Auxiliarul Intuitext pentru clasa I la prețul de doar 17.49 lei
Dragi cadre didactice,
Echipa Intuitext este conștientă de importanța lucrului individual și suplimentar când vine vorba de elevi și de noțiunile pe care aceștia trebuie să le fixeze chiar și pe durata vacanței de vară.
Tocmai de aceea, venim în ajutorul cadrelor didactice și am pregătit o ofertă specială de preț pentru Caietul de vacanță – clasa I.
Auxiliarul le propune elevilor activități și exerciții pentru a-și fixa cunoștințele dobândite la școală prin rezolvarea sarcinilor atractive din caiet.
Acesta este împărțit pe 8 unități de învățare cu teme de interes pentru cei mici precum:
Fiecare temă abordată vine ca o provocare, îndemnând elevul să îndeplinească activități interesante în perioada vacanței. Provocarea este realizată într-o manieră interactivă, prin adresare directă, motivantă, care îi stârnește curiozitatea.
Prin intermediul textelor sugestive, copilul are impresia că sarcinile de lucru devin prilej de joacă și de relaxare.
Sarcinile sunt subordonate tematic textului propus la începutul fiecărei unități, dar, în același timp, sunt strâns legate de experiența de viață a copiilor, de preocupările și interesele lor.
Caietul de vacanță pentru clasa I vizează: identificarea informaților din text, transpunerea, interpretarea, analiza textului propus, efectuarea unor jocuri de cultivare a limbii, a unor exerciții de tip joc matematic, rezolvarea de probleme cu un conținut adecvat temei unității.
Iată și alte produse incluse în oferta Intuitext:
1. Caiet de vacanță pentru clasa pregătitoare
Caietul cuprinde 8 unități tematice, temele fiind alese în baza chestionării unui eșantion de copii din clasa pregătitoare.
Punctul de pornire pentru fiecare temă îl constituie o imagine – provocare, care stârnește curiozitatea copiilor și creează pentru aceștia atmosfera specifică vacanței.
Caietul pune la dispoziția elevilor provocări, jocuri, activități specifice disciplinelor Comunicare în limba română, Matematică și explorarea mediului, Dezvoltare personală și, uneori, disciplinei Arte vizuale și abilități practice.
2. Caiet de vacanță pentru clasa a II-a
Structurat în 8 unități tematice, caietul propune „Jocuri de vacanță”, care vizează dezvoltarea spiritului de observație, a limbajului, a gândirii și a creativității.
Imaginile oferă suport vizual pentru învățare, surprind aspecte din experiența de viață a elevilor sau experiențe posibile în realitate.
3. Caiet de vacanță pentru clasa a III-a
Caietul cuprinde 7 unități tematice, temele fiind alese în baza chestionării unui eșantion de copii din clasa a III-a.
Caietul de vacanță pentru clasa a III-a vizează: identificarea informaților din text, transpunerea, interpretarea, analiza textului propus, efectuarea unor jocuri de cultivare a limbii, a unor exerciții de tip joc matematic, rezolvarea de probleme cu un conținut adecvat temei unității.
Învăţământ preşcolar | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: intuitext | 05.05.2023 10:21 | 6373 vizualizări
Comentarii (1)
19.05.2023 11:01 koltjasmine
https://bbs.vivo.com/in/thread/89331?t=1684472799339
https://bbs.vivo.com/in/thread/89339?t=1684472837492
https://bbs.vivo.com/in/thread/89337?t=1684472825339
https://bbs.vivo.com/in/thread/89328?t=1684472562898
https://bbs.vivo.com/in/thread/89335?t=1684472814384
https://bbs.vivo.com/in/thread/89397?t=1684473148029
https://bbs.vivo.com/in/thread/89398?t=1684473161999
https://bbs.vivo.com/in/thread/89390?t=1684473104419
https://bbs.vivo.com/in/thread/89383?t=1684473080345
https://bbs.vivo.com/in/thread/89378?t=1684473069347
https://bbs.vivo.com/in/thread/89422?t=1684473384686
https://bbs.vivo.com/in/thread/89418?t=1684473374356
https://bbs.vivo.com/in/thread/89425?t=1684473402357
https://bbs.vivo.com/in/thread/89460?t=1684473611356
https://bbs.vivo.com/in/thread/89457?t=1684473591341
https://bbs.vivo.com/in/thread/89456?t=1684473578366
https://bbs.vivo.com/in/thread/89478?t=1684473737860
https://bbs.vivo.com/in/thread/89475?t=1684473727368
https://bbs.vivo.com/in/thread/89482?t=1684473750667
https://bbs.vivo.com/in/thread/89503?t=1684473863373
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/deb28a33-20de-472e-a8a6-60398474a579
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/745d6ee2-5f17-4f0e-b289-f02754cecbd9
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/b512d7a2-e437-4e22-a293-418b43d83be6
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/a0366197-2da7-4e63-9b30-613ec1a8269b
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/6cc402d4-2d56-4844-8d5f-2b2c8e6ee81e
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/23fcebd9-4037-42ff-97e7-a972471cf740
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/98bed1ef-cad5-4ae6-a59c-63c5ff73ef48
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/76c1a563-9a4e-43bf-896b-06836281283b
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/a77a996d-7fb7-4b0f-b60c-e33b43f6c660
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/a561e806-8deb-4e83-8a54-26d649f29573
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/703e5690-eb2e-4b7f-a5ed-da988bb65274
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/9376dc55-77c1-4943-b8c5-7618d6490a9b
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/e47f6385-0f64-4c61-99a8-b125fcd7d536
https://www.chs.health/group/campbell-health-solu-group/discussion/173ef77f-cd09-4b17-a109-307b74794b8c
https://rentry.co/cc9hg7
https://rentry.co/5ut3g
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.