CONCURS NAŢIONAL- ,,HORA ANOTIMPURILOR"
,,Hora anotimpurilor" este tema concursului pe care ne-am propus sa-l desfasuram, deoarece, de-a lungul timpului, cu toții am observat defilarea celor patru anotimpuri ale anului, care fiecare are un farmec aparte. Fiecare An aduce ,,fiica cea mai tânără şi mai frumoasă”, ,,fiica cea mai strălucitoare, care produce aurul holdelor”, ,,fiica belşugului şi bogăţiei, cu rochie din frunze ruginii” și ,,fiica înveșmântată în mantie albă, cu steluțe argintii”. Splendoarea fiecăruia pune stăpânire pe noi, ne lasă în sufletul nostru un strop din strălucirea sa.
SCOP:
Identificarea, stimularea şi valorificarea potenţialului creativ al elevilor, prin realizarea unor lucrări literare şi plastice originale, având ca temă unul din cele patru anotimpuri.
Promovarea lucrărilor efectuate de copii, prin editarea revistei ,,Anotimpurile”.
OBIECTIVE:
- să stimulăm creativitatea şi imaginaţia elevilor prin realizarea unor materiale deosebite;
- să valorificăm mesajele, informaţiile, gândurile, trăirile, sentimentele legate de cele patru anotimpuri, de evenimentele importante care au loc în decursul unui an calendaristic;
- să dezvoltăm abilităţi de comunicare și interrelaționare prin limbaj literar şi plastic între elevii din școlile partenere;
- să antrenăm un număr cât mai mare de elevi în activităţi extracurriculare.
SECŢIUNI:
1. Creaţie literară
2. Creaţie plastică
Înscrierea: (pe baza fişei de înscriere anexă) şi expedierea creaţiilor literare şi plastice se va face în perioada 28.02.2011- 11.03.2011. Diplomele se vor trimite în perioada 31.03.2011- 10.04 2011, on-line e adresele de e-mail indicate de îndrumători. Un cadru didactic poate participa cu o creaţie literară şi 2 creaţii plastice. Propunem ca mediatizarea evenimentului să aibă ca finalitate realizarea unei reviste, care să cuprindă creaţiile literare şi plastice ale elevilor.
Mai multe detalii găsiţi în fişierul ataşat.
Propus de: ilienina66 | 14.02.2011 16:21 | 2507 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.