Şcoala cu
bune practici

49 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Ministerul nu renunţă la admiterea pe baza notelor de la tezele unice

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a declarat că nu se va renunţa la admiterea la liceu pe baza notelor de la tezele cu subiect unic. Chiar dacă s-au constatat erori de metodologie, ministrul a spus că ele vor fi modificate în toamnă, dar actuala procedură de admitere în învăţământul liceal nu se va schimba. “Problema la tezele cu subiect unic au fost legate de faptul că metodologia aplicată a fost aceea a unui examen naţional, iar teza este doar o evaluare. Erorile constatate au fost minore, astfel că nu se va renunţa la admiterea la liceu pe baza notelor de la tezele cu subiect unic”, a declarat Adomniţei, la Drobeta Turnu Severin, unde s-a aflat în cadrul unui turneu pentru dezbaterea pachetului de legi ale Educaţiei.
Problema asigurării locurilor în grădiniţe a fost şi ea ridicată. Ministerul a dat asigurări că, dacă pachetul de legi va trece de Parlament, în toamna acestui an, problema va fi rezolvată parţial, urmând ca pentru copiii mai mici de 5 ani să se identifice soluţii anul viitor. Potrivit proiectului, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, va fi creat un post de director educativ. Ministrul a mai precizat că la concursurile pentru ocuparea posturilor de director se vor putea înscrie şi profesori de la alte şcoli sau alte persoane.
Fără susţinere majoritară în Parlament
Seria dezbaterilor la care a participat şi ministrul Educaţiei a continuat, vineri, la Deva, unde Cristian Adomniţei a declarat că pachetul nu are susţinere majoritară în Parlament. “Din păcate, pentru mine şi pentru partidul pe care pe care îl reprezint, nu am, în Parlament, susţinerea necesară pentru a trece o lege aşa cum mi-aş dori. Trebuie să găsesc aliaţi care să mă susţină şi care să formeze majoritatea”.
La întâlnirea pe care a avut-o, la Hunedoara, cu profesori şi primari din judeţ, ministrul a spus că se simte nevoia încurajării şi dezvoltării unei concurenţe în educaţie, bazate pe calitate. Aceasta a adăugat că directorii trebuie să ia modelul universităţilor particulare. “Dacă puteţi atrage cadre didactice de calitate, automat, veţi atrage şi elevii. Fiecare trebuie să îşi asume responsabilitatea faptelor sale. De la deontologie profesională până la eşecul la clasă ”, a concluzionat ministrul Adomniţei. (R. N.)
Sursa: ,,Gândul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: fratiladorina | 18.01.2008 22:59 | 1788 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Aprecierea pozitiva

Echilibrul emotional

Comentarii (19)

0 0

19.01.2008 01:29 tedicoman

Adevarul este ca elevii claselor a VIII-a sunt avantajati pentru ca programa Testarii Nationale prevedea si continuturi din anii anteriori, or teza este o evaluare semestriala.Nu teza in sine reprezinta o problema, ci organizarea acesteia.

0 0

19.01.2008 10:58 paucosty

Dacă tot nu va renunţa la admiterea la liceu pe baza notelor de la tezele cu subiect unic,ar trebui să nu se mai susţină în fiecare şcoală.Centrele de anul trecut unde s-au dat testele naţionale ar fi perfecte şi pentru tezele unice.Poate ar fi bine să se susţină de exemplu în luna mai,doar sâmbăta ca să nu se modifice orarul celorlalte clase.Oricum dacă rămân în continuare ar trebui gândită organizarea!

