Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

3 proiecte MEdC supuse dezbaterii publice

Trei proiecte de anvergură ale învăţământului românesc pentru anul 2006 supuse dezbaterii publice

Aşa cum a anunţat public încă din luna iulie a acestui an, domnul prof. univ.dr. Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării, pentru anul 2006 se impune demararea unor noi proiecte de anvergură care, împreună cu cele iniţiate în acest an (legea asigurării calităţii în educaţie, compatibilizarea învăţământului superior românesc cu cel european, reforma doctoratului, strategia de descentralizare a invăţământului preuniverstar, formarea cadrelor didactice, etc.), să configureze un învăţământ compatibil cu cel european.
În conformitate cu Programul de Guvernare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat ca în bugetul destinat învăţământului pentru 2006 să fie finanţate trei mari proiecte, pe care începând de astăzi, 17 octombrie, le supunem dezbaterii publice pe site-ul www.edu.ro.

1. Proiectul privind construirea de campusuri şcolare

Necesitate
- asigurarea de şanse egale reale pentru elevii din zone rurale şi urbane pentru a studia în condiţii asemănătoare cu şcolile din Uniunea Europeană;
- realizarea de campusuri constituite din spaţii de învăţământ, ateliere de practică productivă, spaţii de cazare pentru elevi şi cadre didactice, cantină, terenuri de sport care vor oferi comunităţilor locale şanse sporite de educare şi pregătire a forţei de muncă solicitată de piaţa de muncă locală şi de dezvoltarea regională;
- în condiţiile retrocedării imobilelor revendicate, multe spaţii de învăţământ pot să dispară.

Măsuri
ˇ Construcţia de campusuri şcolare (minim 48). Acestea vor fi de două tipuri, în funcţie de numărul de elevi. În cadrul campusului sunt prevăzute următoarele construcţii:
- Local şcoală (tip I şi II)
- Cămin +cantină şi 4-8 garsoniere pentru cadrele didactice
- Bază de practică
- Bază sportivă
Programul şi Planul de Acţiune au fost elaborate. Au început negocierile cu finanţatorii internaţionali (BM, BDCE, BEI).

Consecinţe
* Se modernizează baza materială a învăţământului în concordanţă cu cerinţele secolului XXI.
* Se asigură infrastructura materială a învăţământului în condiţiile în care multe imobile şcolare vor fi retrocedate foştilor proprietari

2. Strategia privind educaţia timpurie

Necesitate
- perioada cuprinsă între 0 şi 6 ani este cea în care copiii se dezvoltă rapid, iar dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificilă şi mai costisitoare compensarea acestor pierderi mai târziu;
- este cunoscut faptul că alegerile făcute în copilăria timpurie şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de societate au o influenţă puternică şi de durată asupra copilului şi, în sens larg, asupra progresului naţiunilor;
- calitatea îngrijirii şi protecţiei copilului în perioada amintită este soluţia care previne moartea infantilă, bolile, întârzierile în creştere, traumele, alimentaţia proastă etc;
- investiţia în copii la vârset cât mai fragede va conduce, pe termen lung, la dezvoltare socială şi la realizarea susţinută a drepturilor copiilor.

Măsuri
ˇ Reabilitarea infrastructurii grădiniţelor;
ˇ Perfecţionarea personalului didactic din învăţământul preşcolar;
ˇ Crearea centrelor de resurse pentru părinţii care au copii cu nevoi educaţionale speciale;
ˇ Crearea capacităţilor instituţionale pentru intervenţia precoce;
ˇ Oferirea de servicii integrate de educaţie timpurie pentru copiii de 0 - 6/7 ani.

Consecinţe
* Reducerea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii
* Remedierea deficienţelor de învăţare şi psihocomportamentale înainte de învăţământul primar
* Investiţie pe termen lung (pentru 1 USD investit în educaţia timpurie se obţine beneficii de 7 USD ulterior, conform unor studii efectuate de experţi ai Băncii Mondiale).

3. Proiectul de Informatizare a tuturor şcolilor gimnaziale din mediul rural şi conectarea lor la Internet

Necesitate
- în mediul rural se află 46,4% din populaţia totală a ţării şi 36,5% din populaţia şcolară de nivel preuniversitar;
- asigurarea egalităţii de şanse pentru populaţia şcolară din mediul rural;
- asigurarea accesului la informaţie pentru cadrele didactice din mediul rural şi posibilitatea calificării şi recalificării prin programe de invăţământ la distanţă;
- indirect, beneficiul va fi real pentru toată ţara, prin reducerea decalajelor dintre cele două medii de rezidenţă: rural şi urban.

Măsuri
ˇ Dotarea cu reţele de calculatoare a tuturor şcolilor gimnaziale din mediul rural. Vor fi oferite două tipuri de calculatoare (tip I- 10 calculatoare +server şi tipul II-25 calculatoare +server în funcţie de mărimea şcolii);
ˇ Conectarea la Internet a acestor şcoli. A fost perfectat protocolul de utilizare a reţelei de fibră optică (3600 km) de la SNCFR- Comunicaţii;
ˇ Crearea de softuri educaţionale;
ˇ Programul şi Planul de Acţiune pentru implementarea acesteia au fost deja elaborate. Au început negocierile cu finanţatorii internaţionali, în special cu Banca Mondială.

Consecinţe
* Creşterea calităţii educaţiei în mediul rural;
* Asigurarea egalităţii de şanse între copii din mediul rural şi cel urban;
* Îmbunătăţirea performanţelor şcolare a elevilor din învăţământul rural.

Sursa: site MEdC, comunicat de presa

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: emil | 17.10.2005 23:00 | 1194 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 45 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

330 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN