intuitext | 01.09.2017
Comentarii (2)
02.09.2016 16:45 isit
Pare un manual atractiv și util, dar am o întrebare: pe băncile elevilor când credeți că va ajunge?
05.09.2016 22:05 conciuMirela
Felicitari domnisoara Avram si mult succes pe mai departe.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.