0 0

19.01.2008 11:02 babacu

oare ce inseamna pt ministru dascal de calitate?sa ne dea cateva indicatii pt ca unii directori de scoli cansidera cadre didactice de calitate pe cei care merg cu plasele la ei acasa, pe cand "boul care trage tot in acela se da" si nu e considerat de calitate.ca tanar cadru didactic nu cred ca vei fi catalogat de calitate oricat ai munci si atunci ne mai intrebam ca la clase intra toti sclerozatii in carja pe care elevii ii scuipa?cu privire la teze ce sa mai zic, Adomnitei e chiar inconstient de ce este in invatamant si el vorbeste.la Deva ieri cand a fost ma intreb ce obiective o fi avut in afara de mancare, cafea si plimbare.sa nu se mai planga ca nu are sustinere pt ca si-o merita din plin impreuna cu tot partidul lui de afemeiati .

0 0

19.01.2008 12:20 arorua_ddm

Trebuie sa ne gandim si la elevii ,,cobai"... care au trecut prin multe emotii... cei care invata desigur nu cei care trec prin scoala degeaba...

0 0

19.01.2008 14:25 ioncicu

"Ministrul a mai precizat că la concursurile pentru ocuparea posturilor de director se vor putea înscrie şi profesori de la alte şcoli"

Aceasta prevedere exista si in legistlatia actuala. Faptul ca adomnitei nu cunoaste acest lucru mi se pare inpardonabil si arata inca o data, daca mai era nevoie, "competentele" acestuui individ.Oare ma e ceva de adaugat?

0 0

20.01.2008 00:57 alina08

Va implor cititi cu atentie si pana la sfarsit!!!

Nu am nimic impotriva cu tezele unice, doar ca eu cred ca nu sunt concepute corect. De exemplu o teza unica pentru toti elevii...dar oare am uitat si de cei cu probleme, cu CES? La urma urmei nu sunt handicapati, ci in anumite lucruri exceleaza, dar cu astfel de teze ei sunt descalificati. Sunt copii care merita si ei un viitor, dar cu note mici la tezele unice,si cu corigente ei ce fac?

Ce viitor au? Chiar suntem atat de reci incat sa ii dau la o parte din cauza egoismului nostru? Chiar am ajuns pana acolo de fiecare umbla doar pentru interese proprii! Eu una m-am saturat de asta. Indemnul meu este acela de a face tot ce se poate si pentru acesti copii. De multe ori raman uimita de ceea ce poate face un astfel de copil. Hadeti sa investim in ei deoarece, cred eu, se merita.

Ne miram de ce nu se face nimic? Haideti sa incercam sa facem noi! Cred si vreau sa fiu sigura ca se merita.

Multumesc de rabdarea cu care ati citit ceea ce am postat.

0 0

20.01.2008 01:54 mihaimdl

Inversarea unor ierarhii ale valorilor este o "eroare minora"! A mai fost un ministru al invatamantului (parca Suzana Gadea) care declara ca a ajuns ministru fara sa stie o limba straina (si conform unui banc al vremii i se atribuia despartirea invatamantului de scoala!).

0 0

20.01.2008 11:09 soare_laura

Totzi vor sa modih\fice ceva...dupa parerea lor banuiesc este bine, dar nimeni de acolo de sus nu se gandeste la noi, elevii, noi suferim cel mai tarte in urma deciziilor necorespunzatore!!!



Fiecare ministru vrea sa schimbe ceva, ei nu stiu kum e sa fii elev, sa afli schimbari peste schimbari, nu ne miram k unii niki nu mai asimileaza informatziile...

Noi o ajungem sa iesim de pe bancile scolii innebunitzi de atat de multe schimabari!! Ce sa mai credem? Ganditziva macar putin la noi!!!

Chiar nu va pasa ???

Soare Laura

eleva cls. 8A Sc."Alexandru Vlahuta"...Gugesti-Vrancea

0 0

20.01.2008 13:56 sorinborodi

Si voi,elevii,ca si noi profesorii, sunteti prinsi in gheara nemiloasa a intereselor de tot felul.Uneori interese ce tin de jocuri politice,dar alteori nici macar atat....Uneori e vorba de orgoliile personale ale cuiva care vrea sa arate ce multe si mari scimbari a facut in educatie.

0 0

20.01.2008 16:54 1xyz2p

Daca nu se iau masuri pentru ca supravegherea sa fie neutra,totul este pierdut,chiar daca nu au fost...probleme majore!!!

0 0

20.01.2008 21:08 matpet

Educaţia în România are nevoie urgentă de schimbări!

0 0

20.01.2008 21:10 sorinborodi

Ohoho,inca ce schimbari:de substanta,nu cosmetizari superficiale....

0 0

21.01.2008 14:33 mmelinda

Schimbarile la noi constau in a pune un strat de vopsea stralucitoare pe un metal complet mancat de rugina.

Cei "mari" chiar nu inteleg, ca se joaca cu viitorul unei tari?

0 0

21.01.2008 20:59 constantin_obreja

1. Citat din sursa: Problema la tezele cu subiect unic au fost legate de faptul că metodologia aplicată a fost aceea a unui examen naţional, iar teza este doar o evaluare. Erorile constatate au fost minore, astfel că nu se va renunţa la admiterea la liceu pe baza notelor de la tezele cu subiect unic, a declarat Adomniţei, la Drobeta Turnu Severin.

Sunt prof de ma^tze, dar formularea este ...sub podet! Reluand formularea unui MINISTRU AL INVATAMANTULUI, de aceasta data analizand subiectul si predicatul, avem: Problema ....au fost legate de faptul că ... (Recititi, si daca gresea imi apartine, nu intarziati sa-mi atrageti atentia!)

2. Noutatea noua pe care ne-o transmite PRIMUL DASCAL al tarii (atentie Emil: Ceausescu era mandru ca era PRIMUL MINER AL TARII, (eu m-as mandri daca as fi numit PRIMUL ... al TARII si exista diverse diplome de acest fel!), este ca TEZA ESTE DOAR O EVALUARE! Ce noua noutate inovativa! Am asteptat x ani in invatamant pana sa-mi dau seama de ceea ce e TEZA!

3. Citat: Erorile constatate au fost minore, astfel că nu se va renunţa la admiterea la liceu pe baza notelor de la tezele cu subiect unic (acelasi ministru!) D-le ministru: nu credeti ca va pricepeti mai bine la altceva? Sau nu intelegeti limba romana? Sau nu intelegeti (sau nu definiti, poate aveti o alta definitie) ce insemna EROARE! Sau poate nu inteleg eu! Dupa dvs., cred, eroare insemna DIFERENTE DINTRE NOTELE ACORDATE DE CORECTORI si NOTELE ACORDATE LA CONTESTATII! Normal ca nu aveau cum sa apara diferente FLAGRANTE, desi s-au semnalat cazuri de note duse de la 9.10 la 7.25 (!). EROARE A FOST TOTUL! Am mai spus-o si o mai spun: ACEST SISTEM DE SELECTARE A VALORILOR A FOST GANDIT PE GENUNCHI! Intre doua vizite protocolare, sau o intalnire de partid! Aveti posibilitatea de a inventa noi functionari (deja cred ca-i si stiti!) care sa analize ERORILE ECHIPEI PE CARE O CONDUCETI si sa-i gasiti vinovati pe ... profesorii corectori sau pe supraveghetori! Va iert, indiferent ce veti face, pentru ca am facut armata cu cei din ... constructii!

4. Citat: astfel că nu se va renunţa la admiterea la liceu pe baza notelor de la tezele cu subiect unic!

Intrebare: de cine sunteti platit sa distrugeti valorile romanesti? Dvs. inafara SCRISORILOR DE NETARMNURITA DRAGOSTE mai cititi si ce spun truditorii de rand de pe campul educativ al patriei? Sunteti INFORMAT ca elevi cu 3,4,4,3,5 au 8,9 in TEZA UNICA, marea dvs. REVELATIE? Noi, profesorii suntem ingignati nu de note (pentru ele v-am multumit in alt mesaj, aratandu-va ca m-ati scutit sa INVENTEZ eu o nota!), dar ne intrebam: QUO VADIS?

Dvs. stiti? Sau functia efemera v-a dat o euforie demiurgica gandind in cateva zile viitorul unei natii?

5. Aveti timp sa analizati ceea ce ati PRODUS si sa luati masurile corespunzatoare. Gasiti (ca asta va e specialitatea) UN POD INTRE TRECUT SI VIITOR, un podet care sa inalature VIITURA PRODUSA DE INVENTIA DVS., cautati-va colaboratori profesionisti care, indiferent de culoarea politica, STIU CEEA CE E BINE PENTRU VITORUL ROMANIEI! Iubiti-va patria, poporul, viitorul si asigurati-i O STABILTATE REZONABILA in contextul unei PERMANENTE MISCARI! Lumea ne da exemple de abordare a unor probleme; unele PROIECTE SUNT GATA INTOCMITE! Dar, cand noi le preluam, cei care le-au initiat si-au dat seama ca SUNT GRESITE! Nu toate!

0 0

24.01.2008 20:09 dia_diutza

e totusi un lucru bun ca nu au renuntat la teza unica fiindca daca in ziua examenului nu am fi fost asa de "bine dispusi" si nu am fi facutaproape nimic, cine stie la ce liceu am fi ajuns. Asa, daca o pecim la o teza, putem indrepta nota cu urmatoarele teze unice. Ar trebui ca ministerul sa nu se mai "joace" atata cu tezele si cu elevii!

0 0

24.01.2008 21:47 constantin_obreja

Dia ai dreptate! uneori viata se joaca in secunde nu ore! Dar acelasi lucruse poate intampla ... chiar si la tezele unice! Ar trebui gandit un SISTEM DE EVALUARE in mai multi pasi! Cea mai mica si ce amai mare nota se elimina, si se calculeaza media celorlalte! Pare trist, dar mi se pare corect! NU suntem ATAT DE PROSTI cum aparem intr-o zi, dar NICI ATAT DE DESTEPTI cum ni s-a intamplat in alta zi! Cred ca fiecare dintre noi isi poate face o astfel de evaluare; elevi, profesori, parinti, ministri, parlamentari. Subscriu ultimei tale afirmatii din comentariu!

Succes in ceea ce vrei!

0 0

25.01.2008 13:39 massy_66xxx

Cumva in notiunea de ,,eroare" intra si frauda? Sau asta nu se pune?

0 0

25.01.2008 22:02 professorbujor

Tezele cu subiect unic pot constitui o forma de evaluare a muncii elevilor si a profesorilor ;admiterea in cursul superior trebuie sa aiba la baza un examen cu probe fixate de institutia respectiva de invatamant.Actualul sistem de admitere este suprarealist.

0 0

27.01.2008 21:35 constantin_obreja

Comentariu la .. comentariul d-lui Bujor!

1. Formularea .. tezele unice pot constitui o forma de evaluare a muncii elevilor si profesorilor.... NU CRED CA VA CONVINE NICI DVS.! nu ati avut niuciun elev in clasa care sa obtina o nota extraterestra? Eu am avut! Ce sa deduc de aici: a)Nu stiu sa apreciez elevii conform standardelor MECT; b) sunt prea bun pentru ceea ce fac!!!!!

2. Despre realism si suprarealism putem discuta la nesfarsit! Despre COMPETENTA si INCOPETENTA, mai putin! Cine stie? Poate cineva chiar citeste ceea ce scriem! Desi nu se prea vede!

3. Tinind seama de ponderea acestor note (cel putin discutabile) in admiterea intr-un liceu sau altul, imi mentin parerea ca DICTATUL DE LA ... se pune in aplicare! Directiva1: AVEM NEVOIE DE VOI, dar ... nu dati peste noi!

P.S. Oare de ce-mi pierd eu timpul in discutii inutile? Deciziile se iau peste noi!

Numai bine, tuturor!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 25 evenimente

«IUNIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

598 voturi | 9 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